Dr. Cristian Tăutu: Copiii trebuie protejaţi în permanenţă de razele ultraviolete

Suntem în sezon estival, ceea ce înseamnă că piscinele şi plajele încep să devină neîncăpătoare la sfârşit de săptămână, iar pe de altă parte jocurile în aer liber sunt la mare căutare printre copii. Mulţi oameni doresc un bronz frumos şi uniform şi pentru a-l obţine sunt dispuşi să stea la plajă perioade îndelungate. Deşi razele soarelui reprezintă principala sursă de vitamina D, atât de necesară sănătăţii oaselor, medicii atrag atenţia că expunerea excesivă la soare poate face mai mult rău decât bine.


„Nu este nevoie să stăm foarte mult timp la soare pentru a primi cantitatea necesară de vitamina D. Cei care obişnuiesc să petreacă foarte multe ore la plajă sau la piscină trebuie să ştie că expunerea îndelungată şi repetată la razele ultraviolete poate duce la leziuni serioase ale pielii şi ochilor, poate slăbi sistemul imunitar şi creşte riscul de cancer de piele. Chiar şi tinerii pot dezvolta cancer de piele”, a declarat dr. Cristian Tăutu, medic specialist medicină de familie, adăugând că cei mici prezintă un risc crescut de a suferi arsuri solare.


Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că persoanele care suferă mai mult de cinci arsuri solare, la orice vârstă, prezintă un risc dublu de a suferi de melanom. În cazul copiilor, experţii OMS susţin că un singur episod de acest gen, suferit în copilărie sau în adolescenţă, dublează riscul de melanom. Având în vedere aceste informaţii, dr. Cristian Tăutu precizează că este foarte important ca părinţii să-şi înveţe copiii cum să se protejeze de razele ultraviolete.


„Pielea copiilor este delicată şi, prin urmare, mult mai vulnerabilă la numeroase leziuni cauzate de expunerea prelungită la soare. Astfel, copiii trebuie protejaţi în permanenţă de razele ultraviolete, chiar şi atunci când se joacă în faţa blocului, nu numai cât timp stau la plajă. Părinţii îşi pot proteja copiii de razele ultraviolete prin aplicarea constantă a cremelor de protecţie solară certificate, prin evitarea expunerii la soare în intervalul orar 11.00 – 16.00 şi prin îmbrăcarea micuţilor în haine de culoare deschisă. De asemenea, este bine ca părinţii să-şi înveţe copiii regula umbrei: dacă umbra copilului este mai mare decât el, atunci acesta trebuie să poarte o pălărie, să se dea cu loţiune de protecţie solară şi să stea sub umbrelă”, a explicat dr. Cristian Tăutu.


Acest comunicat de presă nu înlocuieşte consultaţia de specialitate sau recomandările oferite de medicii curanţi. Se recomandă consultul medical la primul simptom de boală apărut!


Dr. Cristian Tăutu a absolvit Facultatea de Medicină Generală, din cadrulUniversităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti în anul 2005. Este medic specialist de medicină de familie şi şi-a propus să asigure pacienţilor săi servicii de excelenţă, la standarde comunitare, atât pe plan medical, cât şi pe plan uman.


http://www.drtautu.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.