Bătălia pentru telecomandă era în toi.
Cel mai căpos se dovedi din nou Rafael, hotărât să vadă finalul excelentului film de dragoste indian, „Dragoste şi lălăială în Calcutta” în ciuda protestelor celorlalţi. Eusebio de exemplu insista în mod special asupra nevoii de a vedea capul de afiş din Premiere League, West Ham United – Sunderland, dar până la urmă controlul obiectului râvnit de toţi intră în posesia lui Gabriel, care exclamă:
- Lăsaţi-mă în pace cu prostiile voastre, nu o să ratez demisia preşedintelui doar ca să aud cum orăcăie ţiganii ăia sau pentru al 320lea meci televizat de săptămâna asta. Hai să vedem cum îşi dă Şuviţescu demisia, că doar aşa a ieşit la referendum, mama lui de nesimţit...
Declaraţia prezidenţială era ce e drept capul de afiş a tuturor celorlalte posturi şi, între două hăhăieli, preşedintele clarifică faptul că, la doar 88% prezenţa la urne şi cu doar 92% voturi în defavoarea lui, el nu poate să îşi dea în nici un caz demisia. Că ar fi o laşitate politică de condamnat, îndeosebi în contextul în care tot regatul fusese străbătut de căruţe electorale, pline de gnomi, pitici, spiriduşi şi zmei manipulaţi, în cadrul unei fraude electorale care, pe el personal, îl dezgusta. Că drumul spre Uniunea Tărâmurilor reclama cu intensitate prezenţa lui, ca un garant cinstit, bine intenţionat, ba chiar frumuşel, a măsurilor de reformă împotriva mogulilor princiari, a zânelor aşa zis liberale şi a marilor baroni cu baghetă care se opuneau reformei. Că aparenta nemulţumire populară pe care aceştia o speculau cu neobrăzare este complet nejustificată şi că numai nişte creiere primitive ar putea să se supere de micile creşteri de impozit preconizate câtă vreme salariul nu va scădea cu mai mult de 25%, conform recomandărilor Fondului Interîmpărăţii de Menţinere Perpetuă a Austerităţii Altora (practic aceeaşi cifră din campanie, chiar dacă cu sensul evoluției schimbat).
Declaraţia prezidenţială se termină ca de obicei cu gestul politic consacrat, arătarea curului, metoda personală prin care marele preşedinte îşi saluta, la fiecare apariţie publică, inamicii cu sufletul cernit de care se săturase în cele 7 mandate.
- Incredibil, gemu Gabriel
- Ţi-am zis, fraiere, că nu trebuia să mergem la vot. Că e degeaba, pufni Eusebio
- Nu se poate aşa ceva, pufni Gabriel
- E, n-a fost chiar degeaba, îşi aminti Rafael, rememorând unele aspecte ale momentului electoral la care participaseră.
Secţia de votare era chiar la poalele muntelui în care locuiau.
Ajunseră la urne de dimineaţă şi, ca prin miracol, toată coada imensă pe care o văzuseră pe când coborau se topise.
Tremurând de frică preşedintele secţiei, gemând după îndurare, le întinsese ştampila şi un buletin de vot
- Îţi baţi joc de noi, măi pulică? scrâşnise Găbiţă, cel mai implicat politic din cei trei
- Nu vezi că suntem trei, mai pufni, lansând o rotocoală de fum, şi Eusebio
- Nu vă supăraţi pe mine, scânci preşedintele, un anumit Videnel, dar aici la această adresă este trecut un singur balaur şi nu pot în nici un caz să permit decât un singur vot
- Băi, ţi-ai tras maieu de azbest şi nu ne dăm noi seama? întrebă curios Rafael
- Cacă repede trei ştampile că dacă nu cuptorul cu microunde o să ţi se pară safari la polul nord, pe lângă respiraţia noastră.
- Aş vrea, zău aş vrea, gemu funcţionarul, dar vedeţi că dacă se află la Comisia Electorală o să îmi dea vot de blam şi s-a terminat cu cariera, s-a terminat cu bordurile, s-a terminat cu tot ce e bun şi frumos în viaţa mea
- Care viaţă? întrebă ironic Gabriel, scuipând şmechereşte printre dinţi o flegmă de aspectul, consistenţa şi temperatura lavei.
- Hai omule, nu ne fă să te rugăm că am mâncat un borcan de ardei iute aseară şi dacă îţi scăpăm o râgâială cred că rămâne doar molarul ăla de porţelan din tine, mai observă cu bun simţ şi Rafael.
Mda, gândiră cei trei la unison, îşi făcuseră datoria cetăţenească, chiar dacă fusese nevoie de două, trei lovituri de coadă, până să îl convingă pe Videnel să-şi facă datoria faţă de electoratul cu solzi.
De altfel, constatară ei în scurt timp, incidentul ajunsese şi la televizor, un pic deformat, ca de obicei.
Astfel la „Cheliosul”, popularul talk show al postului proprezidenţial „Realitatea Cum E Ea” reieşea că un grup de balauri, în stare avansată de ebrietate au bruscat pe preşedintele secţiei 4 a Pădurii Fermecate, încercând să voteze fraudulos. Că numai reacţia fermă a marelui patriot Aurică Videnel, preşedintele secţiei, a împiedicat acest lucru să se întâmple şi relatarea se termina cu un scurt interviu luat acestuia prin care omul mărturisea, cu sinceritatea obişnuită, că a trebuit să îi ia de gât pe scandalagii, ceea ce este destul de greu în cazul balaurilor tricefali şi că aceştia au părăsit incinta numai şi numai după ce au primit zeci de castane în capete şi o amendă usturătoare.
- Adu-mi aminte de ce nu l-am scuipat pe ăsta? observă Rafael
- La cum minte era păcat să lase politica în grija altora, cugetă Găbiţă
- Amendă? Ce dracu...
De-abia mai târziu, la începutul părţii a zecea a filmului indian, cu puţin înainte de mijlocul acestuia, soneria peşterii răsună suficient de puternic cât să acopere trilurile voioase ale eroinei principale, care descria liric modalitatea în care găteşte kebab pentru iubit.
În ciuda protestelor lui Rafael, balaurul îşi abandonă cele trei cutii de popcorn şi merseră să deschidă.
- Bună ziua. Aici locuieşte Emilian Solzescu?
- Neh, aici locuim doar noi. Eu sunt Gabriel, ăla frumosul, după cum probabil că realizezi şi singur. Ăsta cu pălăriuţă şi barbă nerasă este Eusebio, principala cauză pentru care ne vine greu să dăm de femei, mai ales din alea care să consimtă. În fine ăsta cu aspect latin este Rafael, băiat de cartier şi muzician. Cu ce te putem ajuta?
- Mă rog, dacă zici tu, mie sfeclele voastre îmi par cam la fel, în orice caz cu probleme de flotabilitate dacă le-am aşeza pe oceanul esteticii liminare. Cap de afiş la circ totuşi, mai ales dacă mai găsiţi două pălărioare. Dar nu contează, aici scrie că adresa este a unui anume Emilian Solzescu şi eu sunt de la fisc. Emilian Solzescu, balaur tricefal, liber întreprinzător, cu cod de identificare fiscal.
- Păi ce contează ce ai mâzgâlit pe hârtia asta igienică pe care ne-o tot fluturi în faţă?
- Nu contează, auzi la ei. Păi hai să luăm un pic la mână, să vedem dacă contează. O să vorbesc rar ca să pricepeţi în ce căcat sunteţi, domnii „Nu Contează”.
- Nici nu bănuiam vreo clipă că ai putea citi repede, nu-ţi fă griji
- Deci – impozitul pe castel neplătit de 22 de ani.
- Ce castel, astigmatism galopant? Ţi se pare că hruba asta e castel?
- Taxa de mediu, impozitul pe 5 ani şi vigneta la trăsura de lux neplătite
- Băi, cataractă, tu nu o vezi că nu mai are roţi şi că s-au mutat găinile în ea? Vrei să plătim ipozit pe lupanarul cocoşilor din zonă?
- Nu mai zic de CAS, pensie sau taxa la colegiul dragonilor. Dar ce dracu amenda asta de la Departamentul Pompierilor Civili să o plătească mama? Mama scuipă foc când pufneşte sau domniile voastre?
- Avem extinctor, dă-te dracu, că dacă ţi-l băgăm în cur o să ne crezi
- Şi nu pe ultimul loc amenda de ieri. Ce credeţi, reptile băloase, că puteţi veni, fără impunitate, să interferaţi cu jocul democratic? Eh, domnii „Nu Contează” ce mai ziceţi acuma?
- Frate, tu nu lucrezi de prea multă vreme la fisc, nu ?
- Ce importanţă poate asta să aibă? Sunt reprezentantul autorităţii fiscale, a ţării, bă, şi urăsc evazioniştii, mai ales şmecheraşii cu cavitatea cranială pipernicită ca voi.
- Dar, observă cu fineţe Gabriel, spune-mi, voi la fisc nu primiţi o bonificaţie de fiecare dată când recuperaţi datoriile ?
- Ba da, sigur că da... Păi nu este normal să primim atunci când trebuie să vedem zi de zi bovani cu solzi ca voi?
- Şi te aşteaptă, la aşa o sumă, o primă mare, nu ?
- N-ai tu treabă.
- Şi spune, Bulişor, nu ţi se pare suspect că ăia mai bătrâni, dar încă vii, din serviciul de recuperare nu s-au băgat să vină şi te-au trimis pe tine ? expuse cu pedanterie Gabriel
- Nu ai avut curiozitatea, până acum, să verifici cam cât trăieşte un perceptor prin zona asta, mai ales dacă colectează de la dragoni ? mai observă şi Rafael
- Băi fraierilor, să nu credeţi că mă ameninţaţi. Colegii m-au prevenit că uneori sunteţi recalcitranţi şi violenţi aşa că am venit pregătit. Sper numai să nu mă siliţi să devin violent, că mă urăsc după aia ! spuse perceptorul scoţând cu o mişcare fermă de şerif un spray cu piper.
Când se potoliră din râs cei trei observară:
- Precis ăsta ţi l-a făcut cadou colegul care ţi-a ocupat biroul, strecură printre sughiţuri, Rafael
- Ai spus, sper, PINul nevestei, înainte să vii aici, se interesă Eusebiu
- Noi avem pastă de dinţi pe bază de piper, pulică, mai constată amuzat şi Găbiţă.
Un sfert de oră mai târziu balaurul reveni pe canapea.
- Ce zicea ăla? Că ne dă amânare?
- N-am mai auzit bine, că l-a suflat Rafael înainte.
- Se rumenesc bine ăştia de la fisc, nici nu se compară cu pompierii sau poliţaii, mai remarcă în treacăt şi Gabriel, mereu atent la astfel de nuanţe
- Dar, fraţilor, eu am început să mă satur de toate astea. De când e ăsta preşedinte nu mai avem o clipă de pace. Aproape că îţi vine să plăteşti impozit doar să te lase în pace, remarcă cu amărăciune Rafael.
- Da, şi eu zic că este cazul să luăm măsuri. Hai să atingem unde îl doare, mama lui de caricatură, cugetă brusc Gabriel
- Da, dar cum?
- Păi nu are el două fete? Una Neluţa, o balenă grasă şi naşparlie, măritată mai de mult cu un menestrel şi una mai tânără şi mai toantă, mare politiciană? Eu zic să le răpim, le aducem aici la hrubă şi, ce n-o merge la violat punem să facă sarmale.
- Păi aia grasă nu e bună nici de violat şi nici nu i-aş da tocătură pe mână, cârti Eusebio.
- Găsim noi ce să facă, important este să-l facem pe Şuviţescu să geamă în pumni.
Preşedintele era furios şi membrii celulei de criză se fereau de picăturile care ţâşneau la fiecare gest mai pripit din paharul de whisky din mână.
Un Bocănilă smerit încerca să reziste şi să dea explicaţii ohranei prezidenţiale :
- În ce o priveşte pe Neluţa nu a fost nimic de făcut. Când a venit dihania să o răpească, bărba-su, Bodolan, nu numai că nu a protestat dar se pare, din ce zic vecinii, că a deschis el uşa, le-a dat de băut, i-a pupat repetat pe frunţi şi că, de atunci, o ţine numai într-un cântat ...
- Pizda mamei lui de menestrel, după atâtea binefaceri de care a avut parte de la mine, prezenţa mea la reprezentaţiile lui de adus ploaia, concerte cum le zice, nefiind cea mai mică favoare...
- Cu domnişoara Lenuţa a fost diferit. Pare că dumneaei tocmai pregătea, ajutată de Elena Doamna, un discurs de mare importanţă pentru ţară când le-a săltat bestia. Pare că era destul de pustiu în mall la ora aia şi puţinii privitori spun că unul din capete răcnea că „nici măcar preşedintele Norvegiei nu o să aibă succesuri să vă scape, belelelor”.
- Cum, şi Elena Doamna a fost răpită? Păi asta este o lovitură majoră, dacă ţinem seama că este singura persoană capabilă să dea din gură şi să contreze exact cât îmi trebuie.
- Nenorocire, majestate. Dar şi mai grav este că nu reuşim să strângem un comando suficient de repede cât să le eliberăm...
- Păi ai vorbit cu Buldogu ? Că nu poate să nu găsească el în tot ministerul o echipă de băieţi care să îşi dorească sandale din piele de balaur...
- Lui i-am zis primul, dar mi-a comunicat că ultimele comandouri pe care le-a trimis la Solzescu acasă s-au întors cărate cu chipiul şi că de atunci nu mai există picior de organ care s-ar mai încumeta să urce dealul spre psihopaţii ăia trei
- Trei ? Păi ai zis că e doar un balaur...
- Cunoscătorii zic că, de când a primit în copilărie o ghioagă în cap de la Prâslea, balaurul suferă de tot felul de tulburări de comportament şi dispoziţie, având personalitate multiplă şi o fire împuţită. Pardon, trei firi împuţite. Pare că nici prin psihoterapie regresivă, cu aducerea la stadiul de ou nu s-a putut rezolva şi că, de altfel, psihoterapeutul respectiv a fost prima lor victimă
- Vrei să spui că fetele mele au ajuns în ghearele unui dragon pandaliu? Agresiv şi psihotic?
- Şi parafilic, majestate, şi parafilic.
- Păi ce soluţie vezi? că nu le pot lăsa acolo !
- Eu zic majestate că soluţia este o conferinţă de presă. Anunţaţi public că postul de recuperator oficial în caz de balaureală este vacant şi că ocupantul acestuia va fi primi contractul de asfaltare la breteaua de asfinţit a Autostrăzii Fermecate, cea aprobată în primul mandat al domniei voastre şi care, după cum ştiţi mai are doar vreo 300 de paşi până la darea în folosinţă a primului kilometru. Nu se poate să nu se facă coadă de tineri de viitor şi motivaţi
- Dar nu există dregătorie mai mare în tot regatul. Nu este prea mult?
- Este, dar şi domnia voastră are doar două fete. Başca Elena Doamna, şi opturile ei fermecate.
În cele trei luni de la răpirea cucoanelor grota îşi pierduse orice urmă de optimism.
Zilele plăcute de trândăveală cu ochii la Bollywood se terminaseră de când Neluţa acaparase, cu mania ei pentru Soliman, telecomanda şi lui Gabriel i se făcuse lehamite de controversele politice permanente care se iscau între el şi cele două Elene. Cât despre Eusebio acesta devenise extrem de apatic, fiind prin natura lui extrem de irascibil la trăncăneala feminină, aşa că de cele mai multe ori zăcea cu fruntea în piept şi ochii închişi, luptându-se cu cefaleea.
Bucuria violului din prima zi fusese de scurtă durată, mai ales atunci când Neluţa strigase sus şi tare că acum e rândul ei şi fusese nevoie de discuţii nesfârşite până ce Gabriel a reuşit să o convingă asupra faptului, mai puţin cunoscut, că în caz de prinţese cu bulimie, târnoseala balaurescă este de fapt opţională.
Tendinţa femeilor de a explica, corecta, ameliora şi critica stinse, după o săptămână, orice urmă de noutate sau de bucurie din viol, mai ales după ce, într-un moment un pic prea extrovertit, Elena Doamna le pomeni despre unele ghinioane privind starea ei de sănătate din perioada când era mai tânără şi mai puţin dedicată relaţiei stabile cu doar doi bărbaţi.
O zi cu advărat tristă a fost şi aceea în care, la îndemnul lui Rafael, cel mai gurmand dintre ei, cele trei prinţese au fost trimise la cratiţă.
S-a dovedit că singurei care se pricepea, Elenei Doamna, îi ieşeau ouăle fierte tare o dată la trei încercări; încercând să facă friganele Lenuţa a ars teflonul, de parcă îşi suflase Eusebio mucii în el, iar a o lăsa pe Neluţa nepăzită între cămară şi frigider era mai costisitor decât să hrăneşti o haită de labradori.
Când după prima lună au trebuit să meargă aproape zilnic în târg, după absorbante, creme, demachiante, „Lumea Femeilor”, şerveţele, deodorizante, perii, forfecuţe, pile, oje, rujuri şi multe altele cei trei începură să se scarpine cu dificultate în capete, obsedaţi de posibilitatea ca pe undeva să fi făcut o greşeală.
Următoarele luni au fost destul de patetice. În ciuda uşii „uitate” deschise, a capetelor cu ochii deliberat închişi şi a trăsurii cu caii înşeuaţi aflate permanent în curte, cele trei femei politice nu păreau motivate sau capabile a înţelege că libertatea le este disponibilă. În loc să o ia la sănătoasa pare că ele preferau să aştepte răbdătoare până ce unul din capete începea să clipească numai şi numai pentru a explica iar şi iar linia politică a tatălui lor, modalitatea perfectă în care acesta acţiona zi de zi contra corupţiei şi modul subliminar în care opozanţii acestuia, cei trei în speţă, erau manipulaţi de oamenii plătiţi de la Varan 3 TV.
- O să intrăm în cărţile de istorie pe post de cascadorii răsului dacă le dăm, tam-nesam drumul, observă Gabriel, într-una din nopţile lor de disperare
- Aşa este, nu putem face asta. O să zică lumea că am devenit şuviţişti dacă o facem, accentuă şi Rafael.
- Dar cum dracului să procedăm, că eu dacă mai ies o dată să caut Always cu aripioare şi trei picături pe el, înnebunesc, scrâşni Eusebio
- Ziceau ăştia la televizor că Suviţeanu căuta un recuperator să îşi ia fetele înapoi, dar acum că le cunosc mai bine nu prea trag speranţă la asta, zise deprimat Gabriel
În fapt recuperatorul era la uşă şi, la priveliştea lui dragă, şase perechi de ochi de reptilă se aburiră de bucurie.
- Sunt Montovan, Puie Montovan. Doctor în balaureală, deşi mă gândesc să renunţ la titlu. Favoritul la prezidenţiale de anul ăsta. Am venit să cer, să vă conjur, mă rog, să vă implor, dacă puteţi, să eliberaţi cele trei prinţese acum de îndată, sau măcar una, când vreţi voi. Poate să fie şi grasa, ca să am şi eu ceva de negociat cu preşedintele.
- Puie Montovan? Recuperator? Leaderul principalului partid de opoziţie? Tocmai dumneata vii să îi eliberezi fetele nebunului?
- Dragii mei fac asta numai şi numai din abilitate politică. Eu sunt, aşa cum îmi repetă şi nevastă-mea Traciana, un om foarte deştept, plin de abilitate politică şi verticalitate. Îmi vin ideile ca şarjele de fier roşu prin furnal şi asta a fost una din ele. Opinia publică va fi plăcut impresionată de gestul meu, chiar dacă marea majoritate a ei urăşte preşedintele, urăşte prinţesele şi în vreo două, trei oraşe s-au apucat să vă facă statui.
- Păi şi nu crezi că o să se enerveze pe tine din cauza asta?
- Aşa pretinde şi contracandidatul meu, un anume Gerhard Ionatan. Un om de nimic, incapabil să facă copii, care mai vorbeşte şi rar. Plevuşcă pentru fanoanele mele de caşalot politic. Dar să nu divagăm, am zis că dacă eliberez ameţitele alea o să ajung la putere cu vreo câteva săptămâni mai devreme şi, după cum ştiţi, obiectivul oricărui om politic de calitate este să acceadă cât mai repede la guvernare.
- Dacă zici că aşa este bine nu te contrazic, spuse repede Gabriel, care începuse să detecteze totuşi câteva zone mai puţin luminoase ale gândirii candidatului. Ia-le cu tine, dar nu uita să anunţi că ăsta a fost doar începutul şi că, dacă nu renunţaţi la acciza pe băuturică genul acesta de răpiri va continua.
- Ce acciză, neamule? pufni Montovan. Dacă ies eu preşedinte nu mai aveţi treabă cu accizele, cu TVAul, cu nimic. Numai ridicarea cecului cu pensia din cutia poştală. Nu uitaţi „Montovan preşedinte” !
Plecarea prinţeselor a fost prilej de bucurie mare în hrubă. Se puseră pe obişnuita lor ciondăneală frăţească, cu zaparea dezordonată a programelor şi prepararea de floricele cu ajutorul suflului lor încins.
De-abia seara, la una din emisiunile de campanie electorală cel mai asertiv dintre ei dădu glas la ceea ce credeau cu toţii:
- Fraţilor, ăsta, Montovan, nu vi se pare că este cam prost?