Astăzi am fost la o întâlnire de afaceri cu un frizer din Constanţa.
În timp ce se lupta cu entropia accentuată a pilozităţii mele capilare omul a început să îmi explice cât de entuziast este în relaţia cu jocul de table, fapt destul de transparent având în vedere tabla deschisă de la intrare şi oponenţii aşteptând, pletoşi, la rând
Din discursul lui spontan reiese că jocul lui se apropie de perfecţiune, facilitat fiind de modul în care înţelege zarurile, cele 21 de combninaţii posibile şi capacitatea lui lăudabilă de a da tare cu ele.
Practic nu pierde decât atunci cînd vine un altul care dă ceva mai bine.
În context mi-a atras atenţia că zarurile sunt blestemate, fie şi numai pentru faptul că romanii au tras la sorţi, cu ajutorul lor, cămaşa lui Cristos.
Luând cuminţenia mea (caracteristică interacţiunii cu persoane ţinând obiecte ascuţite în proximitatea vascularizaţiei gâtului meu) ca interes, a început să-mi depene povestea actualului set de joc.
Pulurile sunt din bronz, ornate cu migală (cu ajutorul unui burghiu special, obţinut cu dificultate şi peripeţii) cu zvastica hitleristă pe piesele albe în timp ce setul advers de puluri sunt de inox, având gravate pe ele steaua lui Stalin.
Zarurile sunt de argint, obţinut prin topirea unor monede cu efigia regelui Carol (şi numai zgârcenia şi lipsa de viziune ale nevestei l-au privat de visul de a-şi face zarurile din aur).
Scaunele combatanţilor sunt două buturugi, cioplite, şlefuite, fierte şi lăcuite, în forma unor poliedre a căror laturi sunt ornamentate cu ghinturi strălucitoare dispuse în formă de stea sovietică (o latură), svastică, steaua lui David, crucea ortodoxă şi "S" de la Suzuky celelalte.
Aliniamentul ghinturilor a necesitat poloboc şi şubler şi am putut doar să îmi exprim regretul de a alege să mă tund într-o seară, ratând strălucirea lor diurnă.
Deşi explicarea tuturor acestor detalii a împietat oarecum ritmul tunderii, momentul briciului a venit la jumătatea povestirii.
A fost şi momentul în care am atacat o latură vulnerabilă a vieţii lui - l-am întrebat dacă a făcut puluri de schimb pentru cazul în care vreun oponent ar mânca vreunul după marţ.
Mi-a aruncat o privire uimită, cam cum îmi imaginez că a fost şi privirea lui Magelan la ieşirea din strâmtoare - pare că acest aspect fusese complet şi impardonabil neglijat.
Asigurându-mă de grija specială pe care o dă numărării pulurilor după fiecare partidă am simţit în privirea-i concentrată şi pansativă hotărârea de a se întoarce la strung pentru a se asigura că genul ăcesta de necaz plauzibil nu ar opri prematur vreo partidă.
Am înţeles că deşi din perspectiva păroşilor anoşti în căutare de stilist, locul poate părea absurd, pentru îndrăgostiţii de table şi de frumos acest spaţiu va fi întotdeauna Edenul.
Am plătit fără a-mi declina calitatea de medic, şi componenta clinico- psihiatrică a interesului meu faţă de modul în care omul îşi conduce viaţa.
La urma urmei tipul acesta de nebunie simpatică va fi mereu de preferat aparentei noastre sănătăţi mintale.