Drumul spre Iad e pavat cu intenţii bune

 

Jurnal Plus:

 

Există în România un loc unde mâini pricepute pot salva vieţi de copii. Spitalul de pediatrie Marie Curie din Bucureşti are o secţie nouă, cu aparatură de ultimă oră, pentru chirurgie cardiacă dedicată bebeluşilor. Totul este utilat şi, teoretic, gata de folosire. Aparatura de 3 milioane şi jumătate de euro este însă în continuare nefolosită. Motivul pare de necrezut, dar este pe cât de dramatic pe atât de real. România nu are specialişti care să o folosească.

Medicul care luptă de 3 ani pentru deschiderea secţiei de chirurgie cardiovasculară la spitalul de copii Marie Curie este acuzat de colegii de breasală că a pus “carul înaintea boilor.” Adică a insistat pentru înfiinţarea secţiei, deşi a fost avertizat că România nu are specialişti care să o folosească. În aceste condiţii, aparatura de 3 milioane şi jumătate de euro pare sortită să rămână în continuare nefolosită.

Invitatul Jurnalului Plus, preşedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae spune că s-a ajuns în acestă situaţie din cauza unui management defectuos la nivel înalt, acuzând că acest proiect a fost aprobat la presiunile din mass-media şi că s-a creat această secţie fără să se gândească la specialiştii de care este nevoie.

 

continuarea materialului si video pe TVR

 

1 comentariu la “Drumul spre Iad e pavat cu intenţii bune”

  1. Derma a scris:

    Asa cum s-au gasit banii pentru echipament se vor gasi si pentru cursuri de calificare. Ce nu inteleg e cum de in acesti 3 ani nu s-a insistat si pe pregatirea operatorilor, era clar ca se ajunge aici.

Comentează acest articol