Îndreptarea nedreptăţii

Aflu cu bucurie despre o nedreptate uriaşă ce urmează a fi îndreptată de către dirijuitorii noştri dragi.
Astfel Preafericitul Daniel, încadrat anii aceştia pe funcţia de patriarh al României va scăpa în fine de salariul mizer, de numai patru cifre, noul proiect al legii bugetarilor hotărând să mai adauge o cifră la suma lunară de ridicat de înţelept de la casierie.
Întrucât suntem un popor mistic, nici ceilalţi mari conducători de culte din ţară nu au scăpat de această ispită, cu excepţia marelui druid de Videle care, dintr-o regretabilă omisiune, a fost sărit de la majorare.
Mai mult, constatându-se că oricum în ultima vreme cheltuielile cu patrafirele, cu transportul şi păzirea moaştelor, costul cerii de lumânare şi a peaghiazmei livrată de Apanova s-au mărit nepermis, câteva zeci de mii de preoţi au devenit slujbaşi şi lefegii la stat, deşi, spre deosebire de medici, nu şi funcţionari.
Nu îmi este clar dacă aceste sume se vor primi numerar sau dacă sfinţiile lor vor primii ochiul dracului pe card, ca noi ceilalţi.
Nu cred totuşi că va fi o problemă de natură a deranja utreniile, neexistând vreun motiv pentru care chiliile, mânăstirile sau altarele să fie private de ATMuri, cititoare de card şi birouri bancare mobile (binecuvântate, desigur, în prealabil).
Nu este clar ce vor face toţi aceşti oameni pentru sumele în plus, pariul meu fiind că probabil vor boteza mai vârtos şi poate, la căsătorii, vor arăta contribuabiliilor compasiunea meritată.
Cât despre înmormântări o să fie spor, acum că s-a hotărât că cei 25 % în plus a medicilor arată mai degrabă ca 10%, desigur dacă mai rămân bani la buget.

Vaslui Story

În așteptarea profesioniștilor din Siria, să ne concentrăm pe propriile noastre povești de viol, de aproape viol, de nu se știe dacă a fost sau nu viol sau, știu eu, poate de fapt de dragoste.
Pentru că în lumea județului Vaslui toate acestea se contopesc.
Astfel în localitatea Pogonești o tânără de 15 ani a fost adusă de părinți la poliție, reclamându-se un viol în grup. Un viol moldovenesc, adevărat, cu japcă, ars cu țigara, rupt de haine, palme și flăcăi așteptând, cu petul în mână, rândul.
Faptele nu sunt extrem de clare deoarece, pe de o parte, oamenii acelor locuri vorbesc uneori un dialect greu inteligibil atunci când se depășește ritmul de două cuvinte pe secundă, pe de altă parte relatările nu sunt mai consecvente decât o dare de seamă socialdemocrată asupra unui buget proaspăt golit.
Pare că fata a avut în ultima perioadă două tipuri de activități sexuale.
Pe de o parte unele consimțite cu domnul Dan Crăciun de 24 de ani, numit de către intimi Dârlău, pe de altă parte altele a căror consimțământ a necesitat totuși câteva perechi de palme, tras de păr, o arsură de țigară și o sfâșiere a hainelor cu domnul Vasile Omida, de 21 de ani, fapte petrecute cu două săptămâni înaintea declanșării scandalului.
În context mama fetei a intervenit cu fermitate, acuzând într-o primă fază faptul că odrasla a fost luată de pe uliță cu japca, dusă în comuna gălățeană vecină Ghidigeni, la domnul Dărlău, și violată cu sălbăticie, un grup de 10-13 dârlăi așteptându-și rândul.
A fost nevoie de trecerea câtorva zile până ce femeia s-a dumirit că totuși fi-sa nu fusese de fapt violată de Dârlău, că venise la acesta de bunăvoie, dormea liniștită cu capul pe umărul omului și că cei 10-13 erau în altă parte, făceau altceva și cel puțin în seara aia nu au violat.
Poliția locală a făcut tot ce a ținut de ea ca să nu se implice dar, la insistențele familiei, care a depus la un moment dat și plângere, a inițiat măsurile operative de aflare a adevărului, atât în ce privește ziua acuzației cât și cele petrecute în boscheți cu jumătate de lună înainte.
Concluzia efortului organului local a fost iubire, cei doi bărbați fiind exonerați de orice acuzație și numai fata bănuită de toată lumea că ar fi de fapt cam curviștină..
Un păgubit în toată afacerea pare a fi domnul Dan Crăciun, un sentimental, care, în partea inteligibilă a declarației de presă pe care a dat-o, și-a manifestat dezamăgirea și puternica lovitură pe care au primit-o sentimentele ce începuseră să se înfiripe în inima lui privind tânăra atunci când a aflat că aceasta a fost violată de însuși prietenul, comeseanul și colegul de dârlănie, Omida.
Este greu de tras o concluzie educată privind ce s-a întâmplat și probabil că de fapt nici nu merită.
Mai ușor este să medităm la câteva lucruri, aparent posibile în România noastră europeană.
Astfel când românilor noștri li se întâmplă lucruri, adesea nu au capacitatea de a înțelege ce și cum. Interpretările iau locul faptelor, judecățile sunt apriorice și dreptatea mai mult sau mai puțin aleatoare.
Conform justiției române, a poliției oricum, este OK să te culci cu o copilă de 15 ani câtă vreme aceasta a fost de acord. Singura mea întrebare rămâne, totuși, de ce strict la 15 ani? de ce totuși nu 14, 13, 12 sau oricât ?
Violul, conform declarațiilor Dârlăului (sigur, omul nu este deloc mândria poporului nostru, dar pare reprezentativ pentru o anume mentalitate masculină) descalifică femeia, nu violatorul și crează dezamăgire față de violată, nu agresivitate față de violator.
În fine, dramele personale par a fi mai atenuate dacă și alții sunt făcuți să sufere. Cât mai mulți, indiferent de vinovăție.

Funcţionari publici

O hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit, o dată pentru totdeauna, că medicii angajaţi şi plătiţi în sistemul public de sănătate sunt de fapt funcţionari publici. Prin aceasta nu se înţelege, desigur, nici că vom avea ghişee în spatele cărora să jucam solitaire, nici că va fi acceptabil să plecăm de lângă un eventual bolnav grav în momentul în care sirena va suna sfârşitul programului de lucru. Faţă de ceilalţi funcţionari publici vom continua să avem obligaţiile de a plăti an de an, din banii noştri, asigurare de malpraxis, semnătură electronică, participări la congrese, cotizaţia la colegiu şi orice altceva or mai inventa, pentru că suntem, se pare, bogaţi. De unde vine această bogăţie? Este simplu, din salariu. Din cei aproape 1000 de euro la care o viaţă de evoluţie profesională ne îndreptăţesc (sau câteva sute, pentru cei mai tineri şi cu mai puţine nevoi). Este adevărat însă că beneficiul şi bucuria de a fi funcţionar public vine cu un preţ.

Majoritatea medicilor nu condiţionează actul medical. Cu toate acestea cei mai mulţi acceptă, în diferite contexte, recunoştinţa exprimată a pacienţilor satisfăcuţi. De la plicuri mai mult sau mai puţin voluminoase, la bidoane de vin, whisky de supermarket, peturi de ţuică, găini sacrificate înainte de vreme sau un pic prea târziu, ouă deturnate din cuibare pînă la, în cazul colegilor cu adevărat norocoşi, şiruri de covrigi de Buzău, ştevie proaspăt culeasă sau brichete primite la promoţie.

Există în evoluţia morală şi profesională a majorităţii dintre noi un moment măcar în care se ia hotărârea de a refuza toate acestea. De a trăi demnitatea de a-ţi duce viaţa fără a avea nevoie de nimic. Este vorba însă şi de vrafurile de facturi. De nevasta căreia îi trebuie un tip de viaţă, de copilul care are şi el nevoie, ca şi copilul manelistului sau a deputatului, de meditaţii sau de vacanţă. De pantofii care nu pot fi pingeliţi la infinit. De preţul în creştere al motorinei, de teroarea afişării întreţinerii, de slăbiciunea de a avea un mobil mai bun sau un laptop sau o dacie.

Aşa că marea majoritate începe să primească, fie numai pentru că, înrădăcinat în mentalitatea lui, fiecare medic simte că, pentru anii de şcoală, oboseala, efortul, curajul de a lua decizii şi anxietatea de a aştepta ca acestea să fie validate de realitate, pentru nopţile pierdute în gardă şi pentru tristeţea ocazională a câte unui eşec, merită de fapt ceva mai mult decât cei 5-20 de lei de consult, 37 de lei de procedură sau 75 de lei de operaţie pe care stăpânirea i-a stabilit, fără să ne întrebe vreodată.

Am refuzat acum 20 de ani, când, tânăr stagiar, eram mult mai opulent decât astăzi echivalentul a două pachete de ţigări de la o bătrână, doar ca să înţeleg, a doua zi, cât de frământată fusese femeia de gândul că nu reuşise să-mi ofere ceva care să mă facă cu adevărat mulţumit. Pentru că, oricât ar fi de săraci sau de bogaţi, pacienţii doresc să le validezi prin apreciere gestul lor de recunoştinţă, mai ales dacă acesta este modest. Sunt persoane cărora mai mult le-aş da eu bani decât să le iau. Ocazional mi-e milă de baba care îşi sacrifică banii de lapte pentru a-şi exprima recunoştinţa şi, alteori, deşi sunt necredincios, încerc să o conving ca, mai bine, să se roage pentru mine, deşi nici una din aceste rugăciuni nu m-a ajutat vreodată să obţin măcar o levată mai mult decât meritam.

Realitatea este că, într-un sistem a cărui existenţă pâlpâită se bazează exclusiv pe retribuirea în batjocură a medicilor, asistentelor şi tuturor celorlalţi, îţi trebuie o mentalitate de pustnic şi o tărie de şaolin să nu primeşti ce ţi se oferă. Iată însă că zilele acestea stăpânirea se dovedeşte mai tare. Pare că acum, ca funcţionari publici, va trebui să tremurăm de fiecare dată când, pe ouăle primite ar putea scrie „mită”, necum de agenţii secreţi cu maramă şi osteoporoză, posibili procurori deghizaţi plecaţi în cruciada eradicării corupţiei din spitale.

Dar poate că merităm asta, fie şi numai pentru că nu avem tăria, solidaritatea şi hotărârea de a decide, o dată pentru totdeauna, să părăsim sistemul public în scufundare în favoarea altor ţări, altor ocupaţii sau a sistemului privat, lăsând locul în spitale funcţionarilor adevăraţi.