Al 39-lea Congres al Societăţii Române de Neurochirurgie are loc între 19 – 21 septembrie

societatea-romana-neurochirurgieSocietatea Română de Neurochirurgie (RSN) organizează în perioada 19 – 21 septembrie cel de-al 39-lea Congres al Societăţii Române de Neurochirurgie, ce va avea loc la Cercul Militar Naţional. Evenimentul beneficiază de participarea unor personalităţi de renume din neurochirurgia mondială şi are drept scop îmbunătăţirea cunoştinţelor şi a performanţelor operatorii a neurochirurgilor români.


“Cel de-al 39-lea Congres al Societăţii Române de Neurochirurgie este, dacă vreţi, o analiză a nivelului de performanţă profesională a neurochirurgilor români. Prin acest eveniment, avem ocazia de a ne da seama ce ne lipseşte şi ce trebuie să facem pentru a ne adapta standardele la nivelul celor internaţionale. De asemenea, congresul este şi o oportunitate didactică deosebită atât pentru medici, cât şi pentru rezidenţi şi studenţi la Medicină, care văd realizările colegilor mai experimentaţi şi li se explică cum s-a ajuns la rezultatele respective”, a declarat prof. univ. dr. Mircea Gorgan, preşedintele Societǎții Romȃne de Neurochirurgie şi Director Medical la Spitalul Clinic de Urgenţă “Bagdasar-Arseni” din Bucureşti.

Pe parcursul celor trei zile de congres, invitaţi din străinătate, dar şi neurochirurgi români vor susţine sesiuni orale şi de postere, în care îşi vor prezenta cazurile chirurgicale întâmpinate de-a lungul carierei. Astfel, în prima zi va fi abordată tema glioamelor, în cea de-a doua zi problematica malformaţiilor arterio-venoase, urmând ca în ultima zi să se discute despre subiecte la alegere ce prezintă interes pentru domeniul neurochirurgiei.

Printre speakeri se numără: Prof. Helmut Bertalanffy, MD.,Ph.D (Germania), Prof. Patrick Dhellemmes, MD, Ph.D (Franţa), Prof. Atul Goel, MD, Ph.D (India), Prof. Olivier Klein, MD, Ph.D  (Franţa), Prof. Philippe Mercier, MD, Ph.D (Franţa), Prof. Lukas Rasulic, MD, Ph.D (Serbia), Prof. Alexandru Vladimir Ciurea, MD, Ph.D (România), Prof. Ştefan Florian, MD, Ph.D (România), Prof. Nicolae Ianovici, MD, Ph.D (România).

Cel de-al 39-lea Congres al Societăţii Române de Neurochirurgie este precedat de cel de-al 18-lea Curs Francofon de Neurochirurgie din România, ce va avea loc în data de 18 septembrie.

Al 39-lea Congres RSN face parte dintr-un şir de evenimente dedicate creşterii nivelului de performanţă a neurochirurgiei româneşti, după ce între 5 – 7 iulie, Institutul Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” a găzduit cursul “Hands On”, ce a beneficiat de prezenţa profesorului Saleem I. Abdulrauf, șeful Clinicii de Neurochirurgie a Spitalului Universitar din St. Louis și directorul Centrului de Chirurgie Cerebrovascularǎ și de Bazǎ de Craniu din cadrul Universitǎții St. Louis.

Leave a Reply

Your email address will not be published.