Atunci i-au condamnat pe toti la moarte

Tudor Ciuhodaru, deputat de Iasi trage un semnal de alarmă asupra slabei gestionări a fondurilor pentru sănătate si asistentă medicală privind persoanele infectate cu HIV din judetul Iasi cât si din alte judete ale tării. Deputatul a cerut Ministerului Sănătătii ce măsuri vor fi luate pentru protejarea acestor persoane, făcând cunoscută situatia gravă în care se află persoanele infectate cu HIV care sunt în tratament ARV.

,,În ultimele 2 săptămâni s-a generalizat lipsa medicatiei specifice din Spitalul de Boli Imfectioase „Sf. Parascheva” Iasi iar dacă până acum puteau exista sincope de 1-2 zile în acordarea tratamentului, acum asteptarea pacientiilor cu HIV s-a prelungit serios. Centrul Regional HIV/SIDA nu are o solutie, desi a făcut toate demersurile necesare către Casa Judeteană de Asigurări Sociale de Sănătate fără a putea rezolva ceva, mai mult prognozează că până la finalul anului vor lipsi medicamentele pentru Programul National HIV/SIDA, ceea ce pentru pacientii cu HIV ar însemna o întrerupere de tratament de 2 luni.

Pe de altă parte întreruperile de tratament ARV au pentru persoana infectată efecte foarte importante, deseori generând rezistentă la unele medicamente si putând permite multiplicarea HIV în organismul infectat.

Situatia este gravă si în judetul Brăila, unde persoanele infectate sunt sfătuite să facă o pauză de la acest tratament, stiindu-se exact consecintele. Sunt persoane cu imunitatea sub 200, nevoite să ajungă în ultimul grad, cu riscul de a muri, si doar atunci se dispune către farmacii să li se administreze ARV-urile.

Situatia este foarte gravă deoarece spitalul e singura sursa de medicamente pentru cei cu HIV, aceste tratamente fiind distribuite prin farmaciile cu circuit inchis.

Pacientii aflati într-o stare deplorabilă nu îsi primesc tratamentul necesar motivându-se mereu din partea farmaciilor că nu sunt fonduri. În tot acest timp la Bucuresti pacientii beneficiază de tratament neîntrerupt, iar în alte judete doar cei înscrisi la Bucuresti nu au probleme cu tratamentul.

Deciziile privind gestionarea fondurilor din sănătate nu necesită amânare, în luarea de măsuri pentru virarea în foarte scurt timp a sumelor necesare achizitionării terapiei ARV, astfel încât viata persoanelor infectate să nu fie pusă în pericol.

Fiecare zi irosită înseamnă condamnarea persoanelor seropozitive HIV la moarte.”

One thought on “Atunci i-au condamnat pe toti la moarte

  1. gina

    cineva ii va avea pe constiinta pe acesti oameni in cazul mortii lor!si vor plati!

Leave a Reply

Your email address will not be published.