Confuzia americană și prestația de zile mari a Zbornaia

Momentele de confuzie ale americanilor în ce privește criza siriană continuă în paralel cu implicarea psihopaților dopați cu borș în bombardarea cururilor de califi ale militanților ISIS.

Într-un concurs de frumusețe planetară, până de curând, singurii nuri vizibili în mass media erau cei ai Statelor Unite ale Americii, în postura de justițiari aspri dar corecți, capabili să răstoarne dictatori, să anihileze rețele teroriste și să predea democrația, o dată ce existența petrolului sau a gazelor naturale era, fără urmă de îndoială, demonstrată pe teritoriul beneficiarilor.

Siria fiind mai degrabă bogată în căcăreze de cămilă decât în puțuri petroliere și în nisip de calitate decât în gaze naturale, așteptata intervenție americană de îndepărtare a pecingei numite ISIS din Levant s-a lăsat un pic prea mult așteptată de o opinie publică sătulă să tot vadă la Știrea Zilei bărboși nespălați jucând bowling cu căpățânile captivilor săi. Și nu este de mirare această expectativă dubioasă, câtă vreme agenda nemărturisită a șerifului american este, printre altele, alăturarea cât mai rapidă a domnului Badhar Al-Assad, băiat de dictator, de profesie dictator și expert în dictatoreală printre ceilalți băieți cu preocupări similare, dar ceva mai reci zilele astea,  cum ar fi Sadam sau Gadafi.

Ca urmare între dorința firească de a testa niscaiva teleghidate pe maramele de musulmani psihopați și speranța de a face asta strict după demiterea prin decapitare a președintelui sirian, americanii se complac într-o expectativă care iată, dă loc unor oameni fără dubii în zonă, gen Putin, să își atârne de piept insigna de justițiar regional.

Pe domnul Vladimir o dictatură bătrânească nu are cu ce să îl deranjeze, mai ales dacă dictatorul este un om cald care iubește borșul, piroștile, baletul dar mai ales bazele militare rusești, de apărat pacea, de pe teritoriul național. Mai mult decât atât rusul posedă și el rachete, portavioane, avioane bengoase și teleghidate de tot felul, ciudat de eficiente împotriva luptătorilor mai obișnuiți cu decapitarea prinșilor decât cu flăcăi înarmați și un pic cam stătuți din punct de vedere al războaielor în ultima perioadă.

În context viața arată că momentan SUA stă pe tușă și boscorodește ca o babă în uliță, nemulțumită de manierele rușilor din ziua de azi, în timp ce zbornaia marchează gol după gol prin porțile tot mai fumegânde ale călăritorilor de cămile din regiune, fără a se sinchisi atât de mult de aparteneța acestora la ISIS sau de distanța de ținte la care explodează câte o bombă, câtă vreme acestea aderă mulțumitor la traiectoriile proiectilelor oferite cu generozitate.

Este adevărat că, în context, oficialii americani au contratacat cu vigoare notând faptul că iată, din 26 de rachete de croazieră trimise de ruși, 4 nu au funcționat, nemulțumind se pare beneficiarii.

Este cu adevărat o mare palmă dată implicării ruse, silită a se mulțumi cu funcționarea Sukhoiurilor, și MIGurilor ca și cu dinamica bună pe care o au deocamdată forțele Spetsnaz în ce privește colectarea ceasurilor de la arabii, vii sau morți.

Leave a Reply

Your email address will not be published.