Farmaciștii și medicii timișoreni, în dezbatere privind managementul durerii acute și al infecțiilor

fdc_1010Durerea acută reprezintă cel mai frecvent simptom pentru care pacienții se prezintă la medic sau se adresează farmacistului. Potrivit statisticilor, 80% dintre oameni vor experimenta cel puțin un episod de durere lombară pe parcursul vieții. Ca urmare, specialiștii sunt de părere că trebuie acordată o atenție deosebită managementului durerii.

În acest sens, compania Dr. Reddy’s a organizat în perioada 25-26 octombrie 2016 în Timișoara două evenimente de mare anvergură, ce au reunit sub umbrela formării medicale continue peste 130 de farmaciști și 115 medici de familie. Împreună cu lectorii simpozioanelor, aceștia au dezbătut și au descoperit alternativele optime în vederea creșterii calității vieții pacienților cu durere și infecții.

Coordonatorul științific al manifestării ce s-a adresat farmaciștilor a fost prof. univ. dr. Cristina Dehelean, careia i s-au alăturat prof. univ. dr. Radu Prejbeanu și dr. Ioan Nediglea.

Printre temele abordate în cadrul evenimentului s-au regasit:

  • Antialgicele - mecanism de acțiune si profil farmacologic;

  • Protocol terapeutic în cuparea durerii acute;

  • Managementul puseului acut de durere;

  • Cresterea calității vieții pacienților cu durere acută.


fdc_1084-2În cea de-a doua zi, medicilor de familie le-au fost prezentate cele mai noi abordari și cele mai eficiente opțiuni terapeutice în managementul infecțiilor de tract urinar și respirator de către Prof. Univ. Dr. Lucian Petrescu – coordonatorul științific al manifestării, Asist.Univ. Dr. Bogdan Deleanu, Dr. Alin Cumpănaș și Dr. Irina Ionela Stoia Djeska.

Principalul obiectiv al companiei Dr. Reddy’s este acela de a crește accesabilitatea pacienților la soluții terapeutice de înaltă calitate, eficiente și cu profil de siguranță optim. Ne bucurăm că am putut oferi farmaciștilor și medicilor timișoreni cadrul propice pentru a discuta și a se informa cu privire la cele mai bune opțiuni existente. Iar bucuria este cu atât mai mare, cu cât succesul înregistrat la Timișoara va sta la baza continuării proiectului la nivel național, prin organizarea întâlnirilor științifice în toate centrele universitare importante, precum Bucuresti, Cluj-Napoca, Iași și Craiova”, a declarat Dr. Adriana Marinescu, Director Marketing Dr. Reddy’s.

fdc_1113Participarea la evenimente a fost gratuită. Prezentările de înaltă ținută șiințifică susținute au dus la creditarea manifestărilor cu puncte EMC și EFC.

Dr. Reddy's Laboratories Ltd. este o companie farmaceutică globală, înființată în 1984 în India, producatoare de ingrediente active, medicamente generice și biosimilare, precum și noi entități chimice pentru tratamentul durerii, al infecțiilor bacteriale, al bolilor metabolice, cancerului, diabetului. Dr. Reddy's Laboratories Ltd. este de asemenea activă în sprijinirea comunităților defavorizate prin programele de responsabilitate socială. In România, Dr. Reddy's Laboratories Ltd. și-a început activitatea acum 20 ani. Pe parcursul evoluției sale, subsidiara din România a crescut într-un ritm de peste 20% anual, unul din cele mai rapide în cadrul filialelor internaționale. Astăzi, echipa din România a Dr. Reddy’s, ajunsă la aproape 100 de angajați, derulează un business construit pe un portofoliu de peste 30 de medicamente cu și fără prescripție, incluzând și suplimente nutritive, respectând normele de etică profesională interne și impuse de industria farmaceutică.

Managementul evenimentului a fost asigurat de compania de comunicare medicală Houston NPA.

Leave a Reply

Your email address will not be published.