Despre denunț
Există o zonă,după părerea mea clară, asupra căreia opiniile românilor divreg.
Aceea a denunțului, adusă la suprafață de neagra inspirație a inspectorilor de română care au hotărât ca unul din subiectele de olimpiadă la română să fie un denunț la adresa numitului Ilie Moromete.
De ce tocmai un denunț și nu, de exemplu, redactarea unui rechizitoriu, formularea motivației unei sentințe, vreo eulogie, vreun stih pentru vreo cruce de la Cimitirul Vesel sau pur și simplu o condamnare la moarte, nu a înțeles nimeni.
Dar cumva incidentul, deși plecat din tâmpenia necontestată de nimeni a unor cadre didactice, a aruncat lumină asupra unei alte zone de conflict conceptual de la noi.
Pe de o parte viziunea stângisto-aldistă, a căror trompete semioficiale au reacționat prompt, care consideră că denunțul este intrinsec un lucru rău, o vinovată călcare a Omertei, un mod prin care baronul socialdemocrat al zilelelor noastre poate fi urmărit pentru conace, pentru merțanele luate fiului sau pentru contractele benefice pentru țară pe care le-au vămuit de-a lungul anilor taman acum când, urmare a votului din 11 decembrie, genul acesta de probleme și de nedreptăți ar trebui înlăturate. Pentru că sunt intrinsec rele, pentru că duc la abuz, pentru că dau putere procurorilor când, știe toată lumea, puterea, inclusiv asupra funcționării justiției, ar trebui să urmeze votul și politica.
De partea cealaltă sunt forțele progresului, tinerii frumoși și liberi, absenții de la vot care astăzi rezistă și care nu văd în denunț un lucru rău, după cum nici tragerea în țeapă a câtorva corupți de stânga, fie ei denunțați sau nu, nu ar fi neaparat un lucru exagerat.
Denunțul nu este un lucru luminos și denunțătorii nu sunt intrinsec niște oameni buni.
Pe de altă parte ceea ce se întâmplă prin familiile mafiote de la putere, prin cupolele unite ale politicienilor și afaceriștilor noștri veroși nu poate fi aflat de la mama Omida și nici prin muncă specifică intensă a poliției; existența de trădători în sânul lor, de nemulțumiți doritori sau stimulați să vorbească este un lucru bun.
La naiba, până și americanii conferă imunitate și program de protecție a martorilor pentru mafioții care dau în gât organizația.
Se pot însă face abuzuri în domeniu?
Desigur. În toate domeniile de activitate și reacție umană există posibilitatea de exces, de necinste și de samavolnicie.
Eu personal aș încuraja, în context, denunțul și aș ajuta oamenii nehotărâți să obțină ceva pentru ei dacă se hotărăsc, fie și la 20 de ani de la evenimente, să contribuie la justiție.
Aș penaliza însă prompt, ferm și superlativ denunțul mincinos și folosirea politică a instrumentului justiției, inclusiv prin încurajarea formulării de denunț mincionos, plantarea de probe false și alte asemenea.
Și dacă aș fi pesedist exact acest gen de schimbări legislative aș propune în locul celor de până acum, aparent dedicate permanent îngreunării găsirii și pedepsirii pehlivanilor.
Dar, ce să zic, așa sunt eu.