Informarea și împărtășirea experienței acumulate, oferite în dar farmaciștilor și asistenților de farmacie

Tradiția continuă și în 2017 pentru  seria de evenimente Farma Practic, organizată de compania de comunicare socio-medicală Houston NPA. Ajuns la ediția cu numărul 53, primul simpozion de anul acesta a avut loc la Sovata, reunind 175 de farmaciști și asistenți de farmacie din județele Cluj, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Mureș.

Desfășurat la începutul lunii dedicate femeii, în perioada 3-5 martie 2017, evenimentul a oferit în dar participanților informații de actualitate, studii de caz și raspunsuri la întrebările venite din practica publicului prezent în sală.

Profesia de farmacist presupune în primul rând că cititul, învățatul, informarea sunt vitale. Trăim vremuri cu multe schimbări și în care cuvintele  cheie sunt adaptare, readaptare și informare. Cred ca este momentul în care profesia de farmacist trebuie să intre într-o  reformă. În principiu ar trebui să începem să ne specializam... Farmacistul este profesionistul de bază în domeniul sănătății. În concepția mea farmacia comunitară unde farmacistul este profesionistul cel mai calificat este nu numai ultima linie care eliberează ce a recomandat medicul, ci este și primul filtru în care vine pacientul cu problema. Și această dublă calitate trebuie să o exploatăm. Trebuie să colaborăm cu toți profesioniștii din sănătate, trebuie să ne informăm, e datoria noastră”, a punctat Farm. Nicoleta Radu, președintele Colegiului Farmaciștilor Mureș, prezentă la eveniment.

Și președintele Colegiului Farmaciștilor Satu Mare, Farm. Anca Maurer, a participat la ediția 53 a Farma Practic: „Spațiile de confidențialitate încep în sfârșit să apară cu adevărat și acest lucru mă bucură foarte tare, pentru că din ce am observat din proprie experiență, pacientul are nevoie să i se acorde atenția aceea între patru ochi pentru a putea să își expună problemele și a putea fi sfătuit cum trebuie”.

Subiectele prezentărilor lectorilor invitați au fost și de această dată variate și abordate multidisciplinar:

- Șef lucr. dr. Corina Ureche: „Alergia este considerată una dintre bolile secolului, prevalența este în continuă creștere mai ales la populația tânără, mai ales la copii, adolescenți care ulterior deveniți adulți poartă stigmatul acestui tip de suferință. Persoana care prezintă în mod repetitiv simptome supărătoare de tip mâncărimi, strănut, secreții oculare sau nazale, erupții pe piele cu caracteristici oarecum ciclice sau repetitive în anumite situații deja poate să aibă o suspiciune legată de faptul că ar putea să fie alergic”.

- Conf. univ.dr. Călin Molnar: „Suferința abdominală este cuantificată în primul rând de către bolnav și cam orice individ ar trebui să știe că la orice durere care nu cedeaza în 6 ore de la debut ar fi bine să se îndrepte spre un serviciu de urgență”.

- Şef lucr. dr. Claudiu Varlam Molnar: „Informarea medicală a pacientului în România poate să aibă un titlu de obligativitate. Cred ca Houston ar fi un element poate inovator și cu impact real asupra populației feminine. Houston poate aduce elemente de inovație, cu impact real în ceea ce privește informarea medicală a populației feminine”.

- Dr. Alina Roxana Verzea: „Relația cu farmaciștii este importantă pentru mine pentru că datorită lor pot să definitivez actul medical. Am șansa să fiu înconjurată de farmacii și relația este extraordinară, nu plimbăm pacientul pe drumuri, dacă avem de rezolvat probleme organizatorice între noi, reușim să ne descurcăm pe plan local”.

Întrebați ce părere au despre prezentările susținute în cadrul evenimentului și despre organizare, participanții s-au declarat încântați:

  • Contactul uman este esențial. Pentru mine tipul acesta de eveniment e cel mai bun”, a declarat Farm. Iustina Vas;

  • Pentru mine ca farmacist care lucrează în farmacie e foarte important ca produsul să fie accesibil pentru pacient și de calitate bună. Eu vin de multe ediții, asta înseamnă că imi place și de aceea vin mereu”, a declarat farm Veress Zsombor.


Manifestarea a fost coordonată ştiinţific de Prof. Univ. Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa și a fost creditată cu 16 puncte EFC pentru farmacişti şi 10 credite EMC pentru asistenţii de farmacie.

Ca la fiecare ediție, organizatorii au acordat premii celor mai activi participanți.

Următoarele Ediții Farma Practic:

  • 17-18 martie 2017, Farma Practic Ed. 54 – Poiana Brașov, județe în focus - B, IF, GR, DB, BV;

  • 21-22 aprilie 2017, Farma Practic Ed. 55 – Poiana Brașov, județe în focus - PH, BZ, GL, VN, BV;

  • 19-20 mai 2017, Farma Practic Ed. 56 – Poiana Brașov, județe în focus - AB, CV, BV, SB;

  • 16-17 iunie 2017, Farma Practic Ed. 57 –Gura Humorului, județe în focus - SV, IS, VS, BC, VN, BT;

  • 15-16 septembrie 2017, Farma Practic Ed. 58 – Gura Humorului, județe în focus - MM, BN, NT, SV, HR;

  • 06-07 octombrie 2017, Farma Practic Ed. 59 – Eforie Nord, județe în focus - CL, CT, IL, TL, B, BR;

  • 10-11 noiembrie 2017, Farma Practic Ed. 60 – Băile Herculane, județe în focus - AR, TM, CS, HD, MH;

  • 24-25 noiembrie 2017, Farma Practic Ed. 61 – Băile Herculane, județe în focus - OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS.


 Pentru detalii și înscrieri:

Daniela Popescu: daniela.popescu@houston.ro, 0756.030.316, www.farmapractic.ro , www.houston.ro

Alte evenimente de interes pentru farmaciști și asistenți de farmacie:

  • Conferința națională interdisciplinară „Stresul, Anxietatea, Depresia (S.A.D) și complicațiile lor - Simptome psihice întâlnite în cazuistica medicilor de alte specialități”, ediția a IV-a, 12-13 mai 2017, Ramada Parc, București;

  • Conferința Națională „Fragilitatea și sarcopenia vârstnicilor - Declinul funcțional musculo-scheletic” , 9-10 iunie 2017, Hotel Ramada Parc, București;

  • Conferința Națională de Medicina Sexualității, ediția a XVII-a, cu participare internațională, 27- 29 octombrie 2017, Ana Hotels, Poiana Brașov.


Relația cu presa: Rodica Buliga: rodica.buliga@houston.ro, 0733.076.382.

Leave a Reply

Your email address will not be published.