Abuzul în serviciu

Una din tezele fundamentale ale statului perpendicular, pesedistoaldist, este aceea că abuzul de putere este o faptă penală doar datorită metehnei de tip stalinist a legiuitorilor trecuți de a incrimina în mod samavolnic și la nivel penal pe cei care, în funcții fiind, mai abuzează de acestea. Dar că de fapt un semn de civilizare a societății ar fi ca acest abuz în serviciu să nu fie judecat ca fiind o faptă penală ci doar o hârjoneală, dojenibilă cel mult, a baronului modern.

Și într-un fel îi înțeleg pe mai marii pesedistoaldiști. Cum ar putea ei să facă lucruri atât de bune fără a mai abuza câteodată de funcțiile lor?

Ca urmare a acestei filozofii baronești este OK să iei angajați de la prefectură ca să lucreze la partid, este benefic să mai muți câte o insuliță la vreo firmă privată de bine sau să dai ordonanțe dubioase din punct de vedere constituțional în miez de noapte, câtă vreme de asta te-au votat oamenii sau te-au uns mai marii din partid prin funcții și ministere.

Numai un stat paralel, care nu înțelege nimic din perpendicularitatea viziunii proprii de organizare statală, poate incrimina toate acestea și să înceapă să fugărească miniștrii-eroi sau președinții-victimă care nu au făcut nimic altceva decât să semneze, când și când, ordine, decizii sau ordonanțe abuzive.

De aici tevatura cu pragul sau cea cu asocierea obligatorie a termenului de abuz cu primirea de bani; nu pentru că ar fi normal ci pentru că aceste limitări ar face al dracului de greu de demonstrat și de incriminat abuzul în serviciu la un nivel penal, astfel încât acesta să poată fi eradicat.

Pentru că oamenii, dacă s-au apucat de politică, taman pentru acest drept milenar al ministrului, șefului și directorașului român s-au apucat.

Și ce ar fi o funcție politică fără dreptul de a mișca fără cenzură, discreționar, acte, contracte, bani și influență? Muncă pentru comunitate, ca proștii?

Consumatorul și pizda mamei lor

Nu contest faptul că din perspectiva mea de consumator prețul oricărei achiziții ar putea fi rectificat în jos ba chiar, dacă stau să mă gândesc mai bine, pot spune că nu am returnat niciodată dezgustat vreun produs numai și numai pentru că am considerat prețul jignitor de redus.

În fapt atunci când compar valoarea muncii mele, așa cum este ea măsurată prin chenzine, cu valoarea viziunii, talentului negustoresc, muncii și geniului altora, așa cum sunt ele exprimate de numerele cu multe cifre de sub obiectele pe care mi le doresc, recunosc că am de obicei o punere la punct și o indicare univocă a rolului meu mai exact în Univers.

Ce să spun? Așa sunt regulile după care funcționează lumea.

Ceea ce mă enervează în mod particular însă este toată această prosteală suplimentară, publicitate și intromisiune a firmelor și capitalismului mondial în intimitatea mea, cu fel de fel de adduri, reclame, mesaje, stalking pe facebook, telefoane și alte asemenea care mi se adresează, după cum se adresează și altora, în singura calitate în care am valoare pentru ei – cea de consumator.

Black Fridayuri care nu se mai opresc. Promoții cu numai 20% mai mult decât ai fi plătit anul trecut și cu peste 100% mai mult decât merită, pentru obiecte de care nu ai de fapt nevoie. Reclame întrerupând puținele atacuri ale echipelor românești, pentru pariuri pe care nu le-ai face. Invitații permanente violându-ți radioul pentru întăritoare de ficat sau mesaje tainice, pe e-mail, despre întăritoare de pulă. Firme luminând diminețile în care mă târăsc la muncă, numai și numai pentru a-mi arăta că BMWul, de care nu am realmente nevoie, ar putea să vină cu jumătate din roata de rezervă plătită. Etc.

Aș dori să știu de două ori mai multe cuvinte și să ating vreodată fluența necesară pentru ca, într-o exprimare de geniu, sintetică și totuși atotcuprinzătoare, să le zic tuturor din partea mea, dar și din partea altora ca mine, să se ducă-n pizda mamei lor, cu tot riscul lărgire traumatică pe care acest gest reparator l-ar presupune.

Cum nu sunt genial nu pot face însă lucrul acesta cu constanța și convingerea necesare. Dar încerc.

Nedreptățirea lui Dragnea

Mie mi se pare că lui Liviu Dragnea i se face o mare nedreptate; cum să îl cheme la DNA ,pe pretexte lipsite de substanță gen contracte așa zis oneroase între TelDrum și bugete, când omul are nevoie de timp să lucreze, să facă lucruri bune pentru români?

Păi nu vede oricine că, de fapt, TelDrum nu are nici o legătură cu liviu Dragnea, alta decât faptul că activitatea lui politică a făcut din Teleorman un loc rodnic de făcut afaceri? Nu vede chiar nimeni că bietei companii i se mai bagă când și când pe gât chiar și hogeacuri fără valoare, gen insula Belina, numai și numai pentru că doar la această companie și în mediul fertil al Teleormaniului pesedist există priceperea și know how ul de a le transforma în afaceri lucitoare?

Cum să pedepsești, pe false motive, un om doar pentru că este atât de competent și de patriot?

Păi ce om și-a mai făcut palat din salariul și câștigurile atât de mici, de politician? O astfel de nestemată a priceperii umane vrem să o vedem la procuratură?

Rușine să ne fie pentru orbirea noastră vinovată de a prigoni un baron de treabă când, știe oricine, problemele vin strict de la multinaționalele corupte și perverse.

Moartea lui Mickey Mouse

Alaltăieri seara m-am întors, pe scut, de la un concurs de bridge și, după ce m-am întreținut cordial cu nobila mea soție, am dat vreo câteva bobârnace otrepelor și am reanalizat mintal numărul mare de livraje și licitații neinspirate de care am fost capabil, am căzut în ceea ce ar fi putut fi descris ca o tragere de aghioase.

În jurul frumosului adormit însă s-a dezlănțuit iadul.

Astfel tânărul Jinx, un motan cu preocupări profesionale, a fost detectat de soție la baza scărilor angajând militărește pe bază de lăbuțe un terorist murin care trecuse fraudulos granița palatului Cucu.

Față de alte femei, Lavinia are oroare de șoareci și nu rușește absolut de loc să le aprecieze latura drăgălașă și benefică, motiv pentru care a plonjat într-o stare timică disconfortabilă, fapt exacerbat de întâmplarea că, sesizând o anumită vulnerabilitate a motănașului, prostovănia, terorista rozătoare a scăpat din încercuire și s-a refugiat în munți, respectiv după bibliotecă.

În situații de urgență murină nu se prea poate conta pe Alma, o ființă a cărei ambiție cinegetică nu a depășit niciodată stadiul de molie năucă dar lovitura a venit de la faptul că experta, Ivy, constatând acumularea de unde alfa electroencefalografice, trăgea la rândul ei aghioase pe canapea.

Prinsă într-o astfel de situație alarmantă, cu soțul netrezibil, unitatea de elită antișoricească adormită, persana puturoasă și Jinx scărpinându-și nedumerit scăfărlia aerisită de gânduri și soluții, Lavinia a folosit un anume sistem de alianțe existent în Tunari și l-a chemat pe un prieten săritor, Cătălin, genul de prieten care nu lasă o doamnă în necaz, indiferent de oră și de natura precisă a necazului.

Filmul în noapte al evenimentelor a continuat cu demontarea bibliotecii, mutarea acesteia și localizarea partizanului, urmată de intervenția precisă lui Ivy rezultând în dezarmarea, imobilizarea și capturarea inamicului. Din păcate însă protocolul pisicesc în aceste situații prevede și un proces legislativ stufos înainte de aplicarea condamnării, ceea ce a făcut ca, la un moment dat, șoricelul să evadeze din boxa acuzaților și să își reînceapă turele pline de lașitate până ce, în final, și-a găsit sfârșitul sub rafala de lovituri de mătură a lui Cătălin.

Toate aceste evenimente nocturne au atins, zice-se, un număr de decibeli: tropăieli, huruit de șurubelniță, scârțâit de mobile, chiuit de femeie, lătrat de cățel și mieunat de mâțe fără ca toate acestea să deranjeze cât de cât frumoasa lume onirică a președintelui casei. Un mic miracol, după cum a constatat Lavinia; pare că dacă vreodată ar vrea să-și facă de cap, să organizeze chefuri sau să tragă cu pușca, nedetectată, cu mine în casă, tot ce are de făcut este să aștepte câteva minute să adorm.

Cartofi prăjiți, turte, bonuri de masă și dezolarea de la bucătărie

Atmosferă de dezolare astăzi la bucătăria institutului când medicul de gardă, dl. dr. Mandea, a năvălit pe la orele prînzului să-și instileze fiertura pe gât și tehnocratele stabilimentului l-au informat asupra faptului că micile răsfățuri culinare care le-au făcut cunoscute în șapte regate, cartofii prăjiți, cei copți și alte trufandale, vor trebui, urmare a noului management al instituției, substituite cu acel decoct organic preparat la cazan care menține pacienții noștri hrăniți și fericiți.

Am reacționat prompt întrebându-le de câte ori le-am pus eu să îmi prăjească cartofi, ori altceva, mai ales în zilele fericite în care există fasole și, recunoscând lipsa mea de pretenții, normală la un bărbat însurat, mi-au susurat faptul că alții nu au caracterul meu omnivor și că vor fi destul de greu de acomodat din borhotul pacienților.

Mai mult, se pare că nici nu suntem, în fața instanței bucătărești, toți medicii egali, după cum urmează: unii au bonuri de masă, mama lor de nesătui, alții, cum aș fi eu sau restul colegilor universitari, nu, bonul de masă neprinzând cine știe ce în mediul academic actual.

Ca urmare bucătăresele, bietele de ele, trebuie să facă nu numai muncă de convingere ca medicii să accepte cartoful crud, eventual fiert, perpelit, ușor încălzit, tocat, spart în patru sau cremuit, dar nu prăjit, ci în plus să facă și distincție între puliștii precum Cuculică, ce sunt îndreptățiți la festine de 10 lei pe zi și VIPurile care beneficiind de un bon suplimentar de 15 lei merită să se îndopănească cu echivalentul în fierturi felurite a 25 de lei.

Ce să mai, bietele femei au o viață grea.

Nu știam unde vrea să meargă discuția dar le-am prevenit că îndrăzneala lor ar trebui să înceteze acolo unde vorbim de turtițele mele; pentru că unul din secretele mele cele mai tenebroase, unul din ugerele la care secătuiesc bugetul instituției și dezechilibrez bunul mers al finanțelor patriei este faptul că, gardă de gardă, pretind să mi se facă din făină, apă, sare, drojdie și iubire câteva turte pe plita mult prea îngăduitoare a bucătăriei institutului, turte cu care mă închid apoi, ca un violator cu o clasă de fete, și le fac felul cu sălbăticie.

Bineînțeles însă că această frontieră nu va fi călcată, cel puțin nu cât timp indemnizația medicului de gardă cu preocupări universitare, prețul făinei și al apei potabile și temperatura plitei institutului vor rămâne constante (ceea ce fără vreun Varujan Vosganian care să sesizeze, deplângă și taxeze situația, pare destul de sigur).

Am plecat, ca de obicei, din bucătărie spre chioșcul din fața institutului, să îmi iau ceva de mâncare, fără a putea să mă opresc să mă gândesc, admirativ, la colegii mei cu bonuri de masă; vă dați seama, ai dracu, câtă fiertură capătă cînd sunt de gardă?

Virtute

Unul din renghiurile pe care religia noastră ni-l mai joacă este și acela de a lega termenul de ”virtute” de dogmele ei – castitate, cucernicie, credință oarbă – mai  degrabă decât de altele mai intuitive (de ex principialitate, implicare pozitivă, cinste în raport cu alții și cu tine însuți, consecvență).

Conform ”principiilor” noastre moral creștine femeia care suge pula, de exemplu, nu mai poate fi etichetată ca fiind virtuoasă, indiferent cât de impecabil ar fi comportamentul ei în rest; în fapt la noi sexualitatea (și modul ei de manifestare) pare a fi componenta majoră a virtuții sau a lipsei acesteia.

La noi și dacă s-ar naște ăl mai mare cuceritor militar, ăl mai deștept om de știință sau ăl mai talentat artist, câtă vreme s-ar afla că este homosexual, că experimentează bondageul sau că se excită doar dacă i se bagă păstârnac în cur, ar fi privit cu dispreț de orice analfabet incapabil a însăila două gânduri legate.

Probabil de asta suntem și așa bicisnici și veșnic neisprăviți în orice am încerca – noi nu avem oameni și caractere virtuoase urmărind țeluri și progres, ci doar cetățeni care încearcă cât pot ei de mult să nu sugă pula (sau, dacă o fac, să nu știe nimeni de asta).

Desigur că toată această tendință eronată și abuzivă de a defini virtutea și valoarea morală nu este intuitivă; ea trebuie predată, repetată și impusă altora de la vărste fragede, fie și numai pentru a ne asigura că nici generațiile următoare nu vor vedea în virtute nimic altceva decât abstinența sexuală, pupatul de moaște și adresarea problemelor de viață, individuale sau sociale, cu ajutorul rugăciunilor și pietății.

Ca urmare, deși sunt de acord că jocul cu banana a fetelor de la balul bobocilor este în esența lui o tâmpenie pentru care nici unul din participanți nu are de ce să fie în mod particular mândru, nu pot să nu salut faptul că, poate, generațiile de după cea a noastră simt că ceva nu este în regulă și tind să reașeze principiul virtuții și a valorii morale după alte reguli, diferite de ale establishmentului imoral de la noi.

Pletosul de la Cluj

Bătălie între două voințe de oțel la Cluj, respectiv între un elev pletos, care refuză să se tundă doar pentru că regulamentul liceului cere asta şi oberstrumpführerului instituției care refuză să-i permită lățosului accesul, pe principiul cunoscut “cel mai deştept cedează primul”.

Remarc din nou concentrarea dascălilor pe chestiuni care cu adevărat contează, aerul de libertate şi relaxare care bântuie prin şcoala românească şi imensa capacitate didactică a unora de a cere adolescenților să-şi facă părul cum li se spune, nu cum vor ei.

Presupun că la noi o mare parte din profesori se consideră în război cu elevii lor şi, a la guerre comme a la guerre, mai scalpezi din cei prinşi.

Altfel nu pot pricepe cum poate fi benefic să exmatriculezi un elev, adică să îl tai de la sursa inestimabilei tale înțelepciuni, doar pentru că şi-a lăsat chica mai mare ca să-i acopere acneea şi incertitudinile de adolescent.

De parcă chestia asta nu ar fi dintotdeauna, peste tot, ci ar fi de fapt o sectă nouă, a pletoşilor, la Cluj şi dom’ director speranța umanității în lupta cu ea.

Probleme de comunicare

 

Aflu la jurnalul de dimineață de la unul din cei mai sinceri și mai corecți oameni din România, domnul Liviu Dragnea, faptul că aparenta criză guvernamentală, rezultând în declarații furioase, ședință de 6 ore și fierbere pe toate canalele de televiziuni nu a avut nimic serios la bază.

A fost vorba doar de o eroare de comunicare.

Înțelegem astfel toți faptul că vorbim despre niște oameni de o puritate care ar fi impresionat-o și pe maica Tereza, înaripați permanent de dragostea (poate un pic prea fizică, dar dragoste în esența ei) pentru români, care se trezesc în fiecare dimineață ca să le mai facă un bine dar care au și ei o vulnerabilitate: nu pot comunica.

Ca urmare scandalurile nu se datorează niciodată unor elemente concrete, gen că s-au aciuit prin guvern persoane a căror activitate s-a intersectat suficient cu legile țării cât să fie declanșată urmărirea penală, ci incapacității diferiților interlocutori de a vorbi aceeași limbă, respectiv teleormăneana.

Presupun că și dacă l-ar găsi nevasta cu chiloții în vine și cu amanta capră, Liviu al nostru ar implica tot faptul că în fapt totul este o imensă comunicare deficitară pornită de la incapacitatea de dialog a soției.

Ascultând declarațiile diferiților sacrosanți la ieșirea de la ședința extraordinară a Cupolei de aseară am constatat că, parțial, domnul Dragnea are dreptate. Oamenii continuă să comunice alandala.

Astfel premierul vorbește că demisii de onoare ale celor două doamne ministru cu dosar la procuratură (prepenale, cum s-ar zice) ar fi fost prezentat de fapt de la primele foșgăieli publice ale afacerii Belina dar refuzate inițial, chiar dacă ulterior Năsosul, după cum știm toți, s-a sucit și a creat scandal ca să le demită.

De partea ailaltă mama lui Bozo, Rovana Plumb, nu relatează nimic nici despre demisie, nici despre onoare, cel puțin nu în acele prime momente la care face referire Tudose, ci doar punctează înaltul sacrificiu pe care îl face pentru partid depunându-și, după atâta scandal și fierbere politică o scremută, parțială și probabil temporară renunțare la privilegii, cu riscul ca fi-su să treacă următoarea jumătate de an fără pițipoancă și fără limuzină nouă.

Cealaltă inestimabilă a guvernului, recuperatoarea de castane încinse a liderului maximal, doamna Shaideh este la rândul ei obișnuită cu demisiile de onoare precum imamul cu tocătura de porc, numai și numai scandalul făcut de Năsos determinând-o să și-o prezinte și nu mai știu eu ce puseu intim de conștiință indus de implicarea, devenită subiect de dosar penal, în transferarea propietății statului, prin decizii meșteșugite, la băieții deștepți de la Teldrum, respectiv Tataia.

Cu alte cuvinte deși, fără îndoială, comunicarea s-a ameliorat simțitor, ca de fiecare dată când PSD mai pune de un CPEX, faptele comunicate de protagoniști nu se prea potrivesc.

În context să mire pe cineva faptul că cel de-al treilea ministru, singurul remaniat de fapt pentru că era leneș și prost, este în fapt tot un geniu autist, aureolat, conform opiniei lui Dragnea, de fel de fel de realizări ministeriale prost comunicate și interpretate primitiv până și de premier ca ”nici un rezultat”?

Important însă este altceva, respectiv faptul că oamenii au ajuns la un acord, că programul de guvernare va continua, cel puțin până la emigrarea ultimului român de aici și că, în esența lui aburindă, ciolanul a rămas pe tipsia tuturor acestor oameni, plus Tăriceanu.

Hip, hip, Ura.

Paradoxuri guvernamentale

Pare că ne pregătim să savurăm un nou paradox românesc, respectiv acela că a fost nevoie ca un partid să câștige, pentru prima oară de 20 de ani încoace, cu autoritate alegerile, ca să avem și noi parte de instabilitate guvernamentală.

Când se câștigau alegerile cu câte 28% rezultau guverne stâncoase, greu de răsturnat de opoziție.

Acum când PSD și ALDE (un partid care poate fi acuzat de multe, dar nu și de faptul că ar mina aranjamentul care le asigură accesul la ciolan) au împreună procente fără număr, se pare că guvernele rezultate sunt absolut progerice, dându-și obștescul sfărșit cu frecvența cu care fată mâțele: o dată la câteva luni.

Din motivele pe care le știm cu toți: miniștri prea proști să treacă până și evaluările propriului partid, sondaje defavorabile (chiar cele comandate de propriul partid), legile țării (care nu se potrivesc cu activitățile ministeriale ale reprezentanțior guvernului) și, evident, o lipsă de respect față de Naș care, în țări mai civilizate, s-ar lăsa cu aruncatul vinovatului la pești.

Acuma eu nu mă plâng; dacă tot mi-a fost sortit să trăiesc 4 ani de pesedism, măcar să fie haioși.

Firea și circul

Moment de mândrie justificată ieri când, în ie populară, cu crucea la gât și încinsă cu banderola de primăriță, doamna Firea a dezgolit pentru public tichia de mărgăritar care lipsea Bucureștiului, respectiv un grup statuar al prințului Rainier al Monaco, plus niște actori de circ.

Un moment solemn, marcat ca atare prin tot felul de giumbușlucuri realizate de artiștii circului de stat.

Nu o să mă aliniez părerii țărănești a concetățenilor mei care pretind că din banii respectivi se puteau face multe lucruri mai bune, în fapt orice, și nici la tendința xenofobă de a considera că a pune statuia unui venetic (chiar dacă mare iubitor de români, un om care cu siguranță știa că România are capitala la București, nu la Budapesta), a lezat dreptul vreunui român merituos de a-i fi dezvelită și lui statuia, alături de alți clovni, în târg.

Îmi ajunge sentimentul personal că, probabil, în Monaco nu o să ajungă niciodată să fie căcați de porumbei Băsescu, Iliescu sau ceilalți prinți pe care i-a tot scornit în ultimii ani neamul nostru.

De fapt ceremonia a fost de fapt luminată de recunoașterea publică a semnificației existenței doamnei Firea pentru circul nostru național; arareori s-au potrivit cuvintele, la o manifestare publică, mai bine.