Moment de mândrie justificată ieri când, în ie populară, cu crucea la gât și încinsă cu banderola de primăriță, doamna Firea a dezgolit pentru public tichia de mărgăritar care lipsea Bucureștiului, respectiv un grup statuar al prințului Rainier al Monaco, plus niște actori de circ.
Un moment solemn, marcat ca atare prin tot felul de giumbușlucuri realizate de artiștii circului de stat.
Nu o să mă aliniez părerii țărănești a concetățenilor mei care pretind că din banii respectivi se puteau face multe lucruri mai bune, în fapt orice, și nici la tendința xenofobă de a considera că a pune statuia unui venetic (chiar dacă mare iubitor de români, un om care cu siguranță știa că România are capitala la București, nu la Budapesta), a lezat dreptul vreunui român merituos de a-i fi dezvelită și lui statuia, alături de alți clovni, în târg.
Îmi ajunge sentimentul personal că, probabil, în Monaco nu o să ajungă niciodată să fie căcați de porumbei Băsescu, Iliescu sau ceilalți prinți pe care i-a tot scornit în ultimii ani neamul nostru.
De fapt ceremonia a fost de fapt luminată de recunoașterea publică a semnificației existenței doamnei Firea pentru circul nostru național; arareori s-au potrivit cuvintele, la o manifestare publică, mai bine.