Trecuseră câteva ore de când priponise vaca şi Jack începuse să se enerveze. Părea că tot iarmarocul era plin doar de comedieni, specialişti în bovine dar şi în cimilituri, totuşi nici unul realmente hotărât să o cumpere pe Petruţa.
Când şi când câte vreun beţiv se apropia, numai şi numai pentru câte una din aceleaşi abordări de prost gust de tipul:
- Este persană?
- Face şi ouă?
- Ţi-a tremurat mâna când ai clonat-o?
- O ghiftuieşti cu păpădie?
- Du-o la psiholog că e anorectică.
„O altă zi pierdută aiurea” decise el într-un târziu când, pe înserate, decise să plece acasă, convins că nevastă-sa, Petrica, nu va fi deloc mulţumită.
Întradevăr, femeia îl aştepta în poartă şi, atunci când intră în raza de acţiune a vocii ei stridente urechile i se încordară în aşteptarea obişnuitelor tirade „Ai nimerit măcar târgul, tolomacule?” sau „Ai precizat clar care din voi e vaca, sper”.
- Hai, Jack, dă din scobitorile alea mai cu elan, că avem un cumpărător...
- Un cumpărător?
- Da, a văzut anunţul pe e-bay şi a venit, continuă ea
Era destul de mândru de idee şi compusese personal textul publicitar „Chilipir. Văcuţă Holstein, serioasă, frumoasă, încă tânără, pregătită de relaţie de durată cu propietar serios şi disponibil emoţional”
- Serios? Ţi-am zis, femeie, ţi-am zis, fi-ţi-ar meliţa juma de oră închisă. Hai că o mărităm, mama ei de rumegătoare a iadului, mutantă şi stearpă... Eu mă duc să vorbesc cu omul, adu tu un pet de palincă să-l cinstesc şi aruncă o găleată, două de apă pe Petruţa, că iar a început să-i fugă ochiul.
- Nu mai bine vă aduc vouă o găleată de apă ? că mă gândesc să ai, dacă nu e deja târziu pentru asta, mintea limpede la negociere?
- Femeie, ţi-am spus de mii de ori. Gânditul, negociatul, finanţele, bursa, condusul şi în general orice necesită agregarea de gânduri sunt chestii de bărbat. Este vorba de ceva abstract, greu de înţeles şi care necesită viclenie şi prezenţă de spirit. Nu e ca luatul spumei din ciorbă sau uitatul în oglindă, activităţi mai adecvate, cognitiv vorbind, ţie
- Ce să spun, nu ştiam în cine s-a reîncarnat Socrates, nici că murise de Alzheimer.
- Dacă aş sta să-ţi buchisesc toate care nu le ştii ar trebui să vorbesc şi în somn. Ai venit cu palinca aia? mai continuă Jack, intrând în casă
Negustorul era un individ cu ten măsliniu şi cu privire vie.
- Vă salut, vă salut. Je suis Charlie. Negustor de văcuţe, oiţe, căpriţe şi alte fiinţe plăcute ochiului şi bărbaţilor fără prejudecăţi
- Jack. Mă bucur că aţi venit, deşi tare mi-e frică să nu fie târziu. Am scos-o pe Petruţa azi la târg şi aproape că mi-au smuls-o din mâini. Presupun că este firesc, la aşa exemplar.
- A... aţi dat-o înseamnă
- Domle, nu m-am putut hotărâ. Este vorba totuşi de o văcuţă care este în familia mea de pe vremea când trăia cu noi tiza ei, soacră-mea, cu care de altfel seamănă ca două corcoduşe pe o cracă. Două corcoduşe necoapte.
- Dar de ce o vindeţi de fapt?
- Charlie, mă crezi sau nu mă crezi, o vând îndeosebi pentru că este atât de frumoasă. Am mai avut vaci frumoase, dar Petruţa le depăşeşte pe toate. Practic cocoşii au devenit platonici, răţoii galeşi şi gâscanii îi aduc flori şi lucernă când vin de la baltă. A trebuit să scopesc măgarul, să o lase în pace şi intru uneori noaptea în grajd să mă asigur că motanul nu-i face felul. În plus, sincer, eu sunt un om modest şi nu consider că o mai merit, oricât de dulce e laptele pe care mi-l dă, de cinci ori pe zi. Este timpul să las şi pe alţii să se bucure de ea.
Ochii negustorului se aprinseră de un foc lăuntric.
- Serios? Aşa ziceţi? Să ştiţi că mă interesează. Dar este cuminte, adică nu are fiţe, figuri, nu dă din copite? La o adică se poate face o treabă cu ea, nu?
- Ce copite, domnule, mătase, nu copite. Vă spun eu, dacă o cumpăraţi vă aşteaptă ani mulţi de răsfăţ şi de satisfacţii.
- Păi atunci propun să facem afacerea. Cât cereţi pe ea?
- Mă mulţumesc cu 2000 de lei botswanezi.
- Păi de banii ăştia pot achiziţiona o turmă de mioare selecţionate de la traficanţii ucrainieni. Nu vi se pare că e cam mult?
- Păi dumneata la ce te-ai gândit?
- Domle, ai auzit de boabele magice?
- Boabele magice?
- Da, uite aici, astea două. Sunt ultimele.
- Arată ca boabele de fasole.
- Asta le e frumuseţea, Jack. Nu este nevoie de safeuri, cutii de valori sau firme de protecţie ca să te bucuri de ele. Nu domnule, le poţi ţine pe prispă şi nimeni nu le va râvni vreodată !
- Şi de ce le-ar râvni, mă rog?
- Păi nu v-am zis că sunt magice? Tot ce trebuie să faceţi cu ele este să le fierbeţi bine, să le bateţi cu un pic de usturoi şi să vă ungeţi cu iahnia rezultată, în prima zi cu lună plină, peste fălnicie. Dar trebuie să fie şi doamna de acord că, după procedură, o să vă crească cogeamitea stejarul în locul vrejului actual şi am auzit că, ocazional, la câte una nu-i place.
- Din cauza mărimii?
- Nu, din cauza tăriei. Practic toţi clienţii mei de până acum s-au plăns că au ciobit, dacă nu au fost atenţi când au stors-o, faianţa la baie.
- Vorbeşti serios? Păi în cazul acesta nu înţeleg cum poţi vinde asemenea comoară.
- Păi eu sunt om bătrân şi, de ceva vreme preferinţele mele sexuale se îndreaptă spre partenere mai puţin obsedate să judece sau să cicălească bărbatul. Dar văd că dumneata eşti om tânăr şi, la cum am văzut-o pe nevastă de guralivă, simt că ai nevoie de un şperaclu mai de nădejde dacă aspiri vreodată să îi închizi cât de cât gura.
- Adevăr grăieşti, Charlie. Din punctul meu de vedere ne-am înţeles.
- Fasole?? Asta e fasole?? Îngăimă, cu ochii ieşiţi din orbite, Petrica
- E fasole magică femeie, chilipir
- Ai vândut văcuţa pentru două boabe de fasole?
- N-auzi, surdo că e fasole magică?
- A, e magică, de ce nu ai zis aşa. Păi vinde şi casa atunci, să avem de o iahnie fermecată. Cică te pricepi la afaceri. Ai luat lecţii de la Dănilă Prepeleac la şcoala ajutătoare, e clar. Şi ce magie fac căcaturile astea două?
- Una minunată, una care o să te bucure şi pe tine.
- Te teleportează pe tine pe lună?
- Nu, fă, dar cică dacă îmi dau cu ele pe sulă o să mi crească prin şliţ cogeamitea catargul, solid şi săţios, de o să dai şi la altele.
- Mai bine ţi le-ai pune compresă, că poate o creşte ceva în fosa aia ecologică pe care o târăşti în scăfârlie. Sau fă-ţi-le cercei, că poate s-o umple cât de cât abisul ăla dintre urechi, deşi se ştie că mintea ta este de mult ca un acvariu plin de peşti cu burta în sus. Şi ce-o să facem cu sula asta uriaşă, o să dea şi lapte, sau o să fie doar de frumuseţe şi închiriat?
- Femeie, dacă tu nu înţelegi că am făcut acest târg doar pentru tine, eu nu te pot face. Dă-o dracu de vacă, că şi-aşa nu mai dădea lapte nici cât scoţi amăreala din cafeluţă, nu mai avea piele pe cocoaşă nici cât pentru o tamburină şi era toată numai garf. Dacă nu vrei să ai puloi, nu îţi dă tata puloi. O să mă duc cu boabele la târg şi ai să vezi cât de iute le dau.
- Da, sunt sigură, numai să nu te întorci cu o legătură de pătrunjel esoteric sau cu vreo frunză de dafin energetic, zevzec cu mintea odihnită ce eşti...
Din nefericire însă pentru tânărul cuplu piaţa pentru boabele magice era, în contextul economic actual, cu zâne vânzând la preţ de dumping praful fermecat, cu vrăjitoare încercând să lichideze stocurile de baghete din perioada boomului financiar, destul de nefavorabilă, după cum încerca Jack să îi explice consoartei a doua zi.
O anumită obtuzitate a cumpărătorilor refuza să înţeleagă potenţialul imens de dezvoltare pe care cele două boabe îl aveau şi marea majoritate a potenţialilor clienţi insistau asupra aparenţei de fasole a produsului şi recomandau, dacă se insista cu promovarea acestuia, valorificarea lui imediată prin inserţia în anus.
Când după o lună, după o experienţă nocturnă mai puţin reuşită, cei doi au dat boabelor fermecate utilizarea recomandată de Charlie, o nouă dezamăgire îi aşteta pe tineri, după cele câteva ore de observaţie atentă a fenomenului.
- Te-a păcălit ăla, handicapatule, izbucni frustată femia. Uite, aceeaşi ploşteală paretică, acelaşi vrej cu mugurul lăsat. Practic numai băşicuţa aia din vârf este în plus, şi asta numai pentru că nu ai avut răbdare ca măcar să se răcească alifia.
- Ba parcă aş zice că acum e mai mică, de parcă s-a speriat de ceva, constată cu tristeţe Jack
- A nu, este la fel de mică şi de speriată de cum o ştiu eu dintotdeauna. Ai respectat măcar instrucţiunile?
- Păi da, ce vrei să spun, a zis să îmi pun iahnia pe sulă, acolo am pus-o
- Poate trebuia sa o întinzi mai bine, Sigur ai făcut tot ce a zis ăla?
- Da mă femeie; fiartă, prima apă, un căţel de usturoi şi.. a, afară e lună plină?
- Ce lună plină? Cum să fie lună plină, tu nu vezi secera pe cer?
- Păi nu acuma e lună plină?
- Spre deosebire de mintea ta, luna e plină când e mare, downianule. Asta e lună nouă, Copernicus trepanat ce eşti. Lasă-mă să recapitulez – ai dat vaca casei, vaca pe care o aveam de la mama, ca să iei două boabe de fasole să te dai cu ele pe pulă şi stăm de 3 ore să ne uităm amândoi la ea ca peştii la bule?
- Ce să spun femeie, mici greşeli se mai fac...
- Adică nici vacă, nici bani, nici puloi, doar moaca ta de carenţat cronic. Ajunge, Jack, ajunge. Mă duc la mama şi să nu îndrăzneşti să vii după mine fără vacă sau fără bani, că de sulică oricum, din perspectiva mea, nu mai ai nevoie. Şi aruncă mizeria aia de fiertură undeva, preferabil o dată cu tine.
Trecuseră două săptămâni de când plecase Petrica. Amintirea modului în re fusese înşelat se estompa cu dificultate, fiindu-i reamintită în orice moment de intimitate la toaletă şi, deşi se dovedise destul de vrednic cu butoiul de ţuică, erau momente în care i se făcea dor de nevastă.
Tocmai ieşise din casă cu clondirul cînd privirea îi fu captată de silueta vrejului, apărut prin minune în bătătură.
- Băi, fir-ar să fie, da ce a crescut buruiana, începu el să vorbească singur, apropiindu-se de rădăcina acestuia. Ce dracu e asta ? continuă el scărpinându-se în cap, atunci când constată că vârful acestuia se înălţa hăt departe.
„Să ştii că a încolţit fasolea magică îşi continuă el ideaţia greoaie. Că altceva ce să fie. Precis, acolo sus or fi şi păstăi, nemaivorbind de vreo 2-3 boabe magice… Şi mai e şi lună plină”
Pentru Jack, după un pet de ţuică nu exista idee care să nu îi pară bună, nici proiecte care să îi pară riscante dar în mod particular pentru un catarg mai falnic ar fi sărit şi treaz în cap printre stapilopozi, darămite să se cocoaţe în noapte într-o biată legumă. Ca un vizionar în urmărirea visului urcă neabătut jumătate de noapte, mult deasupra norilor până ce într-un final ajunse în fine sus.
Pare că în vârful vrejului se afla un foişor şi după ce păşi înăuntru, pe când îşi trăgea un pic respiraţia, auzi o voce dulce de femeie
- Bine ai venit, voinicule...
- Bine te-am găsit... permiteţi-mi să mă recomand. Jack. Întreprinzător, broker şi servitorul dumneavoastră, nobilă domniţă. Dumneavoastră fiind ...
- Eu sunt Isabelle, zâna acestui vrej şi m-am rugat stelelor să îmi trimită un bărbat atât de chipeş şi de galant ca dumneata
Jack era genul de bărbat după care femeile nu întorceau capul pe stradă nici fluierate, aşa că rămase un pic uimit de cordialitatea femeii. Un sentiment cald de încredere îl cuprinse şi completă cu subînţeles:
- Trebuie că eşti în relaţii bune cu acestea pentru că uite-mă, pregătit pentru orice, chiar dacă asta ar însemna să devin doar o jucărie sexuală în mâinile tale
- Mă topesc toată doar că exişti. Mă gândesc că poate ar fi bine să fac un duş rece înainte de a te avea doar ca să pot suporta experienţa
- Sunt al tău să faci ce vrei din mine.
- Şi nu o să mă judeci dacă o să îmi descoperi micul meu punct slab, nu?
- Punct slab, ce punct slab?
- Nimfomania. Aşa sunt de mică. Şi ultimul an fără bărbat nu prea m-a ajutat, mă tem.
- Cine sunt eu să judec?
- Totuşi, până să sar pe tine, nu ar fi bine să îţi fac ceva bun? Un pahar de ceva?
Jack simţea că, la 2 săptămâni de la aplicarea fierturii, aceasta începuse subit să-şi facă efectul. Captivă în nădragi dihania se zbătea ca un crăpcean în mincioc, aşteptând să fie luată de opercule.
- Sincer să fiu cred că nu aş aprecia cu adevărat chiar acum. Nu, cred că sunt pregătit pentru tine!
- Vezi însă că mai e o problemă...
- Nu cred că acum mai contează...
- Ba contează. Trebuie să ne grăbim un pic, să nu apară soţul meu. Este o persoană de treabă, pentru un gigant devorator de oameni, dar are şi el o slăbiciune
- Poate dacă l-ai convinge să adopte un stil de viaţă vegan i-ar fi mai bine.
- Nu e asta. Pare că este obsedat, oricât l-aş asigura de contrariu, de unele sentimente nejustificate de gelozie. Aşa că, deşi a zis că s-a dus la poker astăzi, nu m-ar mira să vină pe neaşteptate doar să verifice.
- Păi e gigant, nu? Cum ar putea să se întoarcă fără să se clatine toată coşmelia? E timp să plec.
- Ai dreptate aici... Şi frumos şi deştept. Hai animalule, ia-mă toată.
Jack se puse pe treabă, cu încredere şi temeinicie, deşi prin comparaţie cu Isabelle părea nevinovat şi timid ca un iezişor de-abia înţărcat.
Lucrurile se dezvoltau cu repeziciunea cu care pirahna îşi devorează prada când un crescendo de bufnituri, zguduieli şi tipete mânioase se revărsară asupra lui:
- Gigantul, îngăimă el cu vocea pierdută
- Bine măi perversule, lipsesc două săptămâni să te găsesc beat mort, dezbrăcat şi cu ea în mână în curte?