Medicina Bazata pe Dovezi

A XV-a ediţie a Conferinţei Naţionale “Medicina Bazată pe Dovezi”, Craiova, 27-30 septembrie 2018

Medicina Bazata pe DoveziÎn perioada 27-30 septembrie 2018, Societatea Română de Medicină Internă va organiza la Universitatea de Medicina si Farmacie cea de-a 15-a ediţie a Conferinţei Naţionale “Medicina Bazată pe Dovezi”, întâlnire ştiinţifică ce se va bucura de prezenţa a peste 300 de medici (medici specialişti, rezidenţi, medici primari, şefi de secţie, profesori şi şefi de catedră).

Conferinţa reprezintă un mijloc de dezvoltare şi afirmare a celor mai buni specialişti în medicina internă, precum şi un cadru oficial de diseminare a informaţiilor cu privire la cele mai noi descoperiri în domeniu. Programul Conferinţei va putea fi găsit pe siteul www.srmi.ro.

In paralel cu lucrările Conferinţei se va organiza o amplă expoziţie, în cadrul căreia peste 15 companii farmaceutice şi de aparatură medicală işi prezintă produsele în spaţii special amanajate.

Societatea Română de Medicină Internă este afiliată la Federaţia Europeana de Medicină Internă, cea mai prestigioasă asociaţie profesională de gen din Europa, iar membrii SRMI sunt membri şi ai Federaţiei Europene de Medicină Internă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.