Beatificarea

Acum că mai erau doar 10 de ore până la mărețul eveniment, vânzoleala, stressul și anxietățile de tot felul crescuseră exponențial, în pregătirea evenimentului de profundă înălțare sufletească pe care hramul biserici din Hurlubești, hram dedicat sfântului Ananie cel Înalt și Cocârjat, o aducea an de an, eveniment potențat exponențial în anul acesta de așteptata vizită a înalților ierarhi din Comisia de Beatificare. Canonizare și Pre-Sanctificare a Bisericii Ortodoxe Române.

Condus de mâna, priceperea, atenția dar mai ales gura lui tanti Viorica,  un comando de gospodine cu frica lui dumnezeu tocau, mestecau și răsuceau sarmalele, încercând să umple cât mai repede imensul ceaun ce trona pe aragazul bucătăriei parohiei acum că, în sfârșit, mocăita de Protopopescu venise cu cele 10 verze promise. Bătălia de-abia începea, dar exista speranța ca, prin milostivirea și îngăduința celui de sus, aceste vor fierbe în timp util, sau că măcar orezul va fi suficient de muiat cât să răspundă unor exigențe minimale ale cârcotașilor cu apetit diavolesc și smalț moale. Tot ceea ce mai putea de-acum încolo tanti Viorica să facă era să păzească ceaunul în curs de umplere de încălzire de tendința firească a fiecăreia din gospodinele implicate de a-i adăuga, după pricepere, vedere și iuțeală de mână, sare.

Cei doi diaconi, Slăvan și Gogoroi, se apropiau de sfârșit. Slăvan reușise să termine de lăcuit toaca, de lustruit icoanele și de umplut candelele, în timp ce Gogoroi reușise să monteze clopotul nou, o versiune profesională, cu o garanție extinsă la 1 gigadangăt, made in Athos.

Rămăsese numai să aștepte porunca părintelui ca să se repeadă, împreună cu Grigorie, groparul, în pod, să aducă moaștele.

– Aduceți-l pe Sfânt, băieți, porunci Sesenie Boboca, cu ochii pe ceas… Aduceți-l, ce stați cu gurile căscate ca puii de popândău ? continuă el, începând să binecuvânteze și să stropească cu aghiazmă coșciugul comandă specială în care, an de an, cei patru înghesuiau moaștele supradimensionate ale mucenicului cu statură de baschetbalist.

În timp ce cei doi se repeziră pe scări, murmurând înciudați ceva despre ”Grigorie nu vine?” si ”O să ne cocoșeze preasfântul!”, Sesenie Boboca realiză că venise vremea să se întărească pe dinăuntru și să facă, în fine, vizita, altfel absolut necesară, de care se temea cel mai mult.

Vizita la doctor.

 

 

Doctorul Dan Ribigitu nu se acomodase încă sută la sută cu viața în comună.

Trecuseră însă destule luni de la ultima lui tentativă de a pleca și, chiar dacă uneori mai era văzut îngândurat privind în jos călare pe balustrada podului, opinia generală era că traiul într-o comunitate sănătoasă, românească începuse să îi placă și să îi vindece apucăturile de șmecheraș de București cu care venise, în urmă cu 3 ani.

Era inevitabil ca traiul în Hurlubești să îl cucerească până la urmă și, după spusele comesenilor de la ”Spiridușul bețivan”, trecuseră luni de când nu îl mai auziseră amenințând în păsăreasca lui că își va băga cavernoșii în mama ei de viață și în cei 11 ani de școală.

Practic între cabinet, crâșmă și căsuța din ce în ce mai înconjurată de cânepă în care trăia, omul își găsise un echilibru și o filozofie mai adecvată decât cea din primele lui luni în sat.

Sesenie Boboca bătu de două ori la ușa cabinetului până să intre neinvitat; de altfel doctorul nu invita niciodată pe cineva să intre și gurile rele chiar pretindeau că, atunci când auzea ciocăniturile, uneori, ieșea pe ușa din spate.

Ascuns într-un nor de fum cu miros ciudat dr. Ribigitu tocmai îi explica pacientei din fața lui planul terapeutic:

– Mamaie, dacă nu vrei să îți iei medicamentele, asta este. Eu zic să optezi pentru stejar. Ține râmele afară 2-3 luni garantat și este bio …

– Dar mamă, contraatacă bătrâna, mi-a zis că ceaiul de piciorușul cucului este mai bun …

– Nu este adevărat, ăla de mătrăgună este mai bun. Dar mă rog, cum zici matale, hai dă un pic cardu-ncoace să văd dacă a venit curentul, că nu vreau să îl trimit zilele astea înapoi la casă neactivat

– În plus, mamă, îl avem pe Sesenie Boboca aici, cu toate miracolele lui și nu mai cumpără nimeni medicamente, că alea e scumpe mamaie și n-avem bani

Părintele tuși jenat și măgulit de credința femeii în timp ce doctorul scutura și izbea de masă un aparat ciudat în care tocmai introdusese cardul de sănătate al babei

– Deranjez, fiule ?

– Nu părinte, este doar o impresie greșită cauzată de ușa închisă și de țața Veta de aici. Deși sincer să fiu cred că dânsa e mai degrabă clienta lui Grigorie de acum.

– Sărut mâna părinte, interveni și Veta, după ce își pironi ochiul bun pe duhovnic.

– Iar cu mintea la cele lumești, Veto ? că la utrenie nu te-am mai văzut de alaltăieri …

– Eram pe drum și astăzi părinte, da m-a apucat iar nădușeala aia ciudată care mă mai apucă când fac 10-15 pași și am trecut pe la dom doctor, să îmi mai zică de ale lui…

– Păi la ce tensiune aveai și la cum îți iei dumneata medicamentele, zău că orice loc care nu este prea departe de țintirim este bun să te așezi un pic, completă doctorul, răsucindu-și o altă țigară . Hai du-te mamaie și nu uita să-i spui lu fi-tu să mai păstreze niște grâu în plus pentru săptămânile care urmează.

Sesenie Boboca fu primul care întrerupse liniștea jenantă care a urmat închiderii ușii de după Veta. Aparent doctorul ar mai fi putut să stea încă mult timp cu chiștocul aprins în gură, cu mâna pe tastatură și ochii pe calculator.

– Fiule, am venit și eu azi cu o rugăminte mare la tine

– Te rog părinte, câtă vreme nu trebuie să mă ridic de aici desigur. Că n-oi fi venit iarăși să mă chemi să te vizitez la serviciu; ți-am mai spus, am fost o dată la un paște când eram mai mic și am învățat povestea pe de rost

– Nu fiule, deși îmi sângerează inima când văd o persoană ca tine că s-a îndepărtat de căile bisericii

– Ți se pare părinte, mereu trec prin față

– Oricum, nu de asta am venit. Vezi fiule, azi, la sfântul nostru hram vin tocmai de la Iași atât arhimandritul Iulian, cât și protosinghelul Macarie precum și arhiereul Baldovin, cele mai sclipitoare minți în ceea ce privește miracolele

– Bine, îmi mut scuterul din față

– Nu este vorba de asta, fiule. După cum știi miracolele pe care le tot săvârșesc pe ici pe colo au devenit din ce în ce mai cunoscute, atingând după unii acel prag critic dincolo de care se cam lasă cu beatificare

– Și totuși nu vrei să-mi spui nici măcar 3 numere la 6 din 49, că vreo 2-3 aș putea nimeri și singur

– Totuși deși existența, forța și efectul benefic al acestora este binecunoscută, continuă Sesenie, ignorând bădărănia, pare că la dosarul de beatificare, în afara de declarațiile mirenilor pentru cel puțin 3 miracole, taxa de înregistrare și comisionul evaluatorilor, trebuie neaparat, atunci când minunea a rezulat în tămăduire, să fie și declarația medicului, cu parafă și ștampila unității medicale, privind incapacitatea medicinii de a rezolva cazul

– Păi, părinte, în opinia mea stai destul de subțire la tămăduieli. Deși desigur, nu știu cum ai făcut cu Grivei, dar parcă nu mai latră atât de răgușit

– Dosarul meu este practic complet. După cum știi acum 6 luni George și cu Miron au văzut crucea aceea de stele deasupra turlei, la oră de vecernie…

– Știu, că eram cu ei. Era târziu în noapte, doar că din perspectiva noastră îi ziceam ”închidere”, nu ”vecernie”. Și așa este, ziceau că văd o cruce de stele, numai că ei ziceau și că restul stelelor jucau în Champions League și lui Miron luna i se părea Messi. Așa că nu știu ce să zic de asta, mai ales că de unde stăteam eu culcat nu vedeam decât bordura.

– A doua minune mare a fost aia în care a lăcrimat icoana când am scos satana din Marcela.

– Ce satană? Ce icoană ?

– Știi că Marcela este o femeie evlavioasă, mereu deschisă la cele sfinte.

– Știu doar că o mai bate bărba-su, mai ales când îl hărhață cu gura aia a ei mare, ba uneori și preventiv. Dar nimic ieșit din comun în Hurlubești. Practic doar o dată sau de două ori a fost nevoie de copci, și atunci mai mult din vina ei că nu mai face mișcare.

– Asta nu ar fi mare lucru, că zice și la Biblie. Nu, mai rău este că uneori păcătosul o mai și ispitește și, după două trei perechi de palme, ea este suficient de slabă cât să lase diavolul să intre în ea, pe unde vrea el, fără să țină cont de zi, că e vineri, miercuri, postul Paștelui sau că răsună clopotul spre aducere aminte a celor sfinte.

– Mie nu mi s-a plâns de asta, medită cu voce tare doctorul. Mi-a zis ceva, dar nu se plângea de fapt. De fapt nici nu mi-e clar dacă dădea sau primea palmele, că ăla nu mai este așa de viguros la târnosit de când e pe dieta aia cu țuică de prună, pe care a început-o acum 20 de ani

– Oricum când vine așa la biserică nu pot să o las fără o mică exorcizare de rutină. Două trei cădelnițe, câteva fire de tămâie pe creștet, o picătură de aghiazmă, rugăciunea specială spre Sfântul Duh și e ca nouă. Nu durează mai mult de 5 minute de obicei.

– Și ăsta e miracolul?

– Nu fiule, ai credință. Termin eu exorcizarea satanei, mă ocup apoi și de Protopopească, în care de altfel Satana intră mult mai des, cam pe toate ușile și de obicei în mod repetat și dau să intru în biserică, să țin predica când ce să văd? Sub ochii lui Ananie două picături de lacrimi noi nouțe.

– Ananie e ăla cocoșat, care se lăfăie pe tot peretele?

– Da, protectorul nostru. Am izbucnit cu toții în lacrimi și imnuri de bucurie și de recunoștință și Protopopeasca a și imortalizat fenomenul și la pus pe facebook. Avem deja 234 shareuiri și câteva sute de comentarii și o groază de likeuri, toate de la oameni deștepți.

– Mda, ăsta e un miracol, nu zic nu. Deși parcă Ananie este pictat cu pisicuța aia în brațe nu ?

– Așa că mai îmi trebuie un miracol și te rog să mă ajuți. Că eu nu sunt de specialitate și, deși toți credincioșii îmi spun că se simt mai bine după ce mă rog cu ei, mulți dintre ei revenindu-și miraculos, nu mi-e clar care din aceste minuni să o bag la dosar, mai ales că Iulian e din branșa voastră, a fost gipsar înainte să îmbrace straiele preoțești.

– Păi, părinte, eu am văzut un singur miracol de când am venit în comună, respectiv pe tanti Ileana.

– Tanti Ileana? Nu știam că este bolnavă…

– Eh părinte, 135 de kilograme la 1.52 sunt destul de multe și chiar dacă jumătate din ele sunt dragoste creștinească, tot îi rămân un pic prea multe.

– Mă rog, este cam grasă, dar care este miracolul aici ?

– Păi miracolul este că de fiecare dată când o întreb ce mănâncă spune că în afară de un ceai dimineața, o farfuriuță de supă la prânz și două roșii seara nu gustă nimic. Deși este neclar ce face cu toți porcii, vițeii, oile, rațele, gâștele, găinile și curcile din curte, că nu le-o crește doar că sunt drăguțe și pentru găinaț.

– Nu, alt gen de miracol, ceva mai benefic. Uite de exemplu cu Sibi și ridicatul în picioare din scaunul cu rotile?

– Păi era pulbere și, la cât de lungă a fost slujba, s-a trezit… Nu cred că a fost sută la sută o minune

– Atunci Gheorghe care știi, a fost și la tine și la mine plângându-se de nevolnicie și de imposibilitatea de a-și bucura soția în cele două trei zile pe an în care calendarul ortodox permite. Sunt absolut convins că predica mea despre Saara l-a ajutat …

– Știu și eu părinte? Eu personal am crezut că și noua lui nevastă, chiar dacă este cu 15 ani mai neexperimentată decât fosta, o fi avut vreun rol …

– Păi vezi fiule? E greu. Adică vezi minuni zi de zi, dar când este vorba de o comisie de beatificare ai dori să vii cu ceva inatacabil.

– De fapt, părinte Sesenie, am o idee. Chiar a fost de fapt miracol

– Zi, fiule

– O mai ții minte pe Florica ? aia care stă în bordeiul ăla de pe marginea bălții ? la care îi crescuse chestia aia pe față?

– Barba ?

– Da, aia. Eh, uite am trimis-o la București și s-a internat în aceeași zi. Fără programare. Un adevărat miracol.

 

 

Dăngănitul clopotului cel nou răsuna peste comunitatea strânsă la hram mai insistent și mai strident decât țignalul unui arbitru salutat cu degetul mijlociu de fundaș, mascând păcăniturile ușor aritmice pe care, atunci când scăpa în vin bisericesc, Slăvoi le producea cu toaca.

Hummerul presfinților părinți tocmai parca lângă scuterul doctorului și, cu un pas ferm cei trei învățați fură poftiți în biserică, adulmecând cu aprobare și binecuvântare mireasma de fiertură ce anunța victoria obținută, într-un final, de credincioase în bucătărie.

Respectuos credincioasele se retraseră din dreptul coșciugului, mai puțin țața Veta care, cu buzele încleștate de femurul prelung al Fericitului, își continua ritualul de curățire interioară.

Cu ochii albaștri scânteietori și barba curgând scânteietoare ca smoala din betonieră, Sesenie Boboca îi invită pe cei trei să ia loc și să se relaxeze după istovitorul drum, reluându-și semnificativa predică despre Ananie, renumitul predicator și răspânditor al cuvântului celui de sus precum și de martirajul acestuia și de cei trei lei pe care îi omorâse cu mâinile sale grele, până ce fusese călcat spre ușurarea unei arene întregi, de rinocer.

– Slujba a fost deosebită, constată mai târziu, în așteptarea sarmalelor, Baldovin

– Și într-adevăr miracolele și exemplu lui Ananie merită pomenite în veacuri mai ales că am văzut într-o postare în care am fost taguit, că uneori, cât e el de dus mai și lăcrimează

– Pe mine femeia aceea, Florica, pe care ați lecuit-o prin puterea rugăciunii, m-a impresionat cel mai mult. Că nimic nu este mai neplăcut domnului dar mai ales sfintei noastre Biserici, în lumea aceasta din ce în ce mai rătăcită, în care sodomiții, homosexualii și transvestiții ne înconjoară, decât o femeie cu aspectul bărbătos și hirsut pe care numai un duhovnic ar trebui să îl aibă. Dar spuneți, părinte, nu aș putea vedea cu ochii mei minunea

– Ba bine că nu, Florica este de când am tămăduit-o un stâlp de temelie al congregației mele, spuse Sesenie, făcând un semn femeii să se apropie.

Cei trei priviră cu uimire și se cruciră de puterea sfințeniei făcătorului de minuni din Hurlubești și, aidoma lui Toma necredinciosul, Iulian atinse o clipă obrazul mirosind a after shave al femeii, ca să se asigure de adevăr.

Mormăind aprobator Baldovin conchise

– Părinte, sunt optimist. Așa activitate sfântă într-un loc ca acesta mai rar mi-a fost dat să văd. Sincer să fiu sunt convins că nu avem probleme cu canonizarea, mai ales dacă se achită și taxa de urgență, ceea ce nu ar fi rău, că mai avem și prin Turtucești și prin Pomănag două solicitări și mi-e frică să nu depășim plafonul pe anul acesta.

– Se face, sigur că da, luminați părinți, confirmă și Sesenie Boboca, îndemnând cu un gest subtil pe Gogoroi să umple paharul arhimandritului deja exsanguinat, cu sângele domnului.

De-abia târziu în noapte, când Hummerul mitropoliei o luă din loc, sfărâmând într-un accident regretabilul scuterul parcat neregulamentar alături, părintele se putu în fine relaxa și, ca un proaspăt sfânt ce era, să radieze, după cum au constatat, cu paharul în mână, cei doi diaconi atât de norocoși de a-și fi început, în așa companie, drumul spre cele sfinte.

Leave a Reply

Your email address will not be published.