Desfășurarea echilibrată și ritmată a concediului de sfârșit de an a fost întreruptă astăzi cu brutalitate de obligația de a veni la serviciu, urmare a înțeleptei decizii a mai marilor mei de a mai chema la sfârșit de an pe câte un doctor să se zgâiască la spitalul gol.
Nimic care să mă supere totuși.
Am început ziua bine, încercând să îl înjur pe nesimțitul care mă sună, pe 29 decembrie, la 6 dimineața; era doar alarma setată pe mobil, cu înțelepciune, acum o săptămână.
M-am îmbrăcat cu dificultate, blestemând versatilitatea loteriei naționale de a schimba săptămână de săptămână numerele, refuzându-mi un câștig binemeritat de natură de a preveni pe viitor astfel de abuzuri, și am plecat în noapte pe străzile pustii ale metropolei.
După un timp am intrat și în București – aceași pustietate cu excepția notabilă a câtorva bețivi circulând printre benzi.
Spitalul era acolo unde mi-l aminteam că este, mai pustiu decât este galeria echipei de bowling a Chiajnei. Totul este însă numai o aparență, raportul de gardă relevând prezența altor câțiva colegi.
Vreo 5.
Încerc cu dificultate să mă readaptez la zumzăitul odihnitor al raportului dar pleoapele, mai grele decât cuvintele unui duhovnic tind să mă trădeze și să mă facă de râs, drept care deschid facebookul pe mobil.
Am noroc – nimeresc o postare shareuită a unei creștine care povestește necazurile pe care le are cu Ionuț.
Povestea sună cam așa; gagica este un suflet curat, creștinesc, care s-a măritat, fată mare, cu animalul. Viața a arătat că acesta s-a dovedit, din prima noapte, mai puțin interesat de comorile neprețuite din sufletul curat al tinerei cât de profunzimile trupești ale acesteia și de modalitățile de abordare, prin orificiile domnului, ale acestora.
Femeia s-a speriat de această fișă a postului de nevastă și a luat-o în tragic; pare că nu găsește nimic bun în eforturile soțului său, ba chiar că situația este grea și necesită implicarea duhovnicului.
Doar că Ionuț nu are chef de duhovniceală; Ionuț are chef de cur.
Nu apuc să termin interesanta chestie de viață pentru că raportul de gardă se încheie și mă ridic, târându-mă spre cabinet, cu scopul de a alina suferința și de a promova starea de sănătate a concetățenilor mei, conform cu dorințele exprimate ale mai marilor mei.
Nu se poate să nu apară, până la prânz, măcar unul...