Balena albastră

 

De câteva zile a apărut o nouă obsesie a mass media românești: jocul ”Balena Albastră”.

Se pare că a existat în Rusia un individ, actualmente aflat la pușcărie, care a dezvoltat o strategie în 50 de nivele prin care să determine copii sau adolescenți mai slabi din punct de vedere mintal și emoțional să se automutileze, eventual să își pună capăt zilelor.

Cum au existat și la noi câteva cazuri de automutilare și chiar un băiat de 11 ani care s-a sinucis recent într-un sat argeșean, mass media a decretat că ”Balena Albastră” este noua pandemie a secolului bătând la porțile cele mai inocente ale sufletului românesc, adică la nivelul copiilor.

Conform acestor experți în toate cele, jurnaliștiI în căutare de senzațional, există un pericol, venind din junglele necontrolabile de siliciu ale internetului, capabil a acapara cu japca copii nevinovați, ai unor familii vrednice de români și de a-i arunca în ghearele nenorocirii.

De unde interviuri cu câte un primar sau oficial, de obicei mai proști chiar decât ziaristul, dat cu părerea în lung și în lat, repetiții și pararepetiții de știri, de interpretări și de supoziții și o nebuloasă din ce în ce mai popularizată:”Balena Albastră”.

În context aș dori să îmi dau și eu cu părerea cu câteva chestii de bun simț, în opinia mea.

În primul rând toată tevatura asta națională nu poate face bine ci doar rău. Contrar opiniei nesubstanțiate de nimic a jurnalismului de operetă românesc că știrile repetate despre această problemă conștientizează pe toată lumea și fac bine, de fapt ele fac rău prin curiozitatea pe care o trezesc multor copii vulnerabili care, până la lansarea obsesiei naționale asupra acestui joc, ignorau cu totul problema.

În al doilea rând problema nu pare a fi atât de mult nebunia vinovată a unor organizatori de astfel de îndemnuri sadice cât ineficacitatea profesorilor, părinților sau ”specialiștilor” noștri de a le spulbera prin comunicare, argumente și alternative. La urma urmei un copil intrând într-un astfel de ”joc” are cu siguranță o groază de lipsuri și de păsuri neauzite de cei din jur și probabil că acestea sunt problema asupra căreia ar trebui să stăruim mai mult.

În fine, dacă doresc să ne informeze și nu doar să hrănească apetența de senzațional, de drame și de mistic a publicului ziariștii ar trebui să investigheze, să apeleze la experți și să înțeleagă ei înșiși fenomenul, din cât mai multe puncte de vedere, înainte de a face din el doar o gogoașă, mai mult sau mai puțin râncedă, de presă.