Gala de Excelenta a Spitalului Clinic de Nefrologie ”Dr. Carol Davila” 2013

Zilele Spitalului Clinic de Nefrologie ”Dr. Carol Davila” 2013 au debutat prin Gala de Excelență, o manifestare de înaltă ținută dedicată atât personalului din unitate, cât și celor care au susținut spitalul în procesul de modernizare.

Organizată la Palatul Parlamentului, Gala de Excelență a Spitalului Clinic de Nefrologie ”Dr. Carol Davila” a reunit reputate personalități ale medicinei românești, oficialități, persoane publice, precum și medici și asistenți din cadrul spitalului.

În prima parte a ceremoniei a fost prezentat în premieră un preview al materialul documentar ”Dr. Carol Davila – ctitor de școală medicală românească”, care înfățișează activitatea profesională a marelui medic care a avut o contribuție majoră în organizarea sistemului medical românesc. De la mărturii ale unor personalități medicale, până la acte oficiale și obiecte personale ale dr. Carol Davila, documentarul îl prezintă pe ctitorul școlii medicale românești în ipostaza de vizionar, strateg și organizator.

Festivitatea a continuat cu acordarea unor diplome de recunoștință celor care au fost alături de Spitalul Clinic de Nefrologie ”Dr. Carol Davila” în perioada de modernizare. Astfel, au fost acordate distincții onorifice Primăriei Municipiului București, reprezentată prin primar general prof.dr. Sorin Oprescu, Primăriei Sectorului 1 București, UMF ”Carol Davila” București, reprezentată prin rector acad. Ioanel Sinescu. De asemenea, au primit plachete de recunoștință prof.dr. Florian Popa, fost rector al UMF Carol Davila, precum și Vasile Gherasim, fostul primar al Sectorului 1 București. O diplomă specială a fost acordată colectivului Spitalului Clinic de Nefrologie ”Dr. Carol Davila” pentru dăruire, muncă, profesionalism și spirit de echipă.

”Mă bucur că în această seară, la Gala de Excelență a Spitalului Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila, am reușit să aducem laolaltă o mare parte din cei care ne sunt alături, fie că vorbim de colegi, prieteni, colaboratori sau autorități. Pe această cale, ținem să mulțumim tuturor celor care fac posibilă menirea noastră, aceea de a oferi o îngrijire cât mai bună pacientului.a declarat prof.dr. Mircea Penescu, directorul general al Spitalului Clinic de Nefrologie ”Dr. Carol Davila”.

În a doua parte a serii, notele muzicale au luat locul cuvintelor, pe scena urcând Orchestra Medicilor din București – dr. Ermil Nichifor, care a oferit oaspeților un concert extraordinar, sub bagheta maestrului Iosef Prunner. Alături de orchestră, soliștii care au încântat audiența au fost Ana Cebotari, Cristina Anghelescu, Şerban Vasile și Adrian Dumitru.

În cadrul Zilelor Spitalului Clinic de Nefrologie ”Dr. Carol Davila”, va fi organizat și un simpozion științific dedicat medicilor nefrologi, chirurgi, de familie, interniști, cardiologi, diabetologi, având ca scop creșterea pregătirii științifice a acestora. Tema centrală a manifestării este interdisciplinaritatea în boala cronică de rinichi.

Inițiator: Spitalul Clinic de Nefrologie ”Dr. Carol Davila”

Management eveniment: Sănătatea Press Group

Leave a Reply

Your email address will not be published.