Asta nu e prevenţie!

Teribile ideile unor parlamentari adunate într-un aşa-zis proiect de lege privind activitatea de prevenţie în sănătate. Primo: vor înfiinţarea unei noi agenţii de păpat bani. Secundo: vor să-i pună chiar şi pe bolnavii români plătitori de asigurări de sănătate şă-şi plătească singuri tratamentul dacă nu au acceptat, cu titlul de obligativitate, tot ce doresc să le facă autorităţile, de la investigaţii... până la vaccinuri. Sună groaznic!

Asta nu e prevenţie ci legalizarea genocidului pacienţilor care deşi plătesc asigurări de sănătate vor rămâne fără tratament după ce vor fi obligaţi să-şi plătească singuri tratamentul şi evident nu vor avea de unde.

Singura măsură eficientă de prevenţie este predarea orelor de educaţie pentru sănătate încă de la şcoală. Asigură atât un stil de viaţă sănătos cât şi creşterea complianţei pentru orice program naţional de sănătate. Proiectul meu e deja în parlament.

Încercarea de a-i duce pe pacienţi cu forţa la investigaţii sau vaccinuri este sortită din start eşecului. Putem vorbi şi de o nouă lege a sănătăţii, în care plata asigurărilor să se facă similar RCA-ului, cu bonusuri şi reduceri pentru cei care merg la controalele periodice şi adoptă un stil de viaţă sănătos, dar sigur tuşeşte Arafat.

One thought on “Asta nu e prevenţie!

  1. Elia Roman

    Subscriu afrimaţiilor dumneasvotră, pe care le completez cu cele ale jurnalistei Maria Diaba Popescu din Stuttgart, în cele doua articole de mai jos. Adevărul trebuie cunoscut!

    Pomelnicul rău-făcătorilor, Editorial, Stuttgart, Maria Diana Popescu

    http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Pomelnicul%20rau-facatorilor%20editorial%20Agero%20MDP.htm

    Din sertarele groazei, pe pielea copiilor, Editorial, ART EMIS, Maria Diana Popescu

    http://www.art-emis.ro/editoriale/3349-din-sertarele-groazei-pe-pielea-copiilor.html

Leave a Reply

Your email address will not be published.