Mare vânzoleală și mare entuziasm astăzi, mai ales pe la televiziunile de știri, cu ultima fiță a lunii septembrie: a început școala.
Fapt prezentat cu bucurie, grandilocvență și o anumită repetitivitate peste tot. Că ce bine este. Ura.
În fapt una din cele mai urâțele zile ale anului, cea în care vacanța de vară a luat sfârșit și toată lumea a mai îmbătrânit cu un an, este prezentată cu o bucurie mai artificială decât țâțele vreunei prezentatoare.
Eu eram un elev model și tot uram prima zi de școală.
Faptul nu m-a împiedicat să capăt o educație, la urma urmei să îmi găsesc un loc pe pământ dar, uneori, stau să mă gândesc dacă nu am făcut aceasta amuțind alte lucruri din mine; alte destine paralele și, poate, alte talente sau vocații pentru care aș fi avut chemare, dar pe care școala le-a amuțit în marșul ei uniformizant spre crearea de semidocți în matematică, istorie națională și gramatică.
Presupun că eu am fost un norocos – școala nu a reușit să omoare chiar totul în mine și, la urma urmei, am fost suficient de adaptabil să o parcurg cu bine, chiar cu succes.
Există câteva misconcepții privind școala și educația.
În primul rând se contează mult prea mult pe acest sistem învechit și pe acești oameni slab motivați și subplătiți pentru a genera educație și dezvoltare. De fapt acesta nici nu este rolul școlii cât acela de a asigura o brumă standardizată de cunoștințe îndoielnice plătitorilor de impozite și ștampilatorilor de buletine de vot de mâine.
Adevăratele educație și dezvoltare le capeți de fapt din eforturile proprii, mai mult sau mai puțin sprijinite de cineva, din dorința de cunoaștere și de autodepășire pe care arareori ți le cultivă școala. Din căutările proprii. Din întrebări pe care ți le formulezi, nu din răspunsuri pe care ți le oferă. Din găsirea brumei de talent cu care te-ai născut și a motivației de a merge înainte în dezvoltarea lui.
Dar trebuie să supraviețuiești și să mergi mai departe în societate. Trebuie să fii educat spre țelurile acesteia, nu ale tale, ca să devii un ”om de succes”, preferabil cu bani și pentru asta școala este și hartă și model.
A doua misconcepție de la noi este aceea că școala românească este cât de cât meritorie. Că este normală și că actul reînceperii anului școlar este o simfonie a renașterii naționale și a normalității și nu o reluare an de an a perpetuării subculturii, dogmelor și pregătirii liminare, a pervertirii în fapt și a generațiilor viitoare cu aceeași asiduitate cu care s-a întâmplat și cu cele dinainte.
Trăim într-o țară care a încetat de mult să mai progreseze și maximul de exigență pe care îl putem avea cu școala, în acest moment, este să nu cadă tavanul pe copii și să curgă apa la toalete. Guvernanții, ăștia sau alții, nu își propun niciodată mai mult. Că nu sunt bani, nu este viziune, nu este motivație. Să o luăm de la capăt cu bețișoarele, cu Slavici, cu Vladimirescu și cu notele ce împart de tineri pe copii în premianți și corijenți, este tot ce am făcut, facem și vom face pe acest meleag.
Ce școală vocațională? Ce adaptare a lecțiilor pe talentele tinerilor? Ce modelare a conținutului programelor la cerințele lumii și a economiei moderne?
În fine ultimul fapt important care face din școală o instituție nu atât de benefică, pe cât tiradele la televizor de azi ar lăsa să o creadă, este adânca corupție a modelului nostru, dar și al altora, de educație. Inegalitatea de șanse dintre diferitele școli sau clase și heterogenitatea nivelului de educație. Interferența banilor și a influenței. Artificialitatea unor ierarhii subiective și nelegate de talentul și motivațiile diferite ale diferiților indivizi cât de capacitatea lor de a se adapta și de a-și silui motivațiile, în direcția dobândirii acelorași informații sterpe, în mare parte inutile și omisibile dintr-o viață normală, pe baza cărora se iau notele, se trec examenele și se obțin pozițiile.
Și rezultatul acestei prime zile de școală, ca și a următoarelor va fi, ca de obicei, aceeași adunătură de cetățeni impregnați de o aparentă educație dar în fapt incapabili a funcționa civilizat și a se dezvolta plenar.
Dacă stau să mă gândesc mai bine astăzi este de fapt o zi tristă.