Despre militari, generali și relevanța armatei

Una din limitările mele ca persoană este și aceea că eu personal nu am reușit niciodată să înțeleg prestigiul și onorabilitatea de care se bucură militarii în general, ofițerii în particular.

Am întânit militari de treabă, ofițeri deștepți și profesioniști activând în cadrul armatei pentru care nu poți avea decât respect dar, în intimitatea mea, nu am reușit să accept vreodată că a fi militar, spre deosebire de a fi civil, reprezintă vreun lucru de fală sau în vreun sistem de gândire normal, de superioritate.

Așa cum am perceput eu în perioada în care am făcut armata, ofițerii se ocupau de principiu doar să îi comande pe alții, în cazul plutoanelor noastre mai deștepți ca ei, să țopăie de colo colo, să se așeze pe spate cu pușca în sus în caz de elicoptere și avioane inamice trăgând cu laserele de la joasă înălțime, respectiv cu curul în sus în cazul vreunor F14 de mare înălțime în căutare de talibani sau de TRiști. Și cumva această activitate un pic cretină îi ajuta să pună solde pe masa nevestelor și stele pe umeri.

În general existența militarilor la specia umană este în opinia mea destul de jenantă pentru că certifică, prin status social, salarii mari și haine speciale faptul că omul și în secolul XXI, prioritizeaza un pic prea mult căsăpirea cururilor altor oameni.

Dar chiar dacă am aprecia că milităria e bună, că existența unor corpuri specializate de ucigași spilcuiți capabili a-i trimite să îți apere țara prin Afganistan, Iraq sau pe unde mai deschid americanii și rușii poligoane zilele noastre, este benefică, eu tot nu înțeleg ce treabă avem noi, românii, cu asta.

Tradițiile noastre militare sunt subțirele, numărul de războaie câștigate este favorizat doar de proximitatea cu alte ”valori” de top ale fenomenului, gen Bulgaria sau Ungaria, dar, dacă ar fi la o adică,  grupa de calificare cu Ucraina și Rusia pare destul de grea.

În plus opulența societății în care trăim de-abia ar permite reciclarea vreunui avion de la REMATul american și cel mult drone trase cu sfoara, dar nu tehnică militară, tancuri bengoase sau alte mașinării capabile a zvăpăia cât de cât pravoslavnicul în deplasare spre apus.

De fapt suntem atât de departe de ce ar însemna o capacitate militară cât de cât decentă a epocii moderne că, părerea mea, am fi mai câștigați dacă în locul MAPNului, cazarmelor și celorlalte dispozitive militarostrategice am permite înființarea a 10-20 de mânăstiri șaoline cu tot cu orezăriile în dotare.

În contextul acesta este cu atât mai ridicol să constatăm că avem generali mai ceva decât au crescătoriile de pui fericiți cocoșei în erecție, chiar dacă, să spunem drept, o parte a generalilor noștri se ocupă strict de antrenamentele naționalei sau de echiparea, plimbarea cu motorul și ocazional înmormântarea câte unui polițist.

Știu că ideile mele nu sunt populare și că mulți dintre compatrioți au încredere în uniforma militară. Care au senzația că armata aduce stabilitate, securitate și echilibru în societate. Așa că îmi cer scuze celor ofensați.

Eu însă cred că armata în societatea noastră, ca de altfel în oricare alta, aduce doar instabilitate, chef de război, cheltuieli și eventual candidați la dictatură și sunt absolut convins că dacă de mâine am renunța la toată armata, poate cu excepția câtorva regimente de polițiști și specialiști în antitero, am recalifica generalii și am începe să arăm cu tancurile și să stropim viile cu elicopterele de asalt am fi, în realitate, cu toți fericiți.

Mai ales dacă exemplul ar fi preluat și de ceilalți.

Leave a Reply

Your email address will not be published.