PSD, patriotism ardelenesc și unguuuuriiii

Mă tem că eu mă număr printre puținii care nu văd realmente un pericol nici dacă 15 martie va deveni, în România, zi de sărbătoare legală pentru maghiari și nici dacă pragul de reprezentare al minorităților în instituțiile administrative de stat ar scădea de la 20% la 10%.

Față de alți concetățeni eu m-am obișnuit cu gândul că 5-10% dintre locuitorii acestei țări sunt unguri și, cel puțin până acum, nu am cunoscut prea mulți dintre ei și, mai ales, pe nici unul cu adevărat enervant.

Ceea ce nu pot spune despre români.

Dacă stau să mă uit în zare și să număr pericolele de tot felul care mă pândesc, de la scumpirea berii, numirea vreunui Șerban Nicolae ca premier, expunerea la antene sau eșalonarea până în 3125 a creșterilor salariale ale Volguței, pericolul ca ungurii să pună plăcuțe bilingve în vreo localitate în care sunt doar 10.2% și riscul de a fi silit să îngurgitez un gulaș pe 15 martie îmi par destul de mici.

Sincer nici nu înțeleg de ce oamenii ăștia se și cramponează de toate astea; nu e ca și cum nu ar nimeri veceurile dacă nu sunt inscripționate și în ungurește sau că nu ar pricepe că i-a oprit poliția dacă pe mașina acesteia nu scrie, măcar pe 10% din aripă, în maghiară. Și nu văd ce procent, mai mare sau mai mic, votat de pesediști la ananghie sau pesediști cu fior lăuntric patriotic, i-ar putea împiedica să strige, în momentele lor intime, unul la altul ”igen”.

La urma urmei toată partea de est a țării are indicatoare, plăcuțe și administrații locale folosind strict moldoveneasca, fără ca aceasta să ne dea fiori privind vreo eventuală unire a acestei părți, supervizată de Putin, cu bourii de peste Prut.

La nivel de politician însă pragul acesta și aceste concesii acordate sau nu maghiarimii capătă proporții epice.

După cum se știe patriotismul unui politician este destul de greu de exercitat în mod firesc, de exemplu prin muncă, dedicare pentru cetățean, furat mai puțin sau alte asemenea orduri; în plus el trebuie să fie la fel de public precum chiloții colorați ai curvelor de pe centură și, la fel ca aceștia, trebuie fluturat din timp în timp trecătorilor, viitorii clienți din perioadele electorale.

Ce altă modalitate mai comodă de a scoate la lumină tot acest patriotism neexprimat poate fi decât opunerea serioasă, responsabilă, nervoșel-naționalistă și fermă la toate aceste proiecte ale UDMR? Și ce patriot mai mare ar putea exista decât acel politician luminat care ar reuși să excludă data de 15 martie din calendar și să crească cota de reprezentare a ungurilor în administrațiile locale la un generos 99.95%?

În acest context de patriotism exuberant citesc azi că, o dată hopul trecut și grinda prelucrată de joagărul moțiunii de cenzură, un pâlc de deputați pesediști ardeleni au început să se înece de indignare și să pufnească. Mai au puțin și or să facă ”poc”, la gândul trocului antinațional prin care propriul lor Daddy a vrut să îi supună.

Numai că, din păcate, indignarea suspomenită este numai pentru proști, adică pentru alegătorii lor, pentru că știm cu toții că în afară de un pic de foială, să vadă lumea că ei săracii sunt patrioți adevărați, nu otrepe funcționând strict ca tastaturi ale mașinii de vot PSD, înghesuindu-se să-i pupe mâna liderului maximal, precum carașii la bula de aer, ori de câte ori acesta le-ar cere-o (după cum s-a și văzut la moțiune).

Pentru că, o dată momentul de patriotism făcut public și citit de bivolimea electoare, oamenii se vor întoarce desigur la baronismele lor cotidiene, baronisme care se bazează pe un om care să le păstorească interesele, fondurile și locurile pe listele electorale, indiferent ce prostii mai zice și mai face pe tarlaua lu tac-su, parlamentul României.

Kovesi și dezvăluirile incendiare

 
Am urmărit aseară, cât mi-au permis timpul, răbdarea și selectivitatea proprie dezvăluirile incendiare (cum sunt ele întotdeauna) ale domnului Gâdea, la Antena 3, în ceea ce o privesc pe doamna Kovesi.
Și sincer să fiu, deși toți din platoul respectiv se comportau ca niște pescari care au scos de sub apă un somn cât casa, sentimentul meu a fost că în minciocul lor se odihnea de fapt un caras, juma de cizmă și câteva alge.
Atât cât am urmărit (trebuie să fii antenist pur sânge ca să urmărești chiar toate elucubrațiile acestui post, mai ales că oamenii nici nu lasă faptele să curgă fără a-și atenționa din timp în timp telespectatorii mai handicapați ce ar trebui să creadă și să simtă, ceea ce este foarte deranjant pentru mine care cred că oamenii antenelor sunt niște idioți care nu înțeleg mai nimic și niște mercenari amorali care nu interpretează niciodată corect și obiectiv faptele), atât cât am urmărit deci, nu am avut deloc sentimentul că doamna Kovesi a atacat statul de drept.
Ce am înțeles eu este faptul că la DNA se lucrează cu dosare de corupție, dosare care ar trebui finalizate prin învinuirea celor care au călcat legea. Și că în ultima vreme, întâmplător de când la ministerul justiției se perindă doar oameni politici de calitate, subalternii domniei sale au căpătat ritmul cu care doar naționala noastră mai atacă porțile adverse.
Se pare că la nivel de procuratură munca oamenilor se măsoară în numărul de dosare soluționate și că atunci când acesta scade, eficiența și rezultatele structurilor respective scad la rândul lor. Ceea ce scade până la urmă credibilitatea acestora și enervează Șeful.
Este adevărat că doamna Kovesi nu a luat în calcul și altă posibilitate, respectiv aderarea subită și generală a politicienilor și oficialilor români la cinste de tip japonez, muncă dezinteresată pentru comunitate și plată obsesivă a impozitelor astfel încât, de fapt, procurorii să nu mai aibă ce păcate și călcări de lege să mai găsească.
Un singur lucru am găsit totuși supărător și eu în discursul doamnei Kovesi (al cărei limbaj ocazional buruienos mie chiar mi-a plăcut), respectiv tendința de a prioritiza și pistona mai mult pe cazurile cu inculpați faimoși. Nu că aș avea ceva împotriva popririi acestora, desigur, doar că mie mi se pare că fiecare funcționar public, primar de comună sau baron de județeană are dreptul la atenție cât un Grindeanu, Dragnea sau vreun alt vânat de soi. Discriminările nu își au, desigur, rostul.
Dar înțeleg agitația celor de la Antene.
De când cu succesul la alegeri al PSDului nu mai există altă opoziție reală la binele pe care acest partid vrea să îl aducă acestei țări decât prin pâlcurile de nemulțumiți din partid care se mai baricadează la guvern precum și în instituțiile încă nepenetrate de putere care mai pot, la o adică, să le dea cu legea în cap și cu inculparea pe la fese.
Ce fel de societate multilateral pesedistă se mai poate construi în acest caz?

Evaluările, remanierea și Sulul de Guvernare

 

În lipsa unei opoziții adevărate iată că PSD este capabil, zilele acestea, să facă propria lor opoziție.

Astfel o țară întreagă așteaptă cu răsuflarea tăiată (sau în cazul meu cu curul zvâcnind de durere) concluziile ”evaluării” cu palme la buci pe care Dragnea et co. o face, zilele acestea, miniștrilor proprii.

Cuiul lui Pepelea este, din câte am priceput eu, Programul de Guvernare, acea țidulă grandioasă care dă în stânga și în dreapta, scade taxe, mărește salarii și face bine la români, omițând totuși să specifice de unde dracu scoate banii necesari.

Și este adevărat că, pe măsură ce realitatea a început să își arate dinții galbeni, membrii guvernului au devenit din ce în ce mai puțin entuziaști cu prevederile fantamasgorice ale Sulului de Guvernare; măririle de salarii s-au diminuat, s-au eșalonat și s-au restrâns, cu medicii, profesorii, funcționarii și ceilalți fraieri rămâne cum am vorbit, fondurile publice sunt tăiate ca baloții de bambus din calea vreunui samurai nervos și, o dată luna de miere petrecută de PSD cu electoratul, acesta din urmă a revenit la indispozițiile, durerile de cap și cârcoteala dintotdeauna.

Nu era nimic imprevizibil în toate astea (poate doar pentru Floricica Dansatoarea); imprevizibilă este însă reacția pesedimii de a-și saborda propriul guvern.

Ce se poate înțelege din asta? Că acum câteva luni, când ni se prezenta cea mai mare echipă de specialiști pe care soarta a eclozat-o pe pământul românesc, când ni se puncta diferențele calitative eventuale dintre membrii acestui cabinet și odioasa aduncătură de tehnocrați dinainte, de fapt Dragnea and company mâncau căcat? Că de fapt au pus un guvern la mișto, de incompetenți, din vina, bineînțeles, a lui Soros, a lui Kovesi, a binomului și a lui Iohannis? Că seriozitatea cupolei PSD-ALDE nu se extinde și la numirea unui guvern capabil? Că nu au oameni de fapt, ci doar gargaragii incompetenți?

Păi sincer să fiu asta înțelesesem și eu, din ziua 1 a guvernării.

Din perspectiva mea este de bine. La urma urmei este modalitatea oamenilor de a ne arăta la toți că nu se pricep, nu au oameni, nu au unitate și nu au nici cea mai vagă idee ce să facă. Poate că își vor convinge, în sfârșit, și pe o parte din electorii proprii despre asta.

Singurul necaz este că, o dată Grindeanu mazilit, nu prea văd ce persoană, mai digerabilă decât expertul de pantonimă or să pună. De fapt de fiecare dată când rememorez conținutul staulului socialdemocrat mă înfior la gândul că vreunul din aceștia urmează să preia guvernarea chiar dacă, se pare, pentru numai câteva luni, până la următoarea ”evaluare”.

Pentru că problema problemelor este, repet, nu numele persoanelor din guvern, fie ele niște competențe celste ca Daea, cât conținutul demagogic și strict electoral, nelegat de realitate, al Sulului de Guvernare.

Șansele pătrunjeilor

 

Am analizat cu mare atenție programul următor și șansele echipei României, cunoscută și sub strigătul de luptă ”Pătrunjeii!”.

Programul este destul de greu, cu 2 meciuri acasă grele (presiunea publicului, jocul defensiv al adeversarilor, mingea care nu vrea să intre în poartă, etc), cu Armenia și Kazahstan și două ceva mai ușoare afară (unde oricum se pornește de la un 0-0 extrem de pozitiv, oferit practic gratis de organizatori), cu Muntenegru și Danemarca.

După un calcul extrem de matur, care a ținut cont și de furia de femei folosite pentru plăcerea altora care zace încă în băieți, de faptul că domnul Daum a început să-și facă o părere despre fotbalul nostru și de faptul îndeobște necontestat că balonul este rotund, am ajuns la concluzia că, dacă printr-o mobilizare exemplară se vor închide culoarele cât să nu pierdem cu Armenia, nu m-ar mira să putem să ne ținem, până la final, de locul 4 în grupă.

Ceea ce nu e puțin lucru din perspectiva calificărilor viitoare, având în vedere ce echipe dure se găsesc de ceva vreme în urna 4 valorică la tragerile la sorți…

Bătăi

 

Se pare că nu numai Simona Halep a bătut ieri.

Astfel la primăria capitalei o ședință a consiliului local s-a lăsat de asemenea cu bătaie, o serie de cetățeni încercând să intre și să asiste la ședința susnumitului for legislativ, fără a fi însă lăsați de polițiștii locali; a ăeșit o scenă onorantă pentru noi toți, de îmbrânceală, chirăială și acuze reciproce.

În încercarea firească de a trage cât mai multă spuză pe turta proprie, atât madam Firea cât și o parte a opoziției antifiriene din Consiliu, și-au făcut timp să apară pe la televiziuni și să se acuze reciproc de mârlăneală, conspirație și comportament nedemocratic.

Pentru că Pandeloaica este mai pandalie, în ce o privește a lansat și acuzația de tentativă de linșaj asupra augustei sale personalități din partea sorosiștilor (cine altcineva?).

Personal aș fi preferat o partidă de tras de păr în magiun, dar nu stabilesc eu grila de programe la Circul Municipal.

Mai în noapte, pe străzile capitalei, un politician beat mangă, domnul Cristi Beureanu, se plimba cu tu-tu-ul condus de amanta încă nebătută, când a fost oprit de un echipaj de poliție cu oprimantul pretext că au voie să legitimeze bețivi.

Cum băieții sunt băieți și una duce la alta, întrucât domnul Beureanu este o persoană care adesea bate și conversează dând cu picioarele (chiar dacă de obicei strict pe femei), controlul s-a lăsat cu bătaie; un meci interesant, început ofensiv, cu șuturi în coaie și portiere trântite peste degetele polițailor, dar terminat se pare cu o sesiune de tika taka la fălcile, coastele și tărtăcuța bourului.

Lucrurile s-au terminat cu bine, cu fostul politician moțăind la secție, gagică-sa dând cu subsemnatul și amândoi jelindu-se de abuzurile poliției la adresa unor personalități atât de imense precum domniile lor. Ulterior bețivul a fost dus și la spital unde s-a confirmat ceea ce se bănuia de mult – că omul nu are nimic în cap. Poate doar bule de aer.

Așa că spun și eu – față de toate acestea, cum dracu să nu bată Halep?

Anvelopa salarială și drâmba populară

 

Înțeleg că, după o serie de calcule, extrageri de logaritmi, diferențiale, integrate și alte operațiuni matematice necesitând competență socialdemocrată s-a formulat concluzia, altfel anticipată de mine de câteva luni, că măririle de salariu scrise cu litere de foc în Cartea Cărților, Programul PSD de Guvernare, nu pot fi aplicate, din lipsă de anvelopă salarială sau, cum ar zice mandea, de pitaci.

Situație în care susnumitul Program de Guvernare redevine, în ciuda aspectului lucios al paginilor, ceea ce a fost menit să fie de la început, respectiv curpapier pentru alegătorul socialdemocrat tipic, cel cu latrina în fundul curții.

Ca urmare atât eu cât și colegii mai mult sau mai puțin bugetari ai acestor vremuri de lăcuste vom continua să cântăm din drâmbă.

Slavă domnului că, ajutat de o inspirație supranaturală, nu am apucat să cheltui în avans salariile ghiftuitoare promise de Dragnea, Olguța și ceilalți baroni Munchausen ai coaliției.

Rămânem cu satisfacția populară de a constata succesul în celelalte arii de expertiză socialisto-aldistă, respectiv blocarea justiției, dezincriminările și celelalte chestiuni bune pentru (unii) români.

La urma urmei dânșii sunt convinși că de asta au fost votați de prostime acum 6 luni.

Specialistul român

 

Ţara noastră s-a născut blagoslovită nu numai cu râuri, ramuri, viezuri, mânji şi femei frumoase ci şi cu o propensitate neobişnuită de a crea specialişti, experţi, gânditori şi filozofi.

Practic în ghiozdănelul fiecărui copil (dar şi în paharul în golire al fiecărui adult) născut pe acest meleag legendar stă diploma de specialist, certificatul de expert, masteratul de gânditor dar şi bâta verbală de filozof omniscient ultragiat. Român.

Motivele pentru care avem atât de mulţi specialişti sunt numeroase.

În primul rând faptul că, în ciuda camerelor de luat vederi de la BAC, este foarte, foarte greu să opreşti un român să termine o facultate. Sunt oricum multe facultăţi. În cadrul fiecăreia, ca profesor ştii că oricum individul va ajunge până la urma specialist, nu poţi lăsa tehnicalităţi de tipul că nu ştie nimic, nu îl interesează nimic şi nu gândeşte niciodată să îi strice viitorul. La urma urmei ai o reputatie de umanitate de apărat şi un interes de a spori şeptelul de specialişti mai tineri din domeniu. Ştii că dacă eşti al dracului se va închide facultatea din lipsă de muşterii, masochiştii hotărâţi să se tortureze cu examene pe bune sunt puţini, aşa că rişti să îţi predai la bătrâneţe balivernele doar nevestei.

În al doilea rând specialistul român nu işi supune prolificitatea regulilor stupide din alte părţi (studii controlate, dovezi, bibliografie şi simţ autocritic). Ca urmare el poate prolifera atingându-şi plenar nivelul de expertiză, profitând de abundenţa de amintiri, imaginaţie şi de capacitatea înnăscută de a verbaliza continuu. Devenind astfel un om cu păreri şi atitudini, deci un român pur sânge.

În al treilea rand, în lipsa specialistului român, cu bonomia, frica de dumnezeu şi capacitatea lui de a vorbi, vorbi, vorbi ar putea veni tot felul de francezi, americani sau palestinieni care să atenteze la fibra noastră naţională maltratând opiniile cu dovezi, aducând argumente pe ton calm şi construind lucruri prevazute a dura, fapte reprobabile şi agresive la adresa spiritului românesc, pe care cu greu le-am putea ulterior deteriora.

Aşa că vom continua cu experţii noştri în comunicare cu mioare şi relaţii cu ciobani ungureni şi meşterii noştri Manole cu ideile lor inovatoare de construire în vad inundabil.

Cutremurele ne vor fi prezise de Mărumreni; ele vor veni sau nu vor veni, dar măcar vom trăi cu uşurare neapariţia lor.

Specialiştii în medicină vor continua să amâne diagnosticele până ce tratamentul (ca şi pacientul) vor reveni acolo unde le este de fapt locul, în mâinile Domnului.

Experţii financiari ne vor explica cu acurateţe ca la chiori fluctuaţiile principalelor valute în zilele trecute şi vor estima cu preţiozitate că de-acum încolo va fi mai bine, mai rău si, uneori, tot aşa. Ceea ce în mintea noastră face sens, fiind spuse la televizor.

Gânditorii ziarelor vor continua să nu ne ofenseze cu adevaruri incomode şi greu de integrat, să ne explice atitudinile obligatorii şi mai ales să ne arate pe cine sa urâm, pentru a nu pierde acest filon de coeziune naţională.

În fine, marii filozofi ai politicii vor continua să ne împărtăşească din gândirea, ideile, sentimentele şi patriotismul lor, sub pavăza celor 2 km de autostradă pe an, 10 lei creştere de salariu pe cincinal şi sfertului de catedrală a neamului realizate deja.

Dar ce dracu? Decât să avem specialişti bulgari, unguri sau, şi mai rau, secui, eu zic că tot e bine că îi avem pe ai noştri. Os din oasele specialiştilor getodaci în politica externa şi războaie de acum 2000 de ani.

Târnosirea Almei

Moment de cruntă dezamăgire astăzi de dimineață.
Am deschis ușa de la terasă ca să iau o sticlă de apă de afară și, profitând de ușoara mea neglijență, Ivy a țâșnit afară, la activitățile ei specifice.
Am lăsat în consecință ușa deschisă și m-am concentrat pe parcurgerea etapizată a restului programului caracteristic angajatului în pregătire de servici (respectiv băutul cafelei, privitul în gol și murmurarea obsesivă a frazei ”De ce? De ce eu?”).
Am auzit afară obișnuita serenadă a obsedatului de Igor, motanul din vecini care și-a donat cu generozitate cromozomii lui Ivy acum câteva luni, și am zărit cu coada ochiului pe Alma ieșind languros, ca o milfă la băiatul cu pizza, dar nu am dat nici o atenție, hrănit și de înțelepciunea nevestei care m-a asigurat în mod repetat că o pisică cu textura, viața interioară și caracterul Almei nu s-ar crăci cu ultimul mustăcios ieșit din tomberoanele Tunariului.
Întrucât programul matinal de otrepizare a împrejurimilor de către Ivy părea a se prelungi, eu nedorind să las și după plecarea mea ușa deschisă, am ieșit să o caut și să îi aduc aminte că pisoii au nevoie de lapte, de povețe și, în cazul lui Hornbach, poate și de un șut, două în cur.
De Ivy nu am dat eu dar, atunci când am dat de colțul casei am zărit, desprins parcă dintr-o Kamasutra a felinelor, tabloul revoltător al unei îmbrățișări dintre Alma și Igor. Așa cum stăteau ei, ea pe spate, el călare deasupra, chestia, care ar fi părut o misionărească fâsâită la om, era din perspectivă felină o perversitate căreia îi mai lipseau frișca și biciușca să nu fie de-a dreptul condamnabilă. Mai ales cu pui în casă.
Am intervenit, ca un pește care a constatat bancnote false, asupra amorezilor încercând trimiterea nesimțitului peste buturi dar, ca de obicei acesta a scăpat.
În loc să stea și să lupte ca un bărbat pentru iubita lui, a fugit ca un animal.
Am luat-o pe Alma în casă cu dezamăgirea unui tată vitreg recuperându-și fiica din bodegă și m-am gândit îndelung dacă nu ar fi bine să îi lipesc un bilețel pe pielea prihănită, un bilețel pentru nevastă în care să scriu ”Nu îi plac motanii zici tu”.
M-am abținut totuși și am ieșit din nou în curte să o găsesc pe Ivy; nu de alta dar la cât de hotărât este Igor nu sunt sigur că faptul că ea alăptează ar face pentru obsedat vreo diferență.

Cucul

 

Moment de mândrie personală ieri când, după câteva luni de căutări și de ascultat cu atenție, într-un final mult prea multă vreme amânat am auzit, pentru prima oară de când locuiesc la Tunari, de undeva de departe, nobilul și invidiatul cântec al cucului.

Străbătând aerul de primăvară târzie cu persuasiunea unui semnal de U-boot, muzicala intonație anunța întreaga lume ornitologică a zonei că tataia a ajuns și că toate afonismele de ciocârlii, guguștuci hiperactivi sau vrăbioare incoerente ar trebui să înceteze pentru a face loc singurului mesaj de valoare, oferit cu generozitate contemporaneității recunoscătoare.

Am ascultat cu nesaț muzicala postare din văzduhul localității înțelegând că este vorba de o pasăre extrovertită, cu multe lucruri frumoase de explicat celor din jur, o pasăre tânără și frumoasă capabilă a-și asuma rolul și semnificația regească.

Dar, așa cum s-a ivit, după doar câteva minute de simfonie, totul s-a terminat.

Să fi fost vorba de vreun motan grobian în căutare de McCuc? De vreun propietar de cuib chitros și pus pe harță intervenind cu țărănie împotriva rapsodului? Sau poate doar de șusoteala lipsită de înțelegere a cuculesei șoptindu-i tânărului prinț ”Mai taci, că te râde lumea!”…

Programul Coaliției pentru Famile

 

Citesc cu îngrijorare și un ușor dezgust ceea ce pare în fapt un început de program politic al Coaliției pentru Familie.

Pentru că, dacă am crezut că modificarea constituțională privind parainterzicerea altor modalități de a forma familii decât căsătoria dintre un bărbat și o femeie ar fi fost singura idee a oamenilor, ne-am înșelat. Încurajați de succesul relativ facil al întreprinderii, de atitudinea de cățeluși mirosind ciolanul electoral a politicienilor din toate partidele, Coaliția se pune pe treabă. Cu episodul 2.

După cum am văzut cu toții, susnumita asociație nu este pentru oameni nuanțați și nici pentru persoane trăind în secolul XXI. În fapt Coaliția reprezintă din ce în ce mai mult marea masă de români care concep un singur tip de viață și de normalitate, care consideră sexualitatea și tot ce ține de aceasta ca fiind un păcat și o imoralitate periculoase pentru esența patriei, care disprețuiește nuditatea, liberul arbitru în ce privește planificarea familială, avortul, alegerile de viață și, mai ales, pe oamenii diferiți de ei înșiși.

Oameni nostalgici, probabil, după unele din măsurile demografice ale Stejarului din Scornicești și pentru familiile solide ale acelor vremuri.

Printre măsurile ”rezonabile” pe care Coaliția le propune se numărăr taxarea persoanelor celibatare în exces față de cele căsătorite (prin abordul insidios de a scădea taxele celor din urmă), drepturi suplimentare pentru mame în ceea ce privește legislația muncii, controlul, defavorizarea și restricționarea avorturilor, a planningului familial și a fertilizării in vitro, îngreunarea procedurii de divorț și taxarea suplimentară a acesteia, drepturi suplimentare pentru copii, un puritanism mai mare în viața de zi cu zi (cu incriminarea nudității, sexualității nereglementate de Coaliție și a pornografiei – sau a ceea ce Coaliția va nominaliza ca fiind pornografie și indecență).

Un melanj perfect manipulator de lucruri mai degrabă bune și de chestii de secol XVIII-XIX.

Citind toate acestea realizez că, posibil, Coaliția va deveni cât de curând partid politic.

Cu deosebirea, față de celelalte partide existente a faptului că, iată, au un program clar, au o susținere previzibilă și o direcție spre care să o ia. Un partid al cărui singură chestie bună va fi aceea că vor lua voturi de la dobitocii ceilalți.

Și mai realizez că, prin această activitate, această planificare și acest abord insidios și sistematic Coaliția va câștiga probabil puterea și ne va aduce de facto acolo unde suntem de fapt cu mințile, la nivel de societate, de mult – în secolul trecut, singurul în care românul (cu biserica sa ortodoxă cu tot) vrea să trăiască.

Ca urmare eu consider ascensiunea acestui grup de presiune extrem de periculoasă și consider că noi, cei care privim viața diferit, care ne dorim nuditate, sexualitate și libertate în domeniu, cei care am înțeles că familiile se schimbă, copiii se schimbă, femeile și bărbații se schimbă și că toată această schimbare este doar o expresie a libertății și dreptului la opțiune ar trebui să protestăm.

Să protestăm cu toată înzestrarea pe care o purtăm în cap și în chiloți.