Tara lui ,,se descurca”…

cotorceniSincer, o duceti mai bine ca acum doi ani? Daca nu, inseamna ca si dumneavoastra traiti in tara guvernata dupa legea lui ,,las` ca merge si asa”.

,,Cu ce acoperiţi deficitul?”, ,,Daţi-mi şi mie studiile pe care le-aţi făcut”,,Vă dăm tot ce avem”. “Parlamentul nu are rigoarea cifrelor, el ia decizii politice”, ,, o să ne descurcăm. Ţara asta se descurcă

Mica sceneta s-a jucat intr-o zi de luni. Suntem cu toti de acord ca cele trei personaje sunt perfect compatibile si pot participa oricand cu succes la orice festival. Ce am vazut in acea zi:

1 Un prim ministru nepregatit pentru aceasta discutie si pe care multi nu l-ar fi lasat sa negocieze nici macar un contract de un leu. Nu a avut nici macar un argument, un raspuns sau vreo atitudine care sa convinga ca merita postul pe care il ocupa sau care sa justifice aspiratiile de presedinte. La acest nivel arta de a negocia este obligatorie, iar un negogiator bun castiga si cand atuurile nu sunt de partea lui.

2. Un ministru de finante venit la intalnire cu povesti spuse din suflet, povesti nemuritoare si emotionante dar fara sa contina cifre.

3. Un presedinte rulat in confruntari si bine informat.

Daca ar fi fost cenaclu pe cheltuiala lor nu ar fi fost nicio problema dar noi toti platim din buzunare si pentru avantajele celor cocotati in functii si urmarile masurilor luate in exercitiul functiunii.

Le place sau nu unora, finantele opereaza doar cu cifre ce nu pot fi inlocuite de matematica electorala facuta la televizor.

One thought on “Tara lui ,,se descurca”…

  1. mary

    Suntem condusi de niste fanfaroni care nu au nici o legatura cu realitatea .Se vede clar si fara sa fii foarte inteligent ca nu au nici o pregatire care sa-i legitimeze sa raspunda si sa conduca destinele unei tari.Si nici macar nu -si dau seama, atat de superiori se cred iar in continuare continua cu snobismul si cu explicatii aiurite consinderandu-ne niste prosti.

Leave a Reply

Your email address will not be published.