Problema, atunci când organizezi un megaprotest împotriva ticăloșiilor și hoțiilor celor de la putere, ar putea rezulta din faptul că în stradă, efectiv, aduni prea puțini oameni.
Să zicem că ești Dragnea, Șerban Nicolae sau Volguța, și de felul tău ești oricum cam nesimțit, sau că ești Tudose și ți s-a comunicat de către colegii de catedră și de doctorat din timp numărul și numele participanților la manifestație.
Oricum, pesediști fiind, acestor oameni nici câteva sute de mii de oameni în stradă nu li se par mulți sau legitimi și nici nu simt că manifestațiile ar avea vreo legătură cu ei. Binom, Soros, Realitatea – niciodată ceva legat de ei.
Când văd însă câteva sute, le râde inima, mă rog organul acela de culoare neagră care clocește toate tâmpeniile cu care vin ei în fața noastră.
Piața Universității a fost ceva frumos; ceva spontan; ceva grandios, semnificativ și deranjant pentru feseniștii vremurilor acelea, oameni, că veni vorba, cu nesimțire mult mai mare și cu inimi mai negre decât lignitul scăpat în smoală.
Și totuși Piața Universității a murit. A murit singură de fapt, a doua zi după alegerile de atunci, alegeri care au arătat tuturor ceea ce, din păcate, alegerile la români arată la fiecare 4 ani: ”ei” sunt mai mulți. Ce au făcut minerii a fost doar o răzbunare stupidă și ticăloasă, pe mintea lui Iliescu, la adresa a ceva ce nu mai exista de fapt și pe un oraș, pe o civilizație și pe un militantism pe care comuniștii, atunci ca și acum, le urăsc.
Vreau să etichetez acuma la cine mă refer prin ”ei”.
Pentru că aici este confuzia și disfuncția majoră a democrației românești; ”ei” nu sunt de fapt amărâții care votează, așa cum îi duce capul, cum le zic popa și primarul, cum le bagă în cap Antena 3 și România TV și cum percep ei, cu modestia mijloacelor la dispoziție, realitatea.
”Ei” sunt șmecherii care la noi, legislatură după legislatură, ies după vot la suprafață, ca niște coșnei într-o fosă puturoasă. Veșnicii parlamentari care nu fac, 90% din ei, nimic pentru țară dar fac, 100% din ei, totul pentru partid, pentru neamuri și pentru persoanele proprii.
Beneficiind și speculând greutatea cu care trec, peste mintea românilor, anii brucanieni de trezire.
Șmecheri care au devenit suficient de pluripartinici cât să nu mai înțelegi nimic.
Și demonstrațiile din viforul de astă iarnă au avut frumusețea lor. Și mesajul lor. Au și câștigat de altfel, ceea ce nu se poate spune despre Golaniadă.
Numai că victoria obținută atunci nu putea fi perenă, câtă vreme PSD, orice ar face, este legat cu același nod gordian al condamnării lui Dragnea.
A-i opri pe oamenii ăștia să manipuleze justiția, curtea constituțională, parlamentul, guvernul, mass media, primăriile, organizațiile și tot ce au la dispoziție până l-or scoate basma curată pe tartor este la fel de inutil cum ar fi să încerci să ții o balenă cu capul sub apă până se îneacă.
Nu există posibilitatea ca milioane de români, chiar dacă ar ieși pe stradă, să îl trimită pe Dragnea acolo unde îi este locul, adică la pușcăria unde trebuie să ajungă, în opinia mea, cei care plătesc din banii statului să aibă argați la ei acasă (sau la organizația lor județeană, care este același lucru).
Dar există, din păcate, sute de români care, ieșind să protesteze împotriva aceluiași lucru ar putea, prin numărul lor mic și răsunetul prea slab al protestului lor, legitimează toate acestea, creând impresia că dezgustul pentru toate aceste manevre a trecut.
Nu știu ce se poate face ca să moderăm corupția, dar câtă vreme instituțiile statului, justiția în primul rând, nu acționează, este imposibil unui număr restrâns de oameni să facă ceva.
Dacă am fi arabi, francezi, irlandezi, evrei sau alte nații mai belicoase protestele depășeau de mult cadrul pașnic, și poate, văzund molotoave și auzind detunături, ar fi început și dobitocilor să le pese.
Dar așa, cu câteva marșuri anemice prin capitală și câteva orașe mai civilizate, tot ce se întâmplă este că extrageți, fără să vreți, ultimul spin care îi mai ținea în loc pe reptilele acestea hotărâte – frica de a avea, dacă exagerează, soarta lui Ceaușescu, alt politician la fel de legitim al lor.