Bătăi

 

Se pare că nu numai Simona Halep a bătut ieri.

Astfel la primăria capitalei o ședință a consiliului local s-a lăsat de asemenea cu bătaie, o serie de cetățeni încercând să intre și să asiste la ședința susnumitului for legislativ, fără a fi însă lăsați de polițiștii locali; a ăeșit o scenă onorantă pentru noi toți, de îmbrânceală, chirăială și acuze reciproce.

În încercarea firească de a trage cât mai multă spuză pe turta proprie, atât madam Firea cât și o parte a opoziției antifiriene din Consiliu, și-au făcut timp să apară pe la televiziuni și să se acuze reciproc de mârlăneală, conspirație și comportament nedemocratic.

Pentru că Pandeloaica este mai pandalie, în ce o privește a lansat și acuzația de tentativă de linșaj asupra augustei sale personalități din partea sorosiștilor (cine altcineva?).

Personal aș fi preferat o partidă de tras de păr în magiun, dar nu stabilesc eu grila de programe la Circul Municipal.

Mai în noapte, pe străzile capitalei, un politician beat mangă, domnul Cristi Beureanu, se plimba cu tu-tu-ul condus de amanta încă nebătută, când a fost oprit de un echipaj de poliție cu oprimantul pretext că au voie să legitimeze bețivi.

Cum băieții sunt băieți și una duce la alta, întrucât domnul Beureanu este o persoană care adesea bate și conversează dând cu picioarele (chiar dacă de obicei strict pe femei), controlul s-a lăsat cu bătaie; un meci interesant, început ofensiv, cu șuturi în coaie și portiere trântite peste degetele polițailor, dar terminat se pare cu o sesiune de tika taka la fălcile, coastele și tărtăcuța bourului.

Lucrurile s-au terminat cu bine, cu fostul politician moțăind la secție, gagică-sa dând cu subsemnatul și amândoi jelindu-se de abuzurile poliției la adresa unor personalități atât de imense precum domniile lor. Ulterior bețivul a fost dus și la spital unde s-a confirmat ceea ce se bănuia de mult – că omul nu are nimic în cap. Poate doar bule de aer.

Așa că spun și eu – față de toate acestea, cum dracu să nu bată Halep?

Leave a Reply

Your email address will not be published.