Ca de obicei în mâinile lui Gerula falxul înceta să mai fie o armă oarecare, mai ales în zilele în care acesta era mânios. Acolo unde un altu, mai tânăr sau mai neexperimentat ar fi obosit și ar fi început să greșească, falnicul bărbat continua să lovească cu fermitate și cu hotărâre, fără milă sau ezitare, ca un metronom cu laba grea. În astfel de zile falxul din mâna lui părea mai plin de magie chiar decât toiagul făcător de minuni a lui Derseu, kapnobataiul localității, cu care acesta, în zilele de teasc, binecuvânta și bătucea strugurii, cerând preaînaltului Zamolxe, an de an, să ferească producția anuală de demonii și de necuratul care, în lipsa atenției, oțeteau ce mai prețuită avuție a colectivității.
Abia spre seară, când vasul era aproape plin, omul începu să reducă ritmul, o dată cu terminarea mormanului de varză din fața lui. Din încăperea alăturată vocea pițigăiată a Darei se intercală, rece și enervantă ca ploaia de toamnă când trecea prin gaura cușmii găsite lângă castru:
- Ai terminat, sau te-a luat somnul?
- Acuma, acuma, ripostă dacul, a cărui mișcări reîncepură să ciopârțească ultima varză, cu o fervoarea și o intensitate care trăda faptul că, din nou, Gerula visa cu ochii deschiși la posibilitatea ca pe masa de lucru să fie de fapt capul cu gura mereu deschisă a femeii.
- Păi dacă ai terminat și nu ți s-au muiat genunchii ăia nevolnici dă și tu o raită pănă la piață să iei și un viezure mai grăsuț pentru diseară.
- Da fi-ta ce are, i-a intrat ia în cur și nu poate să se mai miște ?
- Las-o pe fată, ai uitat că Myhna se gătește? Că diseară vine Marcelus...
- Mai lasă-mă femeie în pace cu gătitul și cu Marcelus al vostru. V-am spus că nu o las cu ăla nici să mă tolocăniți tustrele o lună, deși supliciu mai mare nu cred că a lăsat Zamolxe pe pământ
- Da ce ai, necioplitule cu băiatul?
- Ce băiat, fă, ăla e băiat ? Că are părul mai moale și mai coafat decât era al tău în ziua nunții, mâinile mai moi și mai catifelate decât era curul lui Darheu în ziua în care l-ai născut și am auzit că se îmbăiază într-o săptămână mai des decât voi amândouă în anii fără ploaie.
- Recunosc că are niște obiceiuri dezgustătoare, dar ce să fac eu dacă fi-te-i îi place? În plus am înțeles că este mare mahăr prin zona cucerită, are exclusivitate la bătucirea autostradei de Sarmisegetuza și a zis că se apucă și la noi să ne facă viaduct.
- Via... ce ?
- Nu știu nici eu, mi-a explicat Myhna o dată... Ceva ca niște pârâiașe suspendate, să ai apă de băut și pentru baie.
- Căca-m-aș pe ele de pârâuri suspendate și de tâmpeniile din mintea voastră. Băi toanto, aici este Dacia liberă, aici nu facem baie decât dacă pierdem la oină și nu avem nevoie nici de viaducte, nici de drumuri, nici de tăntălăi imberbi și mirosind a pomadă de țiitoare scită ca să ne învețe cum să trăim, necum să ne ia în pulișoarele lor mici fetele și nevestele noastre...
- Auzi, Gerula, chiar crezi că ce ascuzi tu în ițari este cumva de fală și de pomenire? Află că, din ce mi-a zis Myhna, nu numai Marcelus, da toți italienii ăștia de fapt poartă sub veșmânt cogeamitea dihania de ți-e drag să o alinți, cât ar fi ea de tare și de noduroasă. Cică de asta și poartă togă săracii, să mai mascheze diformitatea.
- Ție nu ți-e rușine Gerula? se auzi din ungherul încăperii vocea bătrânei Myra, mama Darei. Ai uitat când ai venit cu pileusul ăla ponosit în mână și cu privirile spășite să o ceri pe Daria? Ce crezi că eu cu răposatul am chiuit de bucurie când te-am văzut că ai trecut de dulău? Hrebeu săracul a și omorât ciobănescul ăla pe care l-ai îmbrobodit să te lase să intri și, dacă nu era asta proastă să ne toace că ”Mamă, e urât, da și eu cât să mai aștept” și ”Las că o să se schimbe, o să vedeți voi” nu mai erai tu acuma însurat cu fată de tarabostes, rafinată, harnică și, părerea mea, extrem de răbdătoare.
Ochii lui Gerula se aburiră o clipă, în amintirea acelei zile triste din tinerețe și a tot ce a însemnat aceasta, de la incursiunile tot mai rare, cu băieții, în Moesia, la jaf, la nenumăratele ii, cămășoaie și pelerine de designer, opinci de firmă și fibule moderniste gravate de greci achiziționate, ca și la toată amărăciunea generală caracteristică dacului însurat în perioada anului dinainte de fierberea tulburelului.
- Bine, bine, ho cu hărmălaia, că mă duc în piață să aduc viezurele ăla, poate dă vreo cvadrigă peste mine să nu mă mai întorc să vă aud hăulind ca un dracos uitat în vântoasă. Din punctul meu de vedere n-are decât să-l ia pe Marcelus și dacă o avea pulică ăla vreun unchi mai tomnatec să te ia și pe tine Myra să știi că nu numai că nu mă opun, dar o să îi dau și scutul ăla de bronz pe care l-am jefuit de la costoboci astă primăvară.
...
Cu săbiile scoase, bărbile în vânt și cușmile așezate agresiv pe frunți cei cinci erau cu desăvârșire tăcuți, scrutând cu priviri barbarești și extrem de agresive la cei doi romani pricăjiți din fața lor, ale căror gladiuri, prin comparație cu falxurile dacice, păreau ca niște cozi de scorpion înfruntând trompele unor mamuți lânoși.
Scuturile celor cinci scânteiau în lumina soarelui pe asfințit, orbindu-i pe cei doi romani până la nivelul la care unul din ei, nemaisuportând, se întoarse la Glabius și îi spuse
- Mai durează mult? Că nu numai că ăștia put, dar mă și ustură ochii de la căcaturile alea din mâinile lor.
- Stai frate nemișcat, ce, ai oxiuri? răspunse artistul pe când continua să ciocănească în marmura albă de pe trepied
- Da pune-i pe ăștia în soare, dă-i în mentula mea că nu o să stau la bronzat până termini tu columna.
Profitând de agitație Gerula se desprinse și el din grup și, turnându-și un pahar de vin de pe masă, interveni în discuție pe un ton agresiv, arătând spre viezurele atârnat în colț
- Băi băieți, nu știu ce tot fornăiți voi acolo, dar pe mine mă așteaptă beleaua acasă cu mortăciunea asta la tocăniță așa că dacă vrei să terminăm episodul ăsta azi eu zic să mai reduceți la dat din fălci și să dați mai repede din mână, mai ales tu, sculptorul pulii...
- Și mai ales cred că ar trebui să mai bagi o balercă la înaintare că nu ne-ai spus când ne-am tocmit că trebuie să ne și uităm cu orele la urâții ăștia, mai observă și Berheu
- Nemaivorbind de o ciozvârtă, două de mânz, dacă vrei să stau cu șișul deasupra cușmii până îi dăltuiești tu pe năsoșii ăștia, interveni și Zarhan
Căscând de plictiseală Gladius își consultă o clipă clepsidra, apoi concluzionă
- Bine, bine, hai că este târziu oricum. Că oricum trebuie să plec - am treabă, o învăț pe una de la voi din sat cum se fac dacoromanii. Dar de băut în plus o să vă dau când oți învăța să stați și voi mai țepeni că iar mi-a ieșit scena mișcată
- Ce sunt ăia ”dacoromani”? întrebă curios Gerula
- O veche profeție etruscă, care nu face mare sens și cu care mamele noastre obișnuiau să ne sperie, de copii.
- Și ce zice ea?
- Conform legendei se pare că undeva în răsăritul îndepărtat, împuțit și necioplit, acolo unde până și acvila cărăie, fornăie și se întoarce croncănind speriată, acolo unde drumurile nu ajung niciodată să fie terminate, și unde orice italian de treabă este buzunărit, jefuit și în zilele proaste violat, se va naște, din unirea libidoului feminin, principala bogăție a acestor locuri, cu măciucile veșnic pregătite ale legionarilor cu sesterți de cheltuit, o seminție de oameni nervoși și agitați, capabili a veni peste mii de ani cu brigada să ocupe Roma străbunilor.
- Ce tâmpenie... Ce om normal la cap ar lăsa așa un meleag, așa un vin și așa o sămânță de bostan ca să plece hai hui în lume și nu oriunde ci taman în căcatul vostru de Romă, de parcă de impozite, terme, indicatoare sau viaducte are nevoie un dac liber...?
- Mă rog, nici eu nu cred cine știe ce în profeția asta, da acuma ce să le zic și eu la muierile voastre? că dacă le-aș spune că tata era pe jumate numid și bunica din partea mamei culegea lucernă prin Bulgaria sau că plozii pe care i-aș face cu ele ar fi la fel de dacoromani ca și ăia pe care i-am turnat Ingei pe Rin, nu aș mai vedea chilot de getodacă nici de-ar fi să las toată simbria pe noptieră
- Dreptu-i, observă cu înțelepciune și Gerula, opintindu-se să apuce viezurele și să o ia spre casă.
...
- Meli? Mi-ați dat să mănânc meli? urla Marcelus la cei patru daci care tocmai terminaseră de supt oasele delicioasei tocănițe
- Ce are fă ăsta? întrebă nedumerit Gerula, un bărbat căruia îi trebuiseră un număr de ani până să învețe să critice și să protesteze la felurile de mâncare ale Darei și care chiar și acum, la maturitate, se gândea de două ori până să îi spună acesteia că tocănița, ciorba sau friptura ar mai fi trebuit sărate
- Ce neam de oameni mănâncă meli? Că este un animal mic, drăguț, nu am auzit vreodată să îl pună careva la proțap și am bătut cu legiunea mea jumătate din lumea cunoscută
- Ce Meli, omule, interveni Myhna, ăsta e bursuc, felul nostru tradițional. Noi îi mâncăm și în supă, îi facem și la cuptor, vara tartar, și dacă prindem toamna destui punem și la garniță.
- Măcar varza ți-a plăcut? întrebă Myra care încerca încă de la începutul ospățului să vadă prin toga romanului dacă poveștile Myhnei privind capacitatea acestuia de a face timpul femeilor să treacă mai plăcut era adevărată, încercare care abia acum, de când omul se scărpina din ce în ce mai des, părea a fi posibil să fie dusă la îndeplinire.
- Da, varza este bună, seamănă foarte mult la gust cu brassica noastră, la care sunt de altfel alergic
- Vezi frate, dacă îi tot tragi cu săpunul și cu apa, cum dracu să nu ți se ia pielea de mâncărime, mai observă și Gerula urticaria invitatului. Uită-te la mine, continuă el, dezvelindu-și pieptul păros, zece ani fără baie și nu vezi o bubă, nu vezi o înțepătură. Ascultă-mă pe mine fiule, lasă-te cât ești tânăr și nu ți s-a subțiat și efeminat complet pielea.
Ieșiți în curte, sub salcâm, Gerula și Marcelus începură să vorbească despre subiectul arzător al zilei.
- Deci, domnule Dromeheus, poate ți-a zis Myhna că m-am îndrăgostit de ea.
- Nu am știut însă niciodată cum s-a întâmplat chestia asta.
- Păi știi că acum șase luni am fost trimiși de Împărat cu legiunea pe aici. Ordinele erau desigur să supunem pe toată lumea, să luăm sclavi pe bărbații cei mai norocoși, să-i impunem fiscal pe ăilalți și să violăm femeile.
- Da, țin minte... O lună am stat în pădure până v-ați potolit.
- Păi știu, că nu am găsit decât pe ăia doi surzi din vatra satului și pe moșneagul ăla din pădure, care nici măcar ăștia nu sunt cu impozitul la zi. Dar cumva femei erau gârlă, un pic dacă fluieram la marginea codrului și ieșeau vreo 10. După două săptămâni toată cohorta umbla crăcănată și ele nu se mai terminau să iasă, ba unele voiau să ne și păcălească și veneau și a doua oară.
- Nu cred că Myhna mea ....
- Când a ieșit Myhna din codru eram singur. Calul îl priponisem vis a vis în trifoi așa că, atunci cînd am văzut-o, nu mai aveam ce face. Acuma să știi că eu am fost totuși reprezentantul travestinului la faza pe coline a olimpiadei de anul trecut, dar fată atât de iute ca a dumitale nu am mai văzut.
- Da, este rapidă, acu doi ani jumate de zi au alergat-o trei costoboci fără s-o prindă
- Așa este, foarte rapidă, dar dacă nu mă împiedicam în gropile din drumul vostru aș fi ajuns totuși la castru. Așa nu am avut cum scăpa și, de-abia după al treilea viol, când s-a mai moleșit un pic, am putut și eu să îi cer îndurare și mâna.
- Romanticule
- Aș fi făcut orice când am văzut-o că se apropie cu morcovul ăla și îmi cere să mă aplec și să îmi dau jos chiloții.
- Adevărul este că în neamul lor, când li se pune pata, ori faci ca ele, ori le rogi să faci ca ele.
Cei doi tăcură în noapte și, gândindu-se la Dara, pentru o clipă lui Gerula i se făcu chiar un pic de milă de tânărul și arătosul roman.
- Bine fiule, ia-o dacă așa vrei tu. Ți-o dau chiar gratis, ca semn de prețuire pentru tine, ba mă gândesc să mi-o rup de acasă și pe maică-sa câteva luni, hai doi ani, măcar până înveți limba noastră mai bine. Nimic nu ajută mai mult decât o conversație fluentă, permanentă, la asta. Ba dacă stau să mă gândesc mai bine, ia-o și pe bunică-sa, că tare-i înțelaptă
- Dar cum o să te las, omule, fără toate femeile din viața ta?
- Ori ești invadator, ori nu mai ești. În plus nu-ți fă griji, când m-o răzbate dorul vin singur să le iau acasă.
- Dar, tată, o fi adevărată profeția aia etruscă, de frica căreia nu puteam dormi în copilărie?
- Aia cu dacoromanii?
- Da... aia....
- Nee