Miorlăituri în noapte

Azi noapte pe la 12 tocmai mă pregătisem să aprofundez problemele umanității cu capul rezemat de perna cu puf de gâscă, lumina stinsă și ochii închiși, cum mai fac eu câteodată, când, din șifonierul de lângă pat se aude un miorlăit. Și un altul. Și un altul.

Ca un mare iubitor de animale ce sunt am obiceiul de a ignora, atunci când mi se așează gândurile, miorlăiturile oricui, de la pisică la nevastă; cu toate acestea timbrul mai special al unora dintre miorlăieli m-a făcut să înțeleg că ori Ivy este înfundată ori, de fapt, a început să nască.

Bineînțeles că am fost îngrijorat câtă vreme în șifonier se află și hanoracul meu cu goriloi, așa că am deschis repede ușa. M-am liniștit, naturalul proces de naștere avea loc pe una din bluzele de mătase ale soției, mai prielnică unor astfel de momente.

Numărarea produșilor păcatelor trupești ale pisicii a decurs inițial anevoios datorită contrastului – pe mătasea neagră puii tuciurii fiind la fel de distincți ca niște negri în anterie trebăluind în mină.

Ca urmare am schimbat ceva și nașterea a continuat pe câteva prosoape, devenind evident pentru toată lumea, după al cincilea și ultim pui, că tatăl nu este vreun prinț al motanilor tunăreni, ci probabil borâciunea alb-neagră pe care nu am reușit să o nimerim până acum vreodată cu reteveiul (câtă vreme toți puradeii s-au dovedit elemente ale unui registru alb-negru, fără cea mai mică urmă de portocaliu).

Puii se dovedesc a fi os din osul tătânelui lor nu numai din punct de vedere al coloritului, ci și prin agitație și zgomot, ca și prin capabilitatea de a găsi ugerele mamei mai ceva decât găseau pe vremuri vikingii nordul.

Am așteptat ca linia de producție de feline să se oprească, ca micile lighioane să se aglutineze unul de altul și toți de Ivy, dar mai ales să găsească și altceva de făcut cu boturile decât salutarea zgomotoasă a lumii, fie și numai pentru că azi este luni și moșirea unei pisici un pretext destul de lamentabil de a lipsi de la slujbă.

Din fericire tragerea de aghioasele se dovedește a fi, după miorlăială și hăpăiala de lapte, un talent nativ al hergheliei astfel că, la vreo oră de la expulzarea ultimului Igor-junior, am reușit cu toții, indiferent de cantitatea de blană de pe noi și de programul de a doua zi, să adormim.

Măsuri abuzive

 

Se pare că în București doamna Firea se pregătește să restrângă unul din cele mai inalienabile drepturi ale lucrătorului român, respectiv acela de a săpa gropi în drum și de a pândi apoi tăntălăii care intră în ele.

După cum se știe o tradiție nescrisă a capitalei cere ca, atunci când există cel mai mic pretext, Dorel să apară pe carosabil cu târnîcopul, să decoperteze, să facă o gaură sau mai multe, după care să se ducă să se odihnească. Abia după câteva zile se capătă motivația acoperirii capcanei, dar numai cu condiția ca alt Dorel să facă o altă gaură un pic mai departe.

Este un sistem care funcționează bine, pe care îl știm și îl apreciem.

Pretextând că toată această cutumă este rea, doamna Firea s-a hotărât să amendeze pe bieții oameni, de parcă ei săracii ar face ceva dacă nu li s-ar condiționa salariul de această activitate.

Sigur, amendarea nu are cum să schimbe ceva, plata amenzii fiind o rușine inacceptabilă conform bushido care conduce viața și onoarea drumarului român.

Având o zi bună, doamna Firea a continuat să mute inspirat, ca un șahist în transă, și a decis să amendeze un alt subgrup fălos de cetățeni, respectiv domnii și doamnele care reciclează chestii pe trotuar.

Hotărâtă să mai atenueze aspectul de mic Calcuta a orașului, primărița dorește să prețăluiască și să ardă la buzunar pentru fiecare sămânță, pet sau chiștoc pe care cetățeanul le-ar posta pe rotuar, restrângând un drept milenar al heterosexualului român.

Rușine să îi fie, să o văd cât o să o ajute cruciulița aia pe care o târâie la gât atunci când îi va chema pe toți acești amendați la urne, la realgere.

Creșteri economice record

 

Vești minunate pentru toți românii: în ciuda clicii de la guvernare și a preocupărilor predominante ale acesteia pentru garantarea dreptului oricărui român și mai ales a oricărui politician corupt la grațiere (din motive de suprapopulare socialdemocrată a ocnelor patriei), în ciuda eforturilor de a crește salariile, pensiile și ajutoarele sociale cu creșterea taxării clasei medii și a patronatelor, în ciuda lipsei de măsuri revoluționare la nivel economic, conform INS economia noastră crește ca un culturist pe steroizi, respectiv cu 5.7% pe trimestru. În ciuda a tot felul de Nicolae, Nicolicea, Codrin sau Olguța.

Vestea era previzibilă. Rain a trecut pe hipoalergenice de firmă, otrepele feline primesc în mod curent păstrămioară și conserve de somon și gradul de umplere a litierei arată de fapt că sunt hrănite mai bine decât înainte cu cel puțin 10%.

În plus crâșmele patriei sunt deschise pe perioade din ce în ce mai lungi de timp și percepția generală este că oamenii chiuie de bucurie și de progres pe stradă când îi vezi; dacă le-ai măsura burțile cu siguranță ai constata o creștere de 5.7% a circumferințelor.

Modești și muncitori cum îi știm domnii Dragnea și Grindeanu au asumat această creștere care nu poate fi în nici un caz o moștenire odioasă a guvernului de tehnocrați sau a guvernelor dinainte, cum sunt criza vaccinurilor, subdotarea spitalelor, epidemia de rujeolă, întârzierile la finalizarea lucrărilor publice, exodul competențelor, problemele demografice și persistența, în ciuda înfloririi economice sesizate de INS, a locurilor fruntașe în UE și în lume în ceea ce privește sărăcia, sanitația, educația, perspectivele și satisfacția personală a cetățenilor de a trăi pe aici.

Mai mult, susnumiții cârmuitori se mândresc și pe faptul demonstrabil că această creștere se regăsește deja în numărul de peturi și de pungi de sămânță de dovleac disponibile cetățeanului român tipic în acest trimestru de fermentare economică.

Nu am nici o îndoială că această creștere va continua în marșul nostru neabătut spre societatea pesedistoaldistă multilateral dezvoltată și că sfârșitul mandatului domniilor lor ne va surprinde cu un alt set de probleme, legate în principal de imigrația elvețiană, germană și americană spre meleagul acestui El Dorado balcanic pe care numai și numai măiestria lui Dragnea și cerbicia lui Grindeanu de a munci de dimineața până seara pentru țară au creat-o.

Nu dau, desigur, nici o importanță opiniei antinaționale și subculturale a unor analiști economici care pretind că această creștere nu se datorează producției, exporturilor, inovației, creșterii calitative a activității economice sau vreunei restructurări de durată a modului românului de a fi român cât consumului, prilejuit de creșterile de salarii de până acum și măririi importurilor necesare trecerii cetățeanului mioritic de la petul de calitate inferioară la cel de import.

Creșterea este creștere și este bună, mai ales creșterea de tip statistic, singura pe care este din timp în timp evidentă.

Pe de altă parte eu sunt capabil să gestionez binele și fericirea și dacă trendul acesta de bunăstare macroeconimică va depăși vreodată zona cifrelor prezentate și va ajunge și la pulist, nu voi putea decât să mă bucur și să le doresc celor de la putere, ca și până acum, viață lungă și ani plini de spor, după gratii.

Învățăturile playoutului

Din diferite motive nelegate de calitatea acestui sport la noi, în principal datorită faptului că mi-am luat televizor cu diagonală mare, am urmărit anul acesta faza finală a campionatului național de fotbal suficient cât să-mi pot forma opinii.
În primul rând trebuie să notez că, atunci când compari cu ce se întâmplă prin Italia, Spania, Anglia sau Franța, sportul practicat de ai noștri este atât de prost că ar trebui de fapt, din oficiu, să nu existe titlu de campioană ci doar distincțiile de salvată sau nesalvată de la retrogradare.
În țara orbilor deci echipa cea mai chioară a fost FCSB, artists formerly knowned as Steaua.
Modul în care oamenii lui Becali au ratat titlul a fost unul deosebit și a necesitat probabil implicarea tuturor, de la patron, MM și Reghe până la ultimul jucător capabil a face penalty în minutele de prelungire. Mai mult, chiar și așa, dacă era pe dreptate și s-ar fi luat în calcul toate rezultatele directe cu Viitorul, piperioții ar fi fost campioni. Învățătură de minte pentru nea Gigi să intre în campionat fără drumul la Athos făcut și icoanele binecuvântate.
Constat cu stupoare că unul din cei vinovații de neverosimila aruncare la canal a titlului, domnul NeaReghe, urmează să plece, expertiza lui mister fiind dorită se pare prin emirate unde o altă echipă cu șanse la tilu îl așteaptă.
În fine, deși nu se poate zice că a meritat titlul, nici ca forță de joc, nici din perspectiva calității jocului, deși nu este clar cum o să stea în chiloți în fața primei echipe de adulți din liga campionilor, victoria Viitorului este mai mult decât semnificativă din punct de vedere simbolic.
Într-o mocirlă în care s-au dat bani cu geanta sau cu valiza, în care maximul de tehnică managerială a fost cumpărarea câtorva distruși și vinderea lor atunci când au părut mai puțin distruși, într-o ligă aflată în contracție numerică și valorică tocmai pentru faptul că pe nimeni, până la Hagi, nu îl durea nici măcar în cur de juniori, iată că, ambițios, pizdos și dedicat cum a fost și ca jucător, Hagi a creat de la nivelul cel mai de jos posibil, cu muncă și răbdare, o echipă capabilă, în conjunctura favorită, să ia titlul.
Și poate că acest exemplu și acest precedent vor fi preluate și de alții cât să simțim și noi (sau mai degrabă voi, că eu sunt deja bătrân) că există totuși și la noi, câtă vreme se mai găsește câte un Hagi, suficient talent cât să putem urmări fără jenă, cândva, un meci de fotbal cu fotbaliști români.
Succesul în campionat al lui Hagi este poate primul semn că, poate, chiar și la noi se poate obține ceva prin muncă curată și această simbolistică transcede simplul cadru al unui joc un pic prea mediatizat.

Pregătiri estivale

 

Pregătiri estivale la mare.

După câteva luni în care, de bine de rău, podul de la Agigea a fost deschis pentru localnicii care se plimbau cu pâr-pârul prin zonă, azi când sezonul și cele câteva sute de mii de guțani din București și de aiurea se pregătesc să vină să crape semințe, romantic, pe malul mării, s-a luat hotărârea de bun simț de a-l închide. Sanchi, să-l repare.

Reprezentantul cu umorul și cu buna dispoziție al constructorului a spus că podul va fi închis pentru doar 3 săptămâni, dar știm cu toții că atunci când multiplicăm această cifră cu coeficientul ”Dorel”, cu factorul de mediu (care interzice drumarului cu sânge roșu să lucreze pe căldură, umbră, vânt, ploaie, uscăciune, nor sau soare) și cu constanta de uretrită algică a contractorului român cu statul, putem compila cu toții faptul că drumurile spre Vamă din sezonul acesta tocmai s-au lungit, pentru restul sezonului 2017 și posibil și pentru cel din 2018, cu 1-2 ore.

Din fericire pentru unii dintre noi însă podul de la Giurgiu pare în continuare trainic.

Explicațiile lui Băsescu

Lenea și o telecomandă uitată pe masă au făcut ca ieri să îl ascult câteva minute, minute pierdute pentru todeauna, pe domnul Băsescu explicând.

Ca de obicei atunci când acest om explică ai sentimentul că pe undeva sodomizarea cu căluș în gură și nasul în pernă este, dacă stai să îl asculți, doar tandrețea unui politician cu poftă de viață exprimată viril prin sfincterele tale neemoliate.

Și, așa cum explica el motivele profund întemeiate care fac ca un fost luptător cu mogulii să pledeze pentru tot felul de grațieri, sesizez două mici păsărele zburlite cum țâșnesc din cuibul buzelor sale nefiresc de active.

O primă păsărea sugerează faptul că omul ar vrea să explice toate acestea direct oamenilor. Că s-ar întreține un pic cu cetățenii, fără îndoială admiratori ai lui, care stau pe străzi, unii din ei de peste 3 luni, și care, ce e drept, de explicațiile lui Băsescu duc lipsă. Pe care cheliuță tare ar vrea să-i facă să înțeleagă.

Mi-aș dona părul de pe spate să reușească și chiar și pe cel din cap ca să fiu de față la acel moment.

A doua dropiuță ce a țâșnit prin strungăreața ex-prezidențială sugera că oamenii condamnați doar o dată pentru corupție ar trebui recuperați, mai ales dacă au valoare.

Că nu putem să ne cramponăm în aceste momente de foc ale istoriei noastre, când avem nevoie de toate competențele, de aspectul cu cinstea. Că în burdufurile penitenciarelor se acrește prea multă brânză bună, de guvernare, și că nu putem să o ținem langa, în mod primitiv, cu excluderea tuturor acestora de la dreptul sacru de a ne conduce.

Este adevărat că aplicarea principiului ”doar o dată nu se pune” ar crea oportunități pentru mai mulți.

Un singur viol nu ar trebui de exemplu să distrugă viața vreunui român romantic și un singur cap spart nu ar trebui să rezulte în anatemizarea vreunui interlop tânăr, aflat la început de carieră. Să îți prinzi nevasta doar o dată cu vecinul nu poate sub nici o formă justifica distrugerea unei relații omenești și cum ai putea numi incendiator vreun prăpădit care a dat foc casei vecinului o singură dată?

În context probabil că nici domnul Băsescu nu ar purta pică dacă, în cursul anunțatei dezbateri cu oamenii de pe străzi, aceștia s-ar pișa pe el, numai o dată.

Liberali de baltă

 

În ceea ce mă privește a trecut destul de mult timp de când nu am mai votat cu liberalii, probabil decenii.

Adevărul este că deși nu îi urăsc la fel de mult cum îi urăsc pe pesediști, partidele căcatonaționaliste și micile partiduțe, gen UNPR sau ALDE, rezultate din crampele partidelor mari, nu prea văd în activitatea lor și nici în efectivele lor o diferență calitativă și de mentalitate atât de mare față de aceștia din urmă.

Poate ceva mai puțin corupți, poate o retorică ceva mai digerabilă și poate mai puține persoane toxice decât la ceilalți dar, în esența lor, aceeași veleitari incapabili și puși pe căpătuială personală. Aceeași politruci vizând permanent obținerea și folosirea puterii mai mult decât promovarea vreunei ideologii, crearea de speranță și proiecte pentru țară, ce să mai vorbim de reformarea în bine a sistemului.

Ieri liberalii au arătat întregii țări că de fapt nici nu merită mai multă apreciere.

Așa cum sunt ei acuma în opoziție nu prea pot, obiectiv vorbind, să facă prea multe contra tăvălugului roșu. Mai cârâie și ei pe unde pot, încearcă să dea bine la televizor și speră că în timp USR se va dovedi suficient de inaptă și de efemeră cât să se poată conta din nou, peste 4 ani, fără vreo schimbare proprie, pe votul reunit al dreptei.

Dar ieri până și PNL ar fi putut face ceva, chiar din opoziție.

Ar fi putut bloca trecerea prin comisia senatorială de justiție a unui proiect de lege, cel al grațierii, care este extrem de periculos în semnificațiile lui simbolice – grațierea corupților.

Grațierea câtorva sute de oameni prinși în ultimii ani cu ocaua mică nu este în sine un capăt de țară.

Legiferarea cinică a posibilității clemenței pentru genul de oameni care ne atârnă de picioare de 27 de ani, minimalizarea ideii de cinste și stabilirea la nivel de parlament a altor priorități decât combaterea corupției politice este un gest devastator la nivel moral, la nivelul speranței noastre de mai bine și la nivelul interacției noastre ca popor cu celelalte popoare, cu UE, o organizație care ne așteaptă de 10 ani să devenim mai puțin corupți și mai europeni.

Știind toate acestea reprezentanții PNL au absentat (doi dintre ei) taman de la această ședință a comisiei. Mă rog unul dintre reprezentanți era în spital și trebuia înlocuit (ceea ce se putea face) iar al doilea, nimeni altul decât blonda care a pus PNLul pe butuci anul trecut, doamna Gorghiu, pur și simplu a venit și a plecat.

În singurul moment în care ar fi putut face ceva concret și benefic pentru țară, PNL a fost în altă parte.

Și momentul acesta a fugit cât să nu mai conteze prea tare dacă, în următorii 4 ani, vor ajunge la toate ședințele comisiei respective.

Lene? Prostie? Durere în cur? Complicitate vinovată?

Probabil câte puțin din toate astea, dar mai ales politică și liberalism de baltă.

Handicapat

 

Moment de efervescență umoristică involuntară a subsemnatului azi când am testat simultan capacitatea de a coborî niște trepte cu căutarea unui număr de telefon de pe mobil, experiment terminat prin culcarea samsungului în terenul de țintă de la poalele scărilor.

Din motive pe care nu mi le explic sub nici o formă impactul cu solul s-a făcut la nivel de smartphone cu fața în sus și la nivel de stupiddoc invers.

Încurajat de faptul că Hexifarma a ieșit din viața mea de contribuabil cu escoriații, am folosit noile dezinfectante ale secției pentru a curăța rănile de pe piele. Acasă sper să folosesc alt gen de dezinfectant pentru a obloji și lezarea mândriei personale.

A fost o chestie de noroc faptul că în momentul acesta de plutire nu a existat la baza scărilor nici o babă cu osteoporoză de trimis, prin deep impact, către harnicii noștri colegi de la ortopedie. Parcă văd titlurile din ziare – criminal în halat alb terciuește cu cinism o biată pensionară; când or să se sature ?

În context mi-am promis ca pe viitor să folosesc strict rampa d handicapați. O văd acolo de 5 ani acolo, dar este prima oară când pricep că, de fapt, a fost făcută pentru cei ca mine.

Vaccinare și politică înțeleaptă

Printre lucrurile bune pentru români, neaflate totuși printre paginile magistralelor directive cuprinse în programul de guvernare pesedisto- aldist, pe care domnul Dragnea le are în vedere, este și eliminarea obligativității vaccinării pentru acest popor și așa năpăstuit.

După cum se știe de vreo sută de ani marile corporații și oculta mondială, tot felul de binoame, au lansat de-a lungul și de-a latul pământului fel de fel de campanii silnice de vaccinare, luând oameni și copii nevinovați și inoculându-i cu substanțe periculoase cu scopul meschin de a le ieși lor la numărătoare mai puține boli infecțioase.

Urmare a acestei inconștiențe, specii prețioase de ființe, cum ar fi virusul poliomelitei, au fost aduse aproape de extincție și populația Terrei expusă din ce în ce mai tare la pericolele îmbătrânirii și la cele ale excluderii de la naturalul proces de selecție naturală.

Văzând și înțelegând toate acestea, dar mai ales înțelegând în profunzime sufletul acestui popor grandios, popor care, în paranteză fie spus, a câștigat la Călugăreni fără a avea nici măcar un singur vaccinat sub arme, profitând de confortul și legitimitatea pe care 16% din voturi le conferă, domnul Dragnea se gândește să îl scape pe numitul popor legendar de năpastă.

Pentru că poporul nostru, pe lângă numeroase alte merite, este vaccinosceptic și igienoprudent.

Plecând de la o anumită capacitate unică de a-și formula convingeri și concluzii, capacitate care a ținut și ține în spate concerne de presă ca Antena, România TV sau OTV, poporul a decis că nu mai dorește să se vaccineze. Că rujeola este o invenție a năvălitorilor și tetanosul un must- have a oricărui valah cu sânge roșu în vene și țărână pe răni și ftizia doar o modalitate de a ajunge mai repede în contact cu Creatorul.

Ca urmare tot mai mulți părinți au decis să nu își mai supună copii la înțepături sau alte feluri de inoculări, inutile oricum în lipsa voinței cerești de protecție și apărare a destinului.

Era treaba politicianului să sesizeze și să protejeze acest trend, mai ales a unui politician pentru care homeostazia electorului nu este, în ziua votului, extrem de relevantă.

Și sunt convins că în timp marele om ne va apăra nu numai de periculoasele efecte adverse ale vaccinării dar și de alte năpaste care ar mai putea veni, fel de fel de obligativități la școlarizare și bacalaureate, la chinuire a lumii nevinovate cu săpunul sau cu periuțele de dinți, negativisme față de dreptul sacru de a-ți altoi copii sau nevasta, sau presărare de iod în mâncarea viitorilor socialdemocrați.

Fie și numai pentru a-și proteja bazinul electoral și pe cele ale urmașilor lui.

Warsheeps

 

Se pare că ceea ce nu au reușit în 1000 de ani armata, aviația și marina noastră, scufundarea măcar a unui barcaz muscălesc, a reușit săptămâna asta un cargou plin de oi mioritice.
Înfruntarea s-a petrecut pe undeva prin zona Bosforului unde o navă militară de recunoaștere și promovare a prieteniei între popoare rusească a ignorat behăitul de avertizare al cargoului de patrulare ciobănească, fiind abordată berbecește de acesta și trimisă pe fundul mării.
Înfruntarea a decurs fără alte victime decât Gheorghe, berbecuțul de cart care, se pare, a făcut a doua zi supremul sacrificiu la proțap.
Dja americanii au inițiat contacte cu partea românească privind disponibilitatea acesteia de a contribui la înzestrarea flotilei NATO de bombardiere stealth cu elementele ovine strategice necesare obținerii, în fine, a supremației aeriene absolute.