Comunicate Medicale

Comunicate Medicale

Apr 11

Dr. Ion Nicolescu a lansat NAOS, prima clinică specializată în chirurgie ortognatică din România

DR ION NICOLESCUChirurgul Ion Nicolescu, unul dintre cei mai experimentați medici români specializați în chirurgia ortognatică, a lansat NAOS – Nicolescu Agatstein Orthognathic Surgery, prima clinică de profil din țară. Chirurgia ortognatică este o ramură a chirurgiei maxilo-faciale care presupune intervenţii asupra oaselor maxilare necesare pentru tratarea anomaliilor de dezvoltare. Consultațiile, evaluările şi pregătirile pentru intervenţie, precum şi controalele postoperatorii se vor desfășura la clinica NAOS, ”ramură” a clinicii  Nicolescu-Agatstein, iar operațiile vor fi efectuate la Spitalul Sanador din București.

Dezvoltarea insuficientă, în exces sau asimetrică a unuia sau a ambelor maxilare duce la tulburări în alinierea dinţilor, în funcţionalitatea întregului aparat masticator, dar şi în estetica facială. În asociere cu tratamentul ortodontic, prin proceduri chirurgicale specifice se poziţionează corect oasele maxilare cu obţinerea unei muşcături şi funcţionalităţi corecte, a unui profil facial armonios, dar şi îmbunătăţirea respiraţiei, chirurgia ortognatică fiind metoda de elecţie în tratamentul apneei obstructive din timpul somnului.

”Chirurgia ortognatică este deja o chirurgie standardizată, adică o chirurgie cu riscuri minime, obligatorie astăzi în tratamentul anomaliilor dento maxilare. Cu o istorie de peste 100 de ani, dar aplicată pe concepte moderne de peste 30 de ani, această specialitate este puțin cunoscută și aplicată la noi în România. Mi-am asumat misiunea de a dezvolta acest domeniu pentru a oferi posibilitatea tratării corecte a acestor anomalii cu impact major asupra funcţionalităţii, precum şi asupra vieţii sociale a acestor persoane. Astfel, pacienții români au acces la un tratament corect şi complet, de înalt nivel medical şi tehnic, similar celor din centrele specializate de elită din lume. NAOS promovează rigoarea medicală şi reuneşte specialiști chirurgi și ortodonți performanţi, antrenaţi conform ultimelor noutăţi în domeniu”, a declarat dr. Ion Nicolescu, care este şi șeful departamentului de Chirurgie Maxilo-Facială al Spitalului ”Sfânta Maria” din București și fondator al clinicii de medicină dentară Nicolescu-Agatstein, singura din România afiliată la reţeaua Leading Dental Centers of the World.

Pacienții de chirurgie ortognatică pot fi identificați prin aspectul facial specific, având o  față prea lungă sau prea scurtă, sau remarcându-se printr-un profil convex sau concav. Profilul convex, determinat de un maxilar inferior mult prea scurt, o mandibulă retrognată, este catalogat ca o anomalie de clasa a II-a. Acesta este un tipar facial caracteristic pentru aproape 30% din populaţia ţării. Aspectul facial necorespunzător, muşcătura incorectă prin poziţionarea dinţilor inferiori mult înapoia celor superiori, dar şi tulburările respiratorii prin poziţia posterioară a limbii obligă la decizia de tratament chirurgical.  În cazul pacienţilor de clasa a III-a, profilul concav, cu bărbia mai în faţă, este determinat de o mandibulă prognată, în exces, sau un maxilar superior deficitar, retrognat. Nu în ultimul rând, aceste anomalii sunt asociate de multe ori cu asimetrii evidente, mai ales ale mandibulei.


Protocolul standard în cazul acestor anomalii de dezvoltare dentomaxilare cuprinde trei etape: un tratament ortodontic pregătitor chirurgiei, intervenția chirurgicală pe unul sau ambele maxilare și finalizarea ortodontică prin optimizarea mușcăturii.

Intervenţia chirurgicală se face prin gură, evitând astfel orice cicatrice la exterior. Procedura se face sub anestezie generală şi durează între 2 şi 5 ore, în funcţie de complexitate. Tehnica modernă face posibilă deschiderea gurii imediat postoperator, cu reluarea funcţiei masticatorii, eliminându-se incovenientul maxilarelor imobilizate timp de 4-6 săptămâni, specific abordărilor chirurgicale clasice. Astfel, este posibilă evaluarea imediată a rezultatului şi este redusă perioada de recuperare postoperatorie la 10-14 zile. Un tratament complet durează între 18 și 24 de luni, în funcție de dificultatea cazului.

Despre clinica NAOS: http://clinicanaos.ro/
Despre dr. Ion Nicolescu: http://clinicanaos.ro/doctor-nicolescu/
Despre chirurgia ortognatică: http://clinicanaos.ro/abc-ul-chirurgiei-ortognate/

Leave a comment