Cum gestionăm recomandările medicului în cazul sesizării unor interacțiuni medicamentoase, tema ediției 66 Farma Practic, 22-23 iunie, Gura Humorului

Pacientul român obișnuiește adesea să ceară o a doua opinie și,  de multe ori, ajunge în fața profesionistului din farmacie pentru a-și procura tratamente diferite pentru aceeași afecțiune. În aceste cazuri, rolul farmacistului și asistentului de farmacie este esențial, aceștia având cunoștințele necesare pentru a sesiza diferitele interacțiuni medicamentoase și pentru a oferi pacientului tratamentul corespunzător. În plus, în afară de abilitatea de a oferi consiliere, este nevoie de o bună comunicare medic-farmacist. Cum pot fi gestionate astfel de situații? Vă invităm să aflați răspunsul de la lectorii ediției 66 Farma Practic, ce va avea loc în perioada 22-23 iunie 2018 la Best Western Bucovina, de la Gura Humorului.

Se întâmplă ca medicii să aibă păreri diferite și propun tratamente diferite, iar noi, farmaciștii, nu putem să judecăm sau să schimbăm tratamentul, sau să înlocuim medicația, dar ce putem face este să avem o discuție cu pacientul, să facem o scurtă anamneză și să găsim varianta cea mai bună. Noi avem cunoștințe necesare și putem oferi un sfat specializat. În realitate însă, decizia finală nu se ia  decât după ce pacientul află prețul  medicamentului. Noi, ca farmaciști trebuie să găsim o cale de compromis, să găsim soluția cea mai bună pentru pacient atât din punct de vedere al rezultatului și al reușitei terapeutice, dar și al aspectului financiar. De asemenea, este nevoie de comunicarea între faramcist și medic, însă deși se vorbește foarte des despre această relație și despre comunicarea între cei doi specialiști, în realitate lucrurile nu stau chiar așa”, a declarat farm. Anca Lobonț, lector în cadrul ediției 66 Farma Practic.

Coordonat științific de prof.univ.dr.farm. Dumitru Lupuleasa, evenimentul este dedicat farmaciștilor și asistenților de farmacie din  Suceava, Iași, Vaslui, Bacău, Vrancea și Botoșani.

Pe lista lectorilor  care vor susține prezentări pe parcursul evenimentului se află  asist.univ.farm. Alexandru Vasincu, șef. lucrari. dr. farm. Gabriela Tătărângă- Președintele Colegiului Farmaciștilor Iași, dr. Alin Popescu, conf.univ. dr. farm. Camil Vari.

Pe parcursul celor două zile de eveniment vor fi aduse în atenție subiecte de interes pentru practica farmaceutică – particularități și provocări ale profesiei de farmacist și asistent de farmacie, comunicarea cu pacientul, informații despre noi medicamente și modul de administrare a acestora sau date privind anumite afecțiuni cu care pacientul se poate prezenta în fața profesionistului din farmacie.

Detalii despre taxele de participare găsiti AICI

Înscrieri online aici http://farmapractic.ro/inscriere/  

Taxe reduse până pe 25 mai!

FII LECTOR FARMA PRACTIC! 

Alături de lectorii invitați să ia cuvântul în cadrul evenimentului, organizatorii îi invită pe participanții Farma Practic ed. 66 să se înscrie la Tribuna farmaciei – o rubrică special creată pentru cei care doresc să prezinte sau să aducă în dezbatere un subiect de interes pentru domeniu. Detalii despre Tribuna Farmacistului găsiți AICI, persoană de contact farm. Smărăndița Ștefan, smarandita.stefan@houston.ro

Următoarele ediții Farma Practic din anul 2018:

  • 06-07 iulie 2018, Farma Practic Ed. 67 – Băile Herculane, județe în focus – OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS;

  • 21-22 septembrie 2018, Farma Practic Ed. 68 – Gura Humorului, județe în focus – MM, BN, MS, HR, NT, SV;

  • 05-06 octombrie 2018, Farma Practic Ed. 69 – Eforie Nord, județe în focus – CL, CT, IL, TL, B, IF, BR;

  • 09-10 noiembrie 2018, Farma Practic Ed. 70 – Băile Herculane, județe în focus – AR, TM, CS, HD, MH.


Pentru a fi la curent cu toate evenimentele marca Houston vă invităm să ne urmăriți pe www.houston.ro www.farmapractic.ro  și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/HoustonNPAofficial/

Pentru detalii și înscriere: Daniela Popescu, T: 0756.030.316, M: daniela.popescu@houston.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.