Medicii de la Urgenţe, asaltaţi de pacienţi

coma-alcoolica.jpgPatru persoane au fost rănite şi transportate de urgenţă la spital în urma unui accident rutier petrecut ieri dimineaţa, în jurul orei 08.30 în localitatea Ciurea. Acestea au fost tratate în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul "Sf. Ioan”, Iaşi. "După evaluare de echipa de pacient critic, ce include medic de urgenţă, chirurg de urgenţă şi chirurg reconstructiv, ortoped-traumatolog, doar şoferul de 39 de ani a rămas internat. Soţia sa şi încă un pasager au fost externaţi după evaluare", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, medicul coordonator UPU de la Spitalul “Sf. Ioan”, Iaşi. Şoferul este tratat în continuare şi monitorizat din punct de vedere medical. Dacă totuşi se va simţi mai bine, va fi externat în cursul acestei zile. Cauza accidentului a fost neadaptarea vitezei la condiţile de drum, impactul producându-se într-o curbă.

Femeile, victime de ziua lor

Cinci femei au încercat să se sinucidă de 8 martie după certuri cu partenerii sau cu familia, utilizând diverse metode. După terapia de urgenţă, prognosticul a patru dintre ele este favorabil. Un caz mai grav este al unei femei în vârstă de 45 de ani care a încercat să-şi pună capăt zilelor în urma unui conflict de familie legat de ziua de 8 martie. În urma analizelor şi examenului toxicologic, medicii au descoperit o alcoolemie de peste 300 mg la sută, având şi suspiciunea ingestiei simultane de diluant. "A fost adusă în comă de gradul III toxică exogenă, după o tentativă suicidară. Pacienta a beneficiat de suport ventilator, oxigenoterapie, resuscitare volemică, lavaj gastric, administrarea de cărbune activat şi purgativ, tratament de suport etc", a informat dr. Tudor Ciuhodaru. Pacienta a fost internată în secţia ATI - Toxicologie a spitalului “Sf. Ioan” din Iaşi, iar după 12 ore de terapie intensivă starea sa era în curs de ameliorare.

40 de pahare şi 80 de pacienţi

Tradiţia celor 40 de pahare a adus peste 80 de persoane la UPU de la spitalul menţionat. Toţi ieşenii aveau afecţiuni legate de abuzul de alcool. "Cele mai mari valori ale alcoolemiei (peste 330 % mg) au fost înregistrate la un pacient de 46 de ani suicidar. După măsurile de depurare a toxicului, resuscitare volemică şi nootrope, pacinetul a declarat că motivaţia gestului suicidar este plecarea de peste 2 ani a soţiei la muncă în Italia, el rămânând singur cu cei trei copii", a completat dr. Ciuhodaru. Prognosticul pacientului este favorabil datorită măsurilor terapeutice luate de medici. Tot din cauza abuzului de alcool alţi 6 bărbaţi au încercat să-şi ia viaţa prin metode violente, folosind bucăţi de sticlă sau lame. "Au fost rezolvaţi chirurgical de către chirurgii reconstructivi ai secţiei de chirurgie plastică. Prognosticul vital este favorabil, iar cel funcţional rezervat, din cauza complexităţi leziunilor", a conchis dr. Tudor Ciuhodaru, medicul coordonator UPU, Spitalul “Sf. Ioan”, Iaşi.

Sursa: Monitorul de Iasi (Gabriela Popescu)

One thought on “Medicii de la Urgenţe, asaltaţi de pacienţi

  1. nicolas

    medici si asistenti un personal cu suflet mare zi de zi trateaza zeci si sute de pacienti chiar daca nu au intotdeauna tot ce le ar trebui ei fac tot ce pot pentru alinarea suferintelor celor aflati in nevoie cu un conducator ca dr. Ciuhodaru care stie cum sa administreze acest upu si in a mentine un climat de munca favorabil , felicitari .

Leave a Reply

Your email address will not be published.