La veterinar

Primesc o lecţie de umilinţă la cabinetul veterinar din colţ.

După ce ascult cu relativă uimire doamna dinaintea mea vorbind despre remediile homeopatice la care răspunde pisica ei, gândindu-mă că probabil undeva în acelaşi continuumul spaţiotemporal cu al meu ar putea exista perspectiva unei afaceri bănoase de implementare a biorezonanţei la pisici, dulăi şi, de ce nu, peruşi, necum de acupunctură la animale fără carapace, constat că îmi vine rândul şi cer vânzătorului o şarjă proaspătă de Hills, aliment înalt selecţionat, fără de care pisica mi s-ar constipa (sau mai rău).

Întrebat explicit omul răspunde că pentru specificaţia „pisică indolentă, leneşă şi somnolentă, fobică la şoareci şi uşor psihopată” există două feluri de Hills.  Există multe deosebiri între acestea, dar principala apre a fi că unele sunt mai închise la culoare decât celelalte.

Dorind să aprofundez deosebirilor dintre ele risc o întrebare, la care specialistul local, cel care face de altfel şi injecţiile homeopatice la ţestoase, psihoterapia la cobai şi acupunctura la peştii de acvariu, cel care o îmbrobodea pe baba dinainte, începe să turuie despre avantajele relative şi efectul profund regenerator pe care cele două varietăţi de grăunţe colorate le au nu numai asupra tubului digestiv (de care oricum ştiam ca va fi afectat pozitiv) cît şi asupra altor aspecte structurale şi funcţionale ale unei pisici, fie ea perpetuu adormită, ca a mea, ba chiar, frază nespusă dar întrucâtva deductibilă din tonul expunerii, asupra unora din stapânii suficient de nemofturoşi cât să guste câte un blid, fie numai pentru a testa efectul pe părul în cădere.

Sătul de peroraţia uşor redundantă a omului îl întrerup spunându-i că dincolo de consideraţiile docte de care cu siguranţă nu mă îndoiesc vreo clipă, ce mă interesează este doar dacă există, între cele două, vreo diferenţă de gust.
Îmi dau seama de gafă pe măsură ce întrebarea părăseşte, ca un vultur tînăr şi naiv cuibul buzelor mele, din nou exagerat de active în cursa lor permanentă cu creierul ce le animă.

Citesc pe chipul vânzătorului o bucurie egală cu a lui Federer înainte de smashul replicii devastatoare pe care întrebarea mea cretină o merită:
– Credeţi că le-am gustat?

One thought on “La veterinar”

Leave a Reply

Your email address will not be published.