Nevoia de război

Secolul XXI se dovedeşte a fi pentru stăpânitorii lumii unul destul de anevoios.

De când este lumea lume afacerile cele mai bănoase au fost cele cu resurse naturale (pământ, mirodenii sau petrol), cele legate de crearea şi distribuirea banilor şi cele legate de război.

Referindu-mă numai la ultimul aspect trebuie să admitem cu toţii că omul modern se dovedeşte o tristă dezamăgire pentru legitimii săi conducători, lideri spirituali sau dictatori.

Acum câteva secole era suficient să le spui oamenilor la biserică să se ducă să omoare pentru credinţă şi o făceau. Nu trebuia să stai mult să îi convingi că cei cu altă piele ca a ta trebuiesc stârpiţi, din raţiuni de civilizare, că se umpleau batalioanele de recruţi.

Secolul trecut a fost unul naţionalist, al antisemitismului profesionist şi al ideologiilor non religioase menite, cu toatele, a face omul normal să pună mâna pe armă, baioneta la armă şi să se repeadă să o înfingă în burta „inamicului”.

Şi după cum ştim a fost posibil ca timp de două reprize a 5 ani oameniI, altfel cu pretenţie de civilizatie şi purtători ai mesajului peren al umanităţii, s-au omorât cu milioanele, spre beneficiul şi prosperitatea conducătorilor lor, fie ei bancheri, antreprenori, industriaşi sau politicieni.

Din păcate însă pentru toţi aceştia era post război şi mai ales cea începută după căderea URSS a rezultat într-o realitate cruntă – respectiv schimbarea mentalităţii marei majorităţi a populaţiei planetei. Născociri ca internetul, televiziunile cu pătrundere globală şi circulaţia largă a ştirilor şi cuvântului scris au putut arăta nu numai că oamenii în esenţa lor nu doresc război, ci pace, nu vor să se lupte ci să prospere şi nu vor să moară pentru o idee cât vor să trăiască pentru hamburgeri, coca cola şi vacanţe însorite, dar şi faptul că în marea lor majoritate toţi oamenii planetei, fie ei europeni, negri, chinezi sau arabi sunt cam la fel şi îşi doresc exact acelaşi lucru. Că nu există de fapt diferenţe semnificative între oameni, nicidecum unele de natură a te face să te duci să îi omori pe alţii.

Ca urmare opinia publică, omenirea în ansamblul ei este în epoca noastră, ca şi la generaţia dinainte, şi cu atât mai mult la nivelul generaţiei următoare, extrem de puţin apetentă să mai pună botul la chemările belicoase şi la necesarele războaie ale producătorilor de arme, de ideologii ciudate şi de sfere de dominaţie.

Practic se poate spune că, din punct de vedere al războaielor nu prea mai ai cu cine.

O astfel de atitudine însă este extrem de păguboasă. Există avioane încă nevândute, bombe capabile să străbată încă şi mai multă armătură, există cercetare în domeniu, stocuri de armament, uzine, fabrici, militari, bancheri cu banii pregătiţi să împrumute oricât bugetele militare, există o groază de oameni care ar muri de foame dacă ar fi siliţi să se convertească la agricultură sau plantat de panseluţe.

Şi oamenii aceştia nu sunt nişte pulişti sărăcani şi fără resurse.

Ei sunt de fapt cei mai bogaţi şi puternici oameni care au existat vreodată în istoria omenirii.

Părerea mea este că toţi aceştia, mai mult sau mai puţin voluntar, mai mult sau mai puţin coordonat încearcă anii aceştia, încearcă de prin 2001, să creeze ameninţare, duşmani şi combativitate publică pentru a relua activităţile specifice din locul unde acestea au fost îngheţat acum 25 de ani. Câteva războiae („de menţinere a păcii”), mici misiuni de patrulare şi ocazionale bombardamente preemptive nu sunt suficient se pare aşa că toţi aceşti oameni doresc să aprindă scântzeile necesare unui conflict adevărat, de care să nu îţi fie jenă. Nu poţi susţine de fapt toată nevoia lor de război doar cu băieţii din Orientul Apropiat.

Şi cum singurele motive pentru care omul modern ar pleca să lupte sunt cele ancestrale, care l-au făcut mereu pe om să lupte, respectiv frica şi mânia, nu mă mir că, în plin secol al dronelor, sateliţilor, aparatelor de ascultare, radarelor performante şi armamentului high teck bombele continuă să explodeze prin oraşele noastre europene oricând şi oricum de parcă ar fi căcăreze căzând din curul oilor şi nu cogeamitea acţiuni coordonate ce ar putea fi descoperite, prevăzute şi contracarate.

Nu cred că avem ce face pentru a opri această escaladare, un pic prea convenabilă şi prea bine regizată pentru a fi adevărată, dar îmi place să cred că, în orice moment, cei mai mulţi dintre noi nu vor uita faptul că indiferent de turbanul sau căciula din cap, de culoarea pielii şi forma nasului, tipul de sinagogă, moschee sau biserică frecventată suntem în fapt fraţi.

Şi că singurii noştri duşmani sunt tocmai cei care, dincolo de vederea noastră, aranjează şi regizează toate acestea.