ALDEistul de Timiș

Când tragi în public o băşină, dacă nu eşti politician, te faci că plouă.

Dacă eşti politician aldist însă se pare că ții morțiş să explici celor din jur că de fapt băşina a fost un fel de rapsodie, că mirosul este de fapt de iasomie târzie şi că dreptul de a băşi peste noi ar trebui garantat oricărui politician de gradul I sau Ii. Şi rudelor lor. Amicilor lor. Amicilor amicilor lor, etc.

Un anonim microcefal, cu funcția "invidiabila" de târâtura şefă peste ALDE Timiş s-a trezit făcând genul acesta de aprecieri şi punctând opinia domniei sale că, mergând să îşi ridice permisul de conducere de la Poliție domnul Tăriceanu a fost de fapt un grațios, un democrat şi un popular şi că normal ar fi fost să îşi trimită consilierul ca să ia acel permis. Şi că, de fapt, cam aşa ar trebui să facă toți politicienii, nu să stea cu toată plebea şi cu toți puliştii la coadă.

Dintre nenorocirile comise de politicienii noştri de-a lungul a 26 de ani de Sodoma faptul câ Moş Sclerozeanu şi-a luat permisul fără să stea la rând este cea mai mică.

Practic o băşinâ în vânt.

Stăruința sicofantă a miniciocoiului de Timiş, de a justifica la nivel principial dreptul politicienilor noştri de doi bani de a trage aere în freza noastră este de fapt deranjantă.

Şi apartenența acestei balegi umane la un partid aşa zis liberal, nemaivorbind de aşa zis "adevărați liberali" şi "speranța dreptei" este cu adevărat şi intens disturbantă.

Pentru că, după 26 de ani, nu mă mai miră nici una din diareile politice pe care PSD ßi ceilalți stângişti le slobozesc peste noi. Dar a vedea că şi âilalþi, sanchi "ai noştri" gândesc la fel mă aduc la disperarea de a dori uneori doar o puşcâ bună, cu lunetă, şi o gâleată, două de cartuşe.

Leave a Reply

Your email address will not be published.