Comunicate Medicale

Revista MEDICA | MedicalNet.ro

Mar 13

Informații actuale privind antibioterapia și managementul durerii acute, abordate multidisciplinar pentru medicii de familie bucureșteni

Rezistenţa bacteriană reprezintă una dintre problemele importante de sănătate publică, deoarece ameninţările generate de aceasta nu mai sunt predicţii de viitor, ci realitate ce poate afecta orice individ, indiferent de vârstă, arată o analiză a Ministerului Sănătății, ce a urmat primului raport al Organizației Mondiale a Sănătății privind rezistenţa antimicrobiană.

Cele mai noi informații privind antibioterapia în infecțiile de tract respirator și urinar, dar și privind durerea, cea mai frecventă cauză a vizitei la medic, au reunit la București peste 160 de medici de familie și din alte specialități.

Simpozionul  „Sesizează diferența  în managementul durerii și al infecțiilor!” a fost organizat pe data de 7 martie 2017 de compania Dr. Reddy’s și face parte dintr-o serie de astfel de evenimente ce sprijină educația medicală continuă, derulate la nivelul întregii țări.

Astfel de evenimente sunt binevenite pentru educația medicală și actualizarea cunoștințelor medicale, atât de necesare în ridicarea calității actului medical. Este nevoie desigur, de firme  cu astfel de preocupări, care să preia partea de susținere financiară pe de o parte, dar și de profesioniști dispuși să împărtășească experiența proprie pe de altă parte. Și să nu uităm și în ultimul rând, este nevoie de colegi medici preocupați, interesați să-și însușească ce este mai nou în practica medicală. Scopul este unul singur și anume creșterea calității actului medical în scopul satisfacerii nevoii de sănătate a pacienților noștri”, a declarat Prof. Univ. Dr. Emilia Crișan, coordonatorul științific al manifestării.

În calitate de lector a fost invitată și Prof. Univ. Dr. Victoria Aramă, care a punctat: „A fost un eveniment științific multidisciplinar, care a oferit medicilor din audiență informații utile pentru practica lor curentă în niște domenii de mare interes și actualitate. A fost abordată antibioterapia în infecțiile de tract respirator și urinar în contextul creșterii dramatice a rezistenței bacteriilor la antibiotice – fenomen extrem de îngrijorător pentru țara noastră”.

Prof. Univ. Dr. Sorin Aramă, a abordat în cadrul manifestării terapia durerii, „o temă de mare interes pentru orice specialitate medicală. Acest tip de evenimente științifice care reunesc specialiști din diverse specialități medicale, oferă  medicilor de familie informații științifice actuale dintr-o perspectivă multidisciplinară”, așa cum acesta a declarat.

Nu în ultimul rând, informații de interes și studii clinice au fost prezentate auditorului de Asist. Univ. Dr. Răzvan Petca: „privind actualizarea informațiilor medicale referitoare la tratarea celor mai frecvente forme de infecții de tract urinar – cistita și pielonefrita acută în rândul unui număr mare de medici de familie, evenimentul realizat de Dr. Reddy’s a fost un real succes și câștig informațional”.

Participarea la eveniment a fost gratuită și creditată EMC.

Simpozionul face parte din seria de evenimente organizate de Dr. Reddy’s Laboratories Ltd. în cadrul proiectului companiei farmaceutice de încurajare și sprijinire a educației medicale continue. În toamna anului trecut, manifestări științifice similare au fost desfășurate în Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova și Iași, reunind în total peste 400 de medici de familie, dar și aproximativ 200 de farmaciști și asistenți de farmacie.

Dr. Reddy’s Laboratories Ltd. este o companie farmaceutică globală, înființată în 1984 în India, producatoare de ingrediente active, medicamente generice și biosimilare, precum și noi entități chimice pentru tratamentul durerii, al infecțiilor bacteriene, al bolilor metabolice, cancerului, diabetului. Dr. Reddy’s Laboratories Ltd. este de asemenea activă în sprijinirea comunităților defavorizate prin programele de responsabilitate socială. In România, Dr. Reddy’s Laboratories Ltd. și-a început activitatea acum 20 ani. Pe parcursul evoluției sale, subsidiara din România a crescut într-un ritm de peste 20% anual, unul din cele mai rapide în cadrul filialelor internaționale. Astăzi, echipa din România a Dr. Reddy’s, ajunsă la aproape 100 de angajați, derulează un business construit pe un portofoliu de peste 30 de medicamente cu și fără prescripție, incluzând și suplimente nutritive, respectând normele de etică profesională interne și impuse de industria farmaceutică.

Managementul evenimentului a fost asigurat de compania de comunicare medicală Houston NPA.

Pentru informații suplimentare:

Rodica Buliga – rodica.buliga@houston.ro, 0733 076 382

Tags: , , , , , , , ,

Leave a comment