Doftoroii

 

Mulți dintre noi au sentimentul că cea mai neplăcută însușire a politicianului român este necinstea. Predispoziția continuă spre șperț, mită, atribuire directă și conturi off shore.

Altor concetățeni le repugnă mai ales aroganța politicianistă, de la discursurile de cimpanzei alfa de la televizor, la capacitatea de a folosi girofarul și pe drumul către toaletă, până la cerbicia de a fi primiți pe unde se duc cu pâine și sare în locul meritatelor șuturi în cur.

Dar, din perspectiva mea, toate acestea sunt mizilicuri; aroganți și necinstiți, în diferite grade, sunt majoritatea politicienilor de pretutindeni. Problema alor noștri este însă legată de prostia, ubicuitară chiar dacă în grade diferite: de la micuțul disconfort al incompetenței la locul de muncă (parlament și ministere) până la titani polivalenți, gen Vanghelie sau Becali, capabili de a ne reprezenta cu cinste la orice consurs paralimpic a handicapaților corticali s-ar organiza.

Probabil că fiind atât de proști o mare parte din acești oameni au simțit o nevoie pe care cei mai puțin prostovani nu o au, respectiv aceea de a obține certificate cu cât de deștepți sunt ei.

Aceste certificate există în România, se dau uneori contracost, și se numesc ”titluri de doctor”, un must have al politicianului român al secolului XXI atunci când acesta atinge un nivel cel puțin Pontian de inteligență.

Așa că, spre deosebire de anii dinainte de păcănelile din 1989 când aveam un singur politician doctor de renume mondial, iată că astăzi, în condiții de pluripartitism, dar și de copy-paste, doctorii în științe ne înconjoară, reiterând parcă faptul îndeobște știut la țară că, fără talangă, boului parcă îi lipsește ceva.

Ce anume face ca niște oameni care oricum trăiesc bine, deși nu au propriu zis servici, care se plimbă cu escorta de la crâșmă la țiitoarea doctorandă și pe care oricum nimeni nu i-ar bănui vreodată de competență în vreun domeniu, necum de excelență, să se apuce să transcrie cuvintele altora (pe care probabil că oricum nu le înțeleg), numai și numai ca să își atârne patalamaua de doftoroaie în doftorologie în vizorul scârbit al opiniei publice, pe mine mă depășește.

Mai ales că, de 25 de ani încoace, mandat după mandat și legislatură după legislatură tot își dau, cu toții, masteratul în incompetență, bacalauteatul în nesimțire și doctoratul în hoție fără ca nimeni să le fi contestat până acum aceste titluri sau să-i acuze de plagiatură.