Frumoasa evoluție profesională a domnului Iordache

 

M-am documentat, din curiozitate, despre cine este de fapt acest Florin Iordache, omul care este din punctul de vedere al PSD și al ALDE (deci al poporului) competența supremă, priceputul pricepuților și speranța României în domeniul juridic.

Din ce am citit pe wikipedia însă nu rezultă însă câtuși de puțin că susnumitul domn ar fi un erudit.

Astfel primul skandenberg cu studiile superioare al omului nu au fost în domeniul în care excelează acum, al dreptului mai mult sau mai puțin constituțional, ci în domeniul mult mai prozaiic al ingineriei mecanice. Nu știu câți ani durează facultatea de mecanică, dar la nici 25 de ani tânărul Iordache era deja inginer (ceea ce mie îmi sugerează că ori nu a intrat din prima, ori a mai aprofundat un an sau doi, ceea ce nici nu ar fi de mirare, dacă îi lua pe profesori cu sintagma ”altă întrebare!”).

După o activitate, zic eu, rodnică de inginer mecanic la fabrica de mobilă din Caracal, o adevărată pepinieră de gânditori politici de altfel, a venit revoluția și, scăpat de odioasa dictatură, omul a început să facă ce știe mai bine, respectiv să îi conducă pe alții.

Întrucât mesajul pedeserist i s-a părut prea moale inițial, dl. Iordache s-a înscris în cadrul Partidului Socialist (cred eu numai și numai pentru că adevărata iubire, partidul comunist, a fost, din motive neelucidate, desființat). Și atunci când diferențele dintre acest onorabil partid și cel social democrat s-au atenuat a venit, alături de alte oameni competenți la vatră, la PSD.

Având în vedere faptul că în parlamantul la care este, urmare a discernământului electoral oltenesc, abonat legislatură după legislatură, nu este nevoie de ingineri mecanici decât în rarele situații în care se strică vreo bujie a mașinii lui Dragnea, omul, altfel un studios, și-a găsit adevărata vocație profesională – dreptul. Și, ambițios cum numai un caracalean poate fi, la 42 de ani a absolvit cursurile facultății din Craiova, fără a se mai putea însă opri din studiat (masterate, studii postuniversitare și, desigur, doctorat).

Și dacă ne întrebăm cum a găsit timp de toate asta, nu trebuie să uităm că omul nu avea chiar un servici adevărat – era parlamentar.

Rușine să vă fie celor care vă gândiți că tot acest traseu scolastic ar fi fost inventat și că o persoană care la tinerețe s-a luptat cu cerințele facultății de mecanică nu ar putea, o dată sinapsele maturizate, să își dea drumul și să devină superjuristul de care are țara atât de multă nevoie.

Mie însumi îmi este rușine de unele gânduri, pe care cu timiditate le aștern pe hârtie, respectiv faptul că evoluția profesională și politică a domnului Florin Iordache este un exemplu perfect despre modul în care parvii în țara asta prin politică, oricât de prost, incapabil și neistruit te-a fătat mă-ta.