Comunicate Medicale

Revista MEDICA | MedicalNet.ro

Sep 9

Intermedicas oferă în premieră terapia cu protoni pentru tratarea cancerului

Cancer Patient in HospitalIntermedicas (www.intermedicas.com), prima clinică din România specializată în servicii de second opinion medical, anunță parteneriatul exclusiv încheiat cu centrul de terapie cu protoni Rinecker (Rinecker Proton Therapy Center – RPTC) din München, Germania.

RPTC, primul centru de terapie din Europa care foloseşte tratamentul cu protoni (intensity modulated proton therapy treatments – IMPT), tratează pacienţii ce suferă de diferite tipuri de cancer din întreaga lume.

„Decizia acestui parteneriat exclusiv are ca obiectiv continuare strategiei Intermedicas de a facilita accesul românilor la servicii medicale de top. Terapia cu protoni este considerată una din cele mai  moderne forme terapeutice de combatere a tumorilor, iar principalul beneficiu este acela că permite tratarea tumorilor localizate în zone sensibile sau a tumorilor mai dificil de abordat prin alte metode de tratament”, a declarat Ana Maria Marian, CEO Intermedicas.

“Toate tumorile pot fi tratate prin această metodă, chiar și cele pentru care există indicații de tratament cu radioterapie convențională, avantajul fiind protejarea țesutului sănătos din jurul tumorii, prin metoda precisă de iradiere”, declară Dan Mitrea, medic neurolog și fondator Intermedicas.

Spectrul de tumori care pot fi tratate cu ajutorul terapiei cu protoni cuprinde procese localizate la niveul sistemului nervos central, capului și gâtului, tumori toracice, tumori din sefera genito-urinară și musculo-scheletală, precum și metastazele tumorilor primare.

În funcție de tipul de tumoră se decide asupra unor terapii combinate (chimioterapie, protonoterapie, chirurgie oncologică), fiecare cu scopul de a limita dezvoltarea tumorilor sau chiar vindecarea acestor patologii.

Marele avantaj al acestui tratament este reprezentat de minimizarea  sau chiar absența efectelor secundare. Totodată, terapia cu protoni se poate efectua  în ambulatoriu, reducând astfel costurile aferente spitalizării.

Tags: , , , , , ,

1 Comment

  1. Gherasim Constantin

    24/04/2018

    Reply

    Buna ziua, Am o fiica care este diagnosticata cu glioblastom celule gigant, operata in Ianuarie 2018, terminat radio si chimioterapia pe 26 Martie 2018. in a doua parte a lunii Mai va face RMN. Credeti ca poate avea beneficii in aceasta faza daca ar face protonoterapie ? Ce ne sfatuiti ?
    Va multumim pentru un raspuns

Leave a comment