Evaluările, remanierea și Sulul de Guvernare

 

În lipsa unei opoziții adevărate iată că PSD este capabil, zilele acestea, să facă propria lor opoziție.

Astfel o țară întreagă așteaptă cu răsuflarea tăiată (sau în cazul meu cu curul zvâcnind de durere) concluziile ”evaluării” cu palme la buci pe care Dragnea et co. o face, zilele acestea, miniștrilor proprii.

Cuiul lui Pepelea este, din câte am priceput eu, Programul de Guvernare, acea țidulă grandioasă care dă în stânga și în dreapta, scade taxe, mărește salarii și face bine la români, omițând totuși să specifice de unde dracu scoate banii necesari.

Și este adevărat că, pe măsură ce realitatea a început să își arate dinții galbeni, membrii guvernului au devenit din ce în ce mai puțin entuziaști cu prevederile fantamasgorice ale Sulului de Guvernare; măririle de salarii s-au diminuat, s-au eșalonat și s-au restrâns, cu medicii, profesorii, funcționarii și ceilalți fraieri rămâne cum am vorbit, fondurile publice sunt tăiate ca baloții de bambus din calea vreunui samurai nervos și, o dată luna de miere petrecută de PSD cu electoratul, acesta din urmă a revenit la indispozițiile, durerile de cap și cârcoteala dintotdeauna.

Nu era nimic imprevizibil în toate astea (poate doar pentru Floricica Dansatoarea); imprevizibilă este însă reacția pesedimii de a-și saborda propriul guvern.

Ce se poate înțelege din asta? Că acum câteva luni, când ni se prezenta cea mai mare echipă de specialiști pe care soarta a eclozat-o pe pământul românesc, când ni se puncta diferențele calitative eventuale dintre membrii acestui cabinet și odioasa aduncătură de tehnocrați dinainte, de fapt Dragnea and company mâncau căcat? Că de fapt au pus un guvern la mișto, de incompetenți, din vina, bineînțeles, a lui Soros, a lui Kovesi, a binomului și a lui Iohannis? Că seriozitatea cupolei PSD-ALDE nu se extinde și la numirea unui guvern capabil? Că nu au oameni de fapt, ci doar gargaragii incompetenți?

Păi sincer să fiu asta înțelesesem și eu, din ziua 1 a guvernării.

Din perspectiva mea este de bine. La urma urmei este modalitatea oamenilor de a ne arăta la toți că nu se pricep, nu au oameni, nu au unitate și nu au nici cea mai vagă idee ce să facă. Poate că își vor convinge, în sfârșit, și pe o parte din electorii proprii despre asta.

Singurul necaz este că, o dată Grindeanu mazilit, nu prea văd ce persoană, mai digerabilă decât expertul de pantonimă or să pună. De fapt de fiecare dată când rememorez conținutul staulului socialdemocrat mă înfior la gândul că vreunul din aceștia urmează să preia guvernarea chiar dacă, se pare, pentru numai câteva luni, până la următoarea ”evaluare”.

Pentru că problema problemelor este, repet, nu numele persoanelor din guvern, fie ele niște competențe celste ca Daea, cât conținutul demagogic și strict electoral, nelegat de realitate, al Sulului de Guvernare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.