Povestea porcovățului

- Am rămas singuri, acum la bătrâneţe, constată preşedintele partidului, domnul Babă
- Nu mai există tineri capabili de sacrificii şi dedicare, observă cu tristeţe şi vicepreşedinta, doamna Moş. Practic am rămas numai noi doi şi portarul
- Este greu în opoziţie, foarte greu, draga mea, constată şi Babă
Şedinţa filialei se apropia de sfârşit când uşa se deschise şi un tânăr cu aspect grăsuţ-rozaliu îşi făcu intrarea, răsucindu-şi ochii mici şi vii cu iscodire prin cameră.
- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Sediul Partidului Socialist Totuşi de Dreapta?
- Da, aici este PS,TD ul. Cu virgulă. Cine eşti dumneata ?
- Numele meu este Hreb Garniţă şi am citit anunţul dumneavoastră din gazetă continuă acesta, desfăcând din buzunarul sacoului ponosit un ziar mototolit şi indicând celor doi anunţul încercuit de la mica publicitate „Babă şi Moş caută tânăr capabil pentru funcţia de secretar al tradiţionalului partid de centru PS,TD, filiala Porcoveni”
- Da, ai nimerit bine, dar ce te face să crezi că ai fi calificat pentru o asemenea funcţie de prestigiu?
- Păi în primul rând, observă Hreb cu amuzament, pare că am totuşi un avantaj faţă de concurenţă. Nu am mai văzut vreun sediu de partid atât de părăsit de când a trecut DNAul prin localitate. În al doilea rând am o mulţime de proiecte în cap, uneori nici nu pot merge de atâta zumzet. Şi nu în ultimul rând sunt de aici, porcovăţ get-beget, ceea ce nu este puţin lucru în ochii electoratului.
- Ai vreo arie specială de expertiză?
- Sunt de-abia la început, dar să ştiţi că am talent. Impozite nu am plătit de 5 ani şi, în ciuda acestui fapt an de an în decembrie fiscul îmi trimite el mie bani. Am luat fonduri europene ca să refac uliţa din faţa casei şi acuma acolo, mai ales când plouă, se bălăcesc raţele şi gâştele vecinilor de zici că e safari. Mi-am construit vila cu bordurile şi gardul cu indicatoarele primite de la buget, şi mi s-a aprobat să fac o sală de sport pentru Asociaţia Babelor cu Fractură de Şold şi Angină Pectorală din localitate.
-Impresionant. Dar pentru o funcţie atât de importantă trebuie venit cu mai mult. Acest partid este totuşi în liga mare a politicii porcoveneşti.
- Păi de asta am şi venit. Aţi citit, domnule Babă, despre proiectul lansat de preşedinte ?
- Mda, am auzit ceva, parcă tu ai citit Moşuţo? că stai toată ziua pe Facebook.
- Aşa e, completă baba, mai citesc pagina lui Klausică Fărăfrică şi într-adevăr pe lângă tot felul de prostii cum ar fi „Hai fraţilor la muncă, măcar unul din trei” sau tânguieli jenante de tipul „Concetăţeni, week endul nu începe de miercuri !” a menţionat şi ceva despre un concurs de proiecte pentru fluidizarea traficului în Porcoveni. Cică acest proiect îi pare atât de important că, acela care îl va pune în practică va primi, pe lângă exclusivitate şi mâna domnişoarei Fărăfrică, vedetă PROTv şi topmodel, specializată în prezentările de tanga.
- Păi uite că am eu în minte proiectul câştigător. Tot ce trebuie este însă ca dumneata, Babă, să mergi la palatul prezidenţial şi să îmi faci intrarea.
- Pot să te întreb ce ai în cap, tinere porcovăţ?
- Ceva simplu, zguduitor şi extrem de eficient, care nu poate să nu îi placă creierului său de neamţ. Autostrăzi suspendate.
- De care?
- Din alea care urcă spre cer şi trec peste case. Nu tu pietoni, numai porumbei, nu tu treceri de nivel, nu tramvaie. Vara fac şi umbră, iarna feresc de ninsoare. Singura problemă este legată doar de avioane, dar pentru astea o să facem, în al doilea timp, un aeroport suprasuspendat
- Şi crezi că Klausică o să înghită toate astea? Că în finalul postării pomenea ceva de posibilitatea ca în caz de nereuşită, necinste sau proiecte la mişto să dea tupeistul pe mâna gheonoaiei Kovestina şi a DNAului ei blestemat ...
- Să aprobe el proiectul şi ne-om descurca mai încolo, că doar nu au ruginit chiar toate avioanele spre Antigua...

- Nu vreau, tată, nu vreau. Tu te-ai uitat la ce faţă de porc neîngrijit are? Nemaivorbind cum se îmbracă – deşi recunosc că la aşa o apariţie nu are probleme să parcheze la handicapaţi când m-o duce la mall...
- Ştiu Belinda, ştiu, spuse preşedintele, dar am apucat să promit. Ultima oară când s-a mai minţit în familia noastră a fost acum 500 de ani şi chiar şi atunci a fost vorba de un unchi prin alianţă, trei sferturi român, o optime ungur şi o zecime bulgar. M-a convins însă tânărul ăla cu ideea lui de suspendare a autostrăzilor şi de dragul de a nu mai auzi toţi porcovăţii claxonându-se, de a nu-i mai vedea luând-o pe linia tramvaiului sau pe sens interzis, nu am ce face, trebuie să te sacrific pe tine, fata mea.
- Dar nu e corect, tată, nu e corect. Tocmai acum când cariera mea urma să ia o nouă turnură, de când colegele de la Matinal şi-au dat demisia de onoare după scandalul cu păstârnacele înfipte în cur eu trebuie să plec în mai ştiu eu ce lună de miere o avea în cap gorila aia libidinoasă. Nemaivorbind de noua colecţie de toamnă-iarnă de tanga pentru intelectuale rasate pe care o să o pierd. Chiar nu e corect !
- Nu zic Belinda că este corect. Dar ştii că în cazul celor ca mine cuvântul de onoare este mai solid decât o parâmă legând un trabant. Tu crezi că mie îmi convine să am de ginere aşa o scârboşenie? Sunt convins că strămoşii mi se tânguiesc în Walhalla, dar măcar o să le pot explica faptul că sacrificiul tău a dus la prima reţea de autostrăzi suspendate de pe pământ.
- Mă doare în tanga de autostrăzile alea, papa; chiar crezi că le poate face atât de late cât să nu se găsească porcoveni să le blocheze parcând pe banda a doua sau luând-o pe contrasens? Ai să vezi că va fi tot la fel, ba chiar mai rău dacă ne gândim că de-acuma claxoanele or să vină din înaltul cerului, ca şi chiştoacele de ţigări, peturile goale şi flegmele.
- Fata mea, ajunge. Mâine este nunta şi cu asta gata. Vă luaţi şi voi doar o săptămână de miere ca să lăsăm omul să lucreze şi cred că nici nu o să intri în luna a treia de sarcină că eu o să tai panglica la prima autostradă. Pe la botez presupun că va fi gata a doua şi, până îl dai la grădiniţă pe ăla micul proiectul va fi gata. O să plesnească de ciudă vărul din Hanovra când o să vadă, o să plesnească.

Domnul Fărăfrică era din ce în ce mai îngrijorat.
La 1 an de la iniţiere şi după 3.2 miliarde de ţechini cheltuiţi, proiectul de construire al autostrăzilor suspendate, deşi extrem de coerent şi atrăgător în machetele ce îi erau prezentate o dată la 2 luni nu se materializase până acum decât în două schele ridicate de jumătate de an la intrarea în oraş pe care câţiva muncitori se bronzau, cu berile în mână şi încercând să nimerească cu peturile goale cofrajul la fel de gol.
Ginerele, domnul Garniţă, nu mai era de găsit de circa 9 luni şi întrebată, Belinda recunoscuse că această dispariţie urmase uneor certuri extrem de intense între cei doi.
Dorind să îl ajute pe bărbat în redesenarea stilului şi a garderobei acestuia fata preşedintelui se apucase să arunce pe foc, la sfatul mamei ei, sacourile ponosite, cadrilate şi peticite ale lui Hreb.
Supărat de a constata că toate contractele de exclusivitate, scutiri de vamă şi extrase de cont din buzunare au ajuns scrum, domnul Garniţă a chemat-o pe soţie şi i-a spus:
- Alei! femeie nepricepută! Ce-ai făcut? De te-a învăţat cineva, rău ţi-a priit, iară de-ai făcut-o din capul tău, rău cap ai avut! Că în loc să o laşi mai peltic cu gândeala te-a luat grija în sulă, ba ai ascultat de sfaturile altora, de m-ai nenorocit şi pe mine şi pe tine deodată ! Ca să nu mai zic de bieţii Babă şi Moş de la sediu. Eu trebuie de-amu să iau viteză, până nu-mi face tac-tu coaiele medalion, şi, dacă vei avea cândva nevoie de mine, atunci să ştii că mă cheamă John Johnson şi sunt prin Caraibe.
- Dar nu poţi pleca bărbate, că sunt gravidă.
- A, da, ai dreptate, unde s-a mai pomenit să plece bărbatul dacă e femeia gravidă.
- Păi vezi?
- Sigur,. Mă întorc eu, nu-ţi fă griji nu o să ratez nunta.
- Nunta? Ce nuntă?
- A fiului nostru. Sau a fiicei, că nu sunt din ăia care fac diferenţă. Te pup, nu uita, Johnson, Caraibe. Salutări lu tac-tu şi zi-i să pună totuşi limită de viteză pe autostrăzile alea din mintea lui, că asupra acestui punct nu ne înţelesesem niciodată.

Ghişeul era deschis, dar, deşi încercase să îşi dreagă vocea, pufnise, tuşise, strănutase şi chicotise, nimeni nu părea să îi dea vreo atenţie. Înarmată cu chitanţa şi factura Belinda aştepta nerăbdătoare, acum că îi venise rândul, ca femeia să termine de rezolvat urgenţa ivită, sperând numai ca lucrul acesta să se întâmple înaintea orei 13, oră la care, aşa cum era scris şi subliniat cu carioca roşie, biroul urma să se închidă.
Era fără două minute când forfecuţa reuşi în fine să îndepărteze ultima din pieliţele răsărite parcă peste noapte pe inelarul funcţionarei astfel că aceasta îşi făcu auzită vocea :
- Următorul vă rog.
- Eu aş fi la rând, doamnă, nu vă supăraţi.
- Plătit de impozite ? Taxe ?
- Nu… Dar ce, vreţi să spuneţi că oamenii fac coadă să plătească la stat ? observă uimită Belinda
Un hohot de râs se auzi din spatele ghişeului, ca şi a ghişeelor alăturate
- Doamnă, dumneavoastră veniţi cumva de pe Uranus ? vă întreb doar pentru că păreţi proaspăt coborâtă de pe nava-mamă, probabil prin acţiunea prea bruscă a neurolepticelor incisive pe care vi le dau terienii ăia în halate albe. Da ce, aţi vrea să ne ducem noi la ei acasă să facem coadă ?
- Mă rog, nu contează, am venit cu altă problemă…
- Ding !
- Ding? Ce ding ?
- E ora 13 şi s-a terminat programul, că e miercuri…
- Păi stau de jumate de oră să belesc ochii la cum îţi epilezi dumneata copita şi acuma îmi spui că s-a terminat programul?
- Doamnă, la noi miercuri e sfântă. Sfânta Miercuri, nici mai mult, nici mai puţin. Mă dă în judecată sindicatul dacă rezolv cetăţeni după finalizarea programului aşa că pa şi pusi, mai încearcă vineri.
Vinerea se dovedi încă şi mai sfântă. Programul de lucru era, la ora 10 când ajunsese, deja terminat şi nu existară blesteme, înjurături, tânguieli sau ameninţări care să producă clintirea cu măcar un fir de păr a ghişeului.
Dădu să iasă când un bodyguard milos, ţinând cont şi de sarcina ei vizibilă o trase deoparte :
- Doamnă, dacă aveţi ceva de rezolvat cred că este bine să veniţi duminică
- Păi ce să caut duminică, nu vezi că la ăştia miercuri e sfântă, vineri şi mai sfântă, presupun că duminica se aud îngerii cântând
- Păi asta este şi pentru că aţi venit, cum se numeşte în limbaj de specialitate, cu degetul în cur. Vorbim aici de bugetari, domni şi doamne necăjiţi cu salarii mici. Dacă s-ar mai ţine şi de program ar ajunge la o plată cu ora extrem de diluată. Dar dacă îi prindeţi duminică, cînd se mai strâng aici la o cărticică şi o bere, veniţi şi dumneavoastră cu ceva, un gest, un nimic şi nu mă îndoiesc că problema se va rezolva, că rar mi-a fost să văd aşa o aglomerare de competenţă ca la noi aici.
- Un nimic? păi şi ce să le aduc ?
- O furcuţă de argint, o vârtelniţă de aur sau o cloşcă de aur cu cioc de ametist, care să dea din cap, ar fi destul de potrivite, deşi pentru Ciocârlan, şeful serviciului s-ar putea să fie nevoie de ceva mai mult.

Ciocârlan studie cu atenţie, o dată şpaga primită, chitanţa, fluierând admirativ ca un colecţionar de pietre rare în faţa unui meteorit de pe Pluto.
- Fetelor, strigă el la subalterne, ia veniţi încoace să vedeţi ce am aici !
- Ce e puişor ? strigară cele două tinere
- Uite o chitanţă şi o factură ale lui Garniţă… Din care rezultă că omul a plătit cândva ceva.
Ochii celor două se umeziră
- Nu am crezut că o să văd aşa ceva până mor, spuse blonda, încheindu-şi fermoarul de la rochie
- Incredibil… ăsta e un ordin de plată în toată regula. S-a îmbolnăvit domnul Garniţă, doamnă ? se interesă şi roşcata
- Nu, dar a dispărut de vreo 2 ani şi, cum între timp am devenit gravidă aş vrea să dau de el să-i spun că va fi tată din nou. Am zis că poate dacă verificaţi această plată în sistemul dumneavoastră performant de calculatoare o să puteţi să îmi spuneţi cum să dau de el.
- Păi sistemul nostru este performant ca o scoică în nămol de când ni l-a schimbat tot el. Se blochează şi la solitaire, mai ales de când ne-a mai cumpărat şi antivirus. Dar nu este nevoie de atât de multă tehnologie să dăm de el, continuă blonda. De mult, până să mă îndrăgostesc de şeful, domnul Ciocârlan, am avut o scurtă relaţie cu Hreb. Extrem de scurtă de fapt dar, când a trebuit să plătească, mi-a zis că pe moment se grăbeşte, dar că îl pot găsi oricând doresc în Belize, sub pseudonimul de Hank Wiliamson
- Cred că te înşeli, spuse şi roşcata. Vezi, nici pe mine nu m- a lăsat indiferentă şi am avut o relaţie într-o seară, pe când, înainte să dau de şeful, mai mă întâlneam cu oamenii care mă sunau după anunţ. L-am prins şi eu într-o pauză financiară, dar mi-a spus să îl caut în Brazilia, că îl cheamă Gustavo Rodriguez.
- Ţie cum ţi-a zis că îl cheamă ? întrebă Ciocârlan
- John Johnson, în Caraibe, dar m-am uitat pe hartă şi nu am găsit o astfel de ţară. Mi-am zis că poate nu oi fi înţeles eu bine, da pe urmă am dat de chitanţa aceasta şi am zis că poate mă ajută să îl găsesc.
- Păi văd că este emisă dintr-un sediu PS,TD din Porcoveni… Un anume Babă sau Baba este beneficiarul… De ce nu încercaţi acolo ?

Reîntâlnirea dintre cei doi soţi a fost extrem de emoţionantă, mai ales după ce Hreb, la expunerea negului de pe ceafă, încetă să mai tăgăduiască. Garniţă arăta frumuşel, în ciuda bărbii lăsate să crească, a ochelarilor de soare şi a şepcii trase adânc pe frunte, deşi într-un fel uşor neliniştit
- Mă mai caută taică-tău? întrebă el, tăind un pic prea brutal explicaţiile pertinente ale Belindei privind a doua sarcină
- Zilele astea nu-i mai stă gândul la tine, crede-mă iubitule. Are probleme politice din ce în ce mai mari şi populaţia se revoltă aproape făţiş
- Zilele tiranului sunt numărate, observă Babă din jilţul de preşedinte
- Da ? ce s-a întâmplat ?
- Poporul şi-a dat în fine seama de greşeala făcută. Nicicând nu a fost asta mai clar decât atunci când tiranul a scos un grup de vasluieni din cârciuma înzăpezită şi i-a pus să dea zăpada. Un val de proteste a cuprins toată ţara.
- Poporul se trezeşte, încetul cu încetul, mai observă profetic şi doamna Moş
- Pe urmă i-a căşunat pe muncitori, mai observă Babă. E clar că-i urăşte, altfel nu văd de ce a a agresat drumarii ăia, luându-i din pauza de masă şi dându-le cu tablele în cap.
- Pretextând absolut jalnic că oamenii tocmai se treziseră din somn şi că i-a observat de două ore sprijinind târnăcoapele la umbră.
- Da, omul s-a dovedit un megaloman periculos. Cică ţăranii trebuie să se ducă la câmp, elevii la şcoală, muncitorii să tragă de utilaje, doctorii să consulte pacienţii, asistentele să le facă injecţii, cercetătorii să cerceteze, poliţiştii să prindă hoţi, practic nu mai există nici o categorie de populaţie mulţumită în tot Porcoveniul.
- Mda, observă şi fata preşedintelui, pare că tata nu a înţeles în profunzime acest popor. Oricum nu cred că mai este supărat pe autostrăzile tale, l-am auzit chiar într-o zi suspinând – « măcar ginerică mi-a făcut un pilon ».
- Oricum nu mai contează că am găsit soluţia. Am cutreierat lumea în lung şi în lat dar, sincer să fiu nicăieri nu ca acasă, observă, cu ochii umezi, Garniţă
- Eh, fiule, spuse Moş, chiar aşa ? nici măcar când sorbeai Pina Colada pe plajă şi frigeai pălmuţe pe curul indigenelor prin Bahamas nu simţeai cât de cât că dorul ţi se mai ostoieşte ?
- Ba da, partea aia era extrem de funcţională. Dar ce am constatat, şi vorba aceea acuma sunt un om umblat, este că la toţi veneticii ăia, la sfârşit trebuie să plăteşti. Că la băutură, la femei, casă, benzină pentru toate, la un moment dat trebuia să bag mâna în buzunar. Este incredibil, nu mi se potriveşte deloc şi mi-a făcut un dor teribil de Porcoveni.
- Dar, aveai bani, nu ?
- Ce contează asta ? e vorba de principiu la urma urmei. Ce plăcere poţi găsi să construieşti o vilă dacă o faci pe banii tăi ? să bei un pahar de şampanie dacă nu este moca sau măcar parţial de furat ? să bagi benzină în lamborghini dacă aceasta nu este cu măcar un dolar subvenţionată ? Aşa că m-am hotărât să vin acasă
- Da ce urmează să-i spui lui Klausică ?
- M-am gândit şi la asta. O să insist asupra aspectului complet neecologic al unei astfel de întreprinderi şi a faptului că în câţiva ani ideea de maşină va deveni caducă. O să-i propun ca în loc de autostrăzi suspendate să înlocuim străzile din Porcoveni cu canale, mai ales că avem deja un sistem de gropi extrem de funcţionale şi tot ce mai e de făcut este să îndepărtăm spaţiul dintre acestea. Gata cu maşinile, gata cu claxoanele, gata cu psihopaţii înjurându-se la stop. Băgăm un serviciu municipal de gondole şi trăsnim una- două făbricuţe de bărci şi şalupe de o să îngălbenească veneţienii de invidie. Nemaivorbind că or să aibă toţi porcoveţii unde să dea la peşte.
Babă şi Moş se uitau la el cu ochii umeziţi de emoţie.
Tânărul timid de acum doi ani devenise politician şi inimile lor trepidau de mândrie.

De şase ori tată, dar doar o dată femeie

Primesc pe mail, de la infozilnic.ro, o ştire de ultimă oră, o clarificare necesară şi o punere la punct fără de care adormeam prost la noapte.

Se pare că zilele acestea Caitlyn Jenner a devenit, în fine, şi din punct de vedere legal, femeie.

Am fost curios să aflu cine, cum şi de câte ori a deflorat-o, dar mai ales cum se poate face asta legal, aşa că am întrerupt procedura obişnuită cu care salut genul acesta de mailuri, deschizând mesajul.

Pare că de fapt noua membră a sexului frumos se particularizează faţă de altele prin faptul că până în primăvara asta o chema Bruce Jenner, se pişa din picioare şi ţinuse timp de 65 de ani femeia din ea ascunsă în puşcăria trupului de bărbat, puşcărie din care mai întâi chirurgii esteticieni şi endocrinologii, apoi juriştii au scos-o, la timp pentru menopauză.

Femeia fusese prin anii 70 un decatlonist faimos şi, deşi, silită să competiţioneze numai cu bărbaţi, a reuşit să câştige medalia olimpică de aur la decatlon, la Montreal.

Ulterior activitatea dândei s-a axat pe fel de fel de filme şi talk showuri, nefiind însă distinsă cu vreo distincţie, în ciuda numeroaselor categorii la care ar fi putut concura.

Până să erupă femeia din interior, Jennera fost însurat de 3 ori, căsătorii în urma cărora au rezultat şase copii, un număr suficient de mare cât să te gândeşti să îţi tai dracului pula, oricât de american bogat ai fi.

De fapt femeia este posibil să fi fost nu numai transsexuală, dar şi lesbiană, întrucât pare că şi-a iubit ultima nevastă suficient cât, o perioadă, să renunţe la rochii, desuuri, farduri şi pilule cu estrogeni.

Presupun că cei şase copii ai doamnei Jenner sunt mândri de ea, nemaivorbind de nepoţeii a căror număr de bunicuţe tocmai a crescut.

Regret numai că nu mai există emisiunea Mihaelei Tatu „De 3 ori femeie”, deşi o emisiune nouă, tot pentru femei, numită „De şase ori tată” ar putea să înceapă imediat ce doamnei Caitlin Jenner îi ies noile documente de identitate.

Povestea înţeleptului Solomon

- Ce putem să mai facem pentru majestatea sa ? întrebă Batsheba înciudată la ieşirea din iatacul regal
- Ce s-a întâmplat? Care este problema? întrebă Miriam, confidenta
- Nu mai poate fi-r-ar al dracu de moşneag bălos... Numai limbă, limbă, limbă ! de parcă aş fi iar o adolescentă descoperindu-şi trupul şi nu cogeamitea împărăteasă cu nevoi şi libidou...
- Păi are şi omul 82 de ani, mă miră că nu i s-a ofilit şi limba la vârsta asta !
- Miriam, ce dracu vorbeşti tu acolo? Nu ai citit biblia? Noi suntem poporul ales, seminţia a cărei tărie nu păleşte decât după câteva secole şi chiar şi atunci mai mult din lipsă de noutate. Abraham dădea la buci la 200 de ani, Ishmael a suferit de priapism până la 346 de ani şi Isaac a fost găsit mort la 532 de ani legat de pat şi cu un morcov înfipt în cur... De ce crezi tu că zilele astea circumcidem băieţii la naştere? numai şi numai ca să ne asigurăm că femeile măritate apucă menopauza ...
- Batshy, cred că unele din chestiile alea postate în scriptură sunt uşor exagerate... Uite până şi tu ai spus acolo că eşti cogeamitea regina, când ştii de fapt că dacă treci de gorganul ăla îţi cer asirienii viză
- Măi, împărăţia este împărăţie, ce contează detalii ca mărimea ei exactă ? Dar dacă eu oi fi fost poate un pic colorată în exprimare, nu cred că înţelepţi patriarhi dinaintea mea s-or fi apucat să îşi exagereze performanţele masculine. Nu este în firea bărbatului obişnuit sau a iudeului în mod particular să o facă, nu de alta.
- Păi ce o fi în neregulă, în cazul acesta, cu luminăţia sa?
- Omul pretinde că se încălzeşte mai greu. Că îi este într-una frig şi că, deşi se bucură de fiecare dată când mă vede, tot atunci începe să simtă frisoane, mai ales când încep să mă dezbrac de şorţ, brâu şi budigăi...
- Ai încercat să îl pupi, să îl mângâi sau să fii îndrăzneaţă ?
- Nimic nu a mers. Ba se plânge că-l înţeapă mustaţa, ba că se gâdilă de la sfârcuri, ba că să schimb apa de gură...
- E clar... E şi ciudat şi pe moarte. Dar măcar ţi-a dat vreo soluţie pentru a ameliora toate acestea?
- Nu ştie nici el .... O vreme zicea să stau de amiază la soare în capul gol să mai pun culoare în obraji, aldată că să fac snorkeling prin Golful Rechinilor, iar ultima oară mi-a sugerat să încerc să mă dau cu deltaplanul. Am refuzat, că nu mi-e clar cu ce l-ar ajuta toate acestea să-şi recâştige potenţa. Mai nou îi tot trage să i-o aduc pe una Abishag, cică a citit nişte anunţuri ale fetei şi pare că este expertă în a scoate frigurile din bărbaţi.
- A, o ştiu, este aia din Shunem, de s-au luat la bătaie Adonijah cu Solomon luna trecută care să o scoată în club. Păi ce crezi că poate aia să facă la aşa o problemă exclusiv medicală ?
- N-am idee, dar el este împăratul şi tocmai m-a izgonit spunând că s-a săturat de masajele şi leacurile mele băbeşti.





Majestatea sa era foarte bolnav. Pornind de la un uşor disconfort în piept apărut în noaptea în care Abishag a început tratamentul pentru înfrigurare cu câteva tehnici simple de strangulat pitonul, acesta s-a intensificat pe măsură ce procesul curativ a trecut la proceduri mai ample ca bătucirea copcii sau pitirea la căldură, culminând cu primul atac serios în cursul şedinţelor de răsucire ale anacondei. Numai şi numai puterea şi perseverenţa împăratului dusese totuşi, în cele din urmă, la infarct şi, după ce felcerul, chemat de urgenţă, îşi manifestase cu extrovertire uimirea de a-l găsi pe David totuşi în viaţă, familia se strânsese numai şi numai pentru a-i asculta ultimele gânduri, sfaturi şi poveţe ca şi combinaţia seifului.
- Iată-mă, tată, pregătit să îţi continui domnia glorioasă, începu Adonijah, ţinându-şi respiraţia în încercarea de a smulge câteva smiorcăituri
- Dar ta- ta- ta- tă, eu su- u -unt cel mai ma- ma re contraatacă cu bâlbâiala obişnuită Solomon. Eu ar tre-trebui să fiu rege.
- Lăsaţi-l pe săracul tata să se odihnească, interveni Batsheba, apreciind că, deşi regele închisese ochii în momentul intrării familiei pe uşă acesta de fapt adormise
- Eşti cel mai mare, dar eşti tont şi bâlbâit. Mult mai potrivit să ocupi una din dregătorii mai tăcute, de exemplu cea de statistică, şi poţi de fapt începe deja cu numărarea baligilor din grajd, câtă vreme preiau eu testamentul politic al lui tata
- Fratele tău nu e tont, contratacă cu asprime Batsheba. Este un pic nesigur pe el doar datorită conjuncturii că şi-a păstrat până acum castitatea şi bâlbâit doar datorită unor obiceiuri fireşti la bărbaţii care exagerează cu aceasta.
- Ba eu zic că pericolul mare va fi posibila schimbare în dicţionare a termenului de „tont” cu cel de „solomon” în viitorul apropiat. Şi bâlbâiala lui e semnul că oricât de greu îi ies cuvintele pe gură ele îi depăşesc cu uşurinţă gândurile, continuă plin de venin Adonijah. A insista să-l punem pe Bâlbâl staroste doar pentru că tot scrie pilde pe blog ar fi ca şi cum am construi latrina în faţa intrării în palat, zău aşa
- Să aşteptăm pe taică tău să se trezească şi să-l întrebăm interveni împăciuitoare şi logică mama
- Hai, mamă, zău aşa, nu-l vezi că e dus ca pasărea Dodo când a aruncat-o Noe din arcă? Ce crezi că ochii ăia crucişi şi balele ce-i şiroiesc pe barbă sunt ghiocei vestind o nouă primăvară? Mai bine puneţi pe el o mână de sare, două trei pergamente şi haideţi cu mine să chefuim. O nouă epocă începe şi eu sunt, de azi, tataia !
Adonijah se ridică şi o luă cu pas voios spre uşă. La prag întoarse capul şi mai spuse:
- Şi fata asta, Abishag, trimiteţi- o la mine. După ce-a târnosit-o moşul cu surceluţa lui veştejită i-o fi şi ei dor de cogeamitea buturuga noduroasă.
Ochii mânioşi ai lui David se deschiseră la auzul cuvântului „Abishag”, la ţanc pentru a vedea uşa închizându-se după prinţ.
- Ce a zis pulifrici ăsta? Ce a zis?
- Că aşteaptă să mori ca să ia împărăţia şi că, până la funeralii, să punem ziare pe tine să nu dea muştele...
- Nu asta, ceva mult mai grav...
- Mai grav?
- Da, da, de Abishag şi de o surceluţă. Ei, fir-ai tu să fii.... Bâlbâilă?
- Da, ta-ta-ta-ta-tă, zise Solomon
- De mâine tu eşti rege. Mă rog, naş, staroste, hatman, voievod, împărat, ce vrei tu. Adonijah e pedepsit să scrie de 750000 de ori „ A lui tata era mai mare şi mai noduroasă” şi tu nevastă să ştii că am glumit cu chestia aia cu deltaplanul.
- Bine, ta-ta-tă
- Şi mai vezi două chestii. Însoară-te frate că, dacă nu iei vreuna cu prea mult migrene şi indispoziţii o să vezi că te lasă şi bâlbâitul şi ţi se mai animă şi gândurile. În al doilea rând ai grijă de Abishag că este o fată tare bună. Vezi că mai e şi fată mare, găseşte-i te rog un soţ, asta dacă nu îşi doreşte să rămână veşnic nemăritată cu gândul la mine.
- Am în-în-ţeles
- Bine atunci. Hai lăsaţi-mă acum să mă odihnesc. Şi trimiteţi după Abishag că tocmai îmi arăta ceva când mi s-a făcut rău.








De-abia la a 723 a nevastă viaţa sexuală a lui Solomon ajunsese cât de cât regulată. Pare că ritmul de două partide pe săptămână, îndeosebi în perioadele în care cefaleea, indispoziţiile, lipsa de chef sau toanele haremului erau mai puţin proeminente erau suficiente pentru a-i atenua cât de cât bâlbâiala, permiţând înţelepciunii lui să ia fie mult mai evidentă decât fusese în postările de până atunci din scripturi.
O faimă de înţelept i se dusese în ţară, mai ales datorită obiceiului de a sta cocoţat pe tron cu un aer grav şi buzele încleştate. Nu exista nici o dispută între supuşi pe care el să nu o satisfacă mulţumitor din clătinarea capului, vreo ţâţâială sau uneori prin câte vreun râgâit discret şi ambiguitatea acestor decizii lăsă în urma lor atâţia oameni mulţumiţi, că o faimă de sfinx înţelept începuse a-l înconjura.
Când două femei veniră pretinzând că fiecare din ea este mama copilului adus la judecată, tot ce făcuse fusese să observe că „ţâncul ăsta e atât de urât că dacă ar fi al meu l-aş tăia în două” pentru ca una din femei să înceapă să plângă şi să recunoască că de fapt plodul nu e al ei. A fost o chestie simplă ulterior să încredinţeze copilul mamei adevărate şi să pedepsească impostoarea plângăcioasă la 20 de lovituri de nuia.
Da, era tare înţelept şi mulţumit de asta.
Singura umbră în fericire consta totuşi în cicălirea continuă la care cele câteva sute de neveste îl supuneau.
Primul val de neveste îi aşezau tunica şi nădragii, îl pieptănau şi îi potriveau cuşma, dar, din păcate exista mereu un al doilea val care îl schimbau în straie mai confortabile, tichiuţă şi ochelari de soare.
Al treilea pâlc insista mai mult asupra pieptănăturii şi nevoii de schimbare generală a stilului şi, când scăpa în fine de acestea mai rămâneau doar de făcut comisioanele.
În general cu soacrele termina pe la ora 12, baloţii cu absorbante erau descărcaţi pe la 2 şi butoaiele cu unguente şi parfumuri rostogolite în budoare pe la 4. În rarele zile în care nu era ziua, onomastica sau aniversarea căsătoriei pentru nici una din consoarte era timp de o bere, după care se întorcea acasă pentru programul de seară, cu ascultarea soţiilor şi a problemelor acestora, consolarea celor ceva mai îmbufnate, prezentarea scuzelor pentru firea lui păcătoasă şi asigurarea tuturor că nu are relaţii extraconjugale.
Mama, Batsheba, sesizând cearcănele şi evoluţia postmatrimonială a lui Solomon spre o mentalitate mai posacă, se îngrijora şi încerca să îl înveţe de bine.
În acest context femeia îi vorbi copilului ei prima oară de Makeda.
- Ai auzit, fiule, de Makeda?
- Ştii ceva, mamă, nu începe iar ! Mai însoară-l şi pe Adonijah că nu are decât 162 de neveste şi s-o simţi singur, da mie nu mai îmi trebuie. Să mai aşteptăm să moară din ele, nu zic nu dar deocamdată, îmi ajunge, dacă nu vrei să mă urc pe pereţi.
- Stai nebunule, că nu îţi ziceam de însurătoare. Este o persoană foarte înţeleaptă, este prim ministru în Saba şi cică ştie o groază de lucruri. A auzit de înţelepciunea ta mitologică şi, silită de împrejurarea că nu găseşte, oricât de minuţios ar căuta, bărbaţi capabili de o minimă conversaţie te invită la centrul ei de spa şi meditaţie yoghină din Saba-town. Am zis că ţi-ar prinde bine câteva zile de relaxare.
- Păi nu mai bine mă duc la Memphis că e finala dintre „Minos” din Creta şi „Mamelucii” din Alexandria ?
- Meciuri mai găseşti tu, fiule, dar o femeie adevărată, capabilă să te înalţe spiritual mai rar.
- Dar eu..
- Te duci şi gata, hotărâ mama








- Papirus
- Usturime
- Menire
- Reverie
- Iepe
- Pergament ! Am câştigat ! remarcă Makeda cu încântare găsirea cuvîntului câştigător la partida de fazan începută în urmă cu trei zile. Am 1251 la 2
- Şi pentru a 1254 a oară te rog, hai să jucăm şi altcvea, scânci, cufundat în baia cu apă termală revigorantă, Solomon
- Păi şah nu prea ştii, piesele de go le-ai înghiţit că ai zis că sunt stafide şi Marinos a spus că dacă mai joacă o dată bridge cu tine se mută în Istria ca să înveţe dacii să joace tarneep. Mărturisesc că pentru un înţelept cu renumele tău pricepi mai greu decât pricepe un pui de cărtiţă să se ferească de sfeclă
- Am câştigat totuşi la zar, se apără cu demnitate Solomon.
- În rarele momente când ai putut aduna suma, ai dat mai bine, nu zic nu. Mă aşteptam totuşi, având în vedere rândurile scrise de mama ta ca tu să ne înveţi chestii pe noi, nu să tot înghesui eu cunoştinţe în capul tău cu dificultatea cu care pui pepeni în cârca măgarului
- Femeie am lăsat câteva sute de femei îndrăgostite ca să te văd pe tine. Stau toată ziua cu curul în zeama asta, fără să simt vreo revigorare, sincer să ţi-o spun, şi te aud meliţând clipă de clipă de mi se face dor de liniştea din haremul meu de acasă. Nu tu o bere, nu tu un chiştoc de fumat şi nici coliva aia din germeni încolţiţi pe care o folosiţi pe post de mâncare nu e de mare fală. Sincer să fiu singura mea uimire este că prin ţinuturile astea mai vezi bărbaţi, că dacă mă năşteam aici nu aşteptam să crească al doilea floc ca să emigrez ...
- Omule, ţi-am dat o şansă. Întrucât sunt atât de deşteaptă, originală, cultivată şi plină de bogăţie interioară îmi vine greu să găsesc un bărbatde care să mă leg.
- Ai încercat să te epilezi?
- Aşa că atunci când am auzit de tine şi ţi-am citit postările din scripturi m-am gândit că tu eşti alesul
- Deci de acolo mi s-a tras...
- Dar înţeleg acum că nu eşti decât un grobian incapabil de cea mai simplă cimilitură şi cred că este momentul să ne despărţim. Sper numai ca posteritatea să înţeleagă asta şi să nu ne alăture vreodată numele.
- Mă asigur personal de asta, zise şi Solomon.

Avocatul poporului

Există o instituţie în România a cărei utilitate nu ar putea fi vreodată contestată de cineva, respectiv „Instituţia Avocatul poporului”.

Este şi normal. Rolul ei este major, fiind practic armura noastră a cetăţenilor împotriva bombelor, obuzelor, katiuşelor şi celorlalte tipuri de armament cu care autorităţile trag în noi de fiecare dată când pot.

Emanată din gândirea frumoasă şi lipsită de dorinţa de a maimuţări pe alţii a politicienilor constituţionali din perioada de originalitate maximă a democraţiei, anii 90, instituţia sus pomenită s- a dovedit de-a lunguil anilor un „must have” extrem de discret pe scena publică.

În 2010 de exemplu, conform wikipedia, activitatea avocatului poporului a constat în acordarea de audienţe (17470), înregistrare de petiţii (8895) şi vorbit la telefon (6928);  au rezultat 18 anchete specifice şi, pentru că a fost un an bun, o recomandare.

Nu am aflat cine a fost cetăţeanul cu recomandarea, dar sunt convins că a fost foarte mulţumit şi reprezentativ pentru popor.

O astfel de activitate efervescenţă necesită persoane oţelite, capabile să stea cu orele în fotoliu, fără a face bătături pe fese sau, mai rău, hemoroizi inflamaţi.

Un astfel de om este în zilele noastre domnul Victor Ciorbea, fostul premier ţărănist care prin eforturile şi charisma lui a contribuit la înhumarea creştinesc democrată a PNŢului.

Faţă de persoanele umane convenţionale, domnul Ciorbea suferă de o anumită asimetrie, care poate induce gravidelor mai sensibile travaliul prematur, lăuzelor înţărcarea şi copiilor uitaţi în faţa televizorului sperietura.

Ca urmare retragerea lui din viaţa publică spre fotoliul şi canapelele pe care se munceşte în instituţia Avocatului Poporului a fost în esenţă un lucru bun, mai ales într-o ţară ca a noastră în care totul merge strună şi greu poţi găsi vreo nedreptate, samavolnicie sau, doamne păzeşte, vreo lege strâmbă.

Iată însă că zilele noastre, exact ca o ursoaică adulmecând miere, Avocatul Poporului a ieşit din bărlog descoperind, după numai un an jumătate de căutări, un poporean necăjit şi nedreptăţit în persoana domnului Sorin Oprescu.

După cum se ştie în urma unor mici confuzii la plicuri, a unei erori judiciare şi a duşmanilor, fostul primar a ajuns săptămânile trecute într-un mediu nou pentru el, mediu aparent mai puţin fast pentru sănătate decât jacuzziul, pontonul, foişorul şi castelaşul de acasă. Mai mult se pare că nici hrana din ultima vreme nu îi prieşte, în contextul unui diabet ce ar reclama de urgenţă serviciile unui chef profesionist. Inima însăşi a marelui edil pare în context din ce în ce mai bolnavă, necesitând, ca la atâţia alţi politicieni ajunşi la puşcărie, dacă nu o cură revitalizatoare de câţiva ani prin Belize, măcar supravegherea îndeaproape, câteva săptămâni la spital legat de monitoare, ca la orice cetăţean de altfel.

În context omului i s-a făcut o imensă nedreptate, de-a dreptul tortură (conform lui Victor Ciorbea), fiind doar dus ca un puşcăriaş de rând la cardiolog la „Sf. Ioan” (nu la monitorizare în Viena) şi continuîndu-i-se dieta cu arpacaş bogat în hidrocarbonate.

Ca urmare, în numele Instituţiei pe care o reprezintă, domnul Ciorbea a făcut o nefăcută, respectiv a recomandat internarea omului, desigur dacă o avea emis cardul de sănătate.

Mă bucur de faptul că Instituţia Avocatul Poporului munceşte şi se implică acolo unde contează cu adevărat. Că doar nu o să se apuce de prostii, de investigat abuzuri şi bulane poliţieneşti, decizii juridice ajunse la CEDO sau nerespectări de legi când poporul, prin domnul Oprescu, suferă de inimă şi mâncare proastă....

Fragilitatea politicianului poprit

Pare că nu există, pentru politicianul român, tonic mai bun pentru sănătate decât servitul patriei.
Când sunt în funcție televizoarele ni-i arată vioi, rozalii, cu voci puternice şi un simț combativ comparabil cu al babuinilor în rut.
Este suficient însă câte un mic ghinion (vreun împrumut nerambursabil primit, câteva milioane palmate sau vreun contrăcțel care nu se închide din punct de vedere algebric) pentru ca, ajunşi în arest, aceiaşi politicieni robuşti de mai ieri să devină mai vulnerabili şi mai bolnavicioşi decât babele ținute în curent.
Pentru că in momentul în care nu mai sunt lăsați să îşi servească țara, îndeosebi bugetele acesteia, pe foştii demnitari ajunşi la belea începe să îi strângă părul, să simtă în degețelele parestezii în loc de bancnote, să le țiuie urechile, sâ le huruie pieptul şi să îi gâdile pielea, simtome care ar necesita eliberarea de urgență şi perfuzarea cu plicuri şi contracte.
Oameni de care nu ai fi bănuit că sufereau de vreo boală, in afara cleptomaniei şi a unor guri exagerat de căscate şi de funcționale se dovedesc dupa nici o săptamână de corecțional mai bolnavicioşi decât nişte cobai care nu au prins lotul martor. Diabetul, angorul, astma şi multe alte boleşnițe par a răvăşi trupurile acestor oameni, până mai ieri suspectați numai de boala lui Calache.
Mulți cred că aceste suferințe nu sunt de fapt reale şi că de fapt pezevenghii se dau loviți ca nişte atacanți în careu doar, doar or putea schimba arpacaşul cu caviarul de acasă.
Eu personal nu banuiesc aşa nişte oameni de acest tip de gândire şi presupun că este vorba doar de patriotism, respectiv de efectul profund negativ pe inimă şi metabolisme de a nu mai putea servi țara.
Acea țară minunată pe care cei mai mulți dintre ei o regulează de ani de zile...

Medicii din Buzău

Având în vedere asigurările ferme că salariile vor fi crescute cu exact 25% (imediat ce cocorii vor năpârli, Dunărea se va usca și Ponta va rosti mai mult de două propoziții adevărate legate), exact 75% din medicii spitalului județean din Buzău au anunțat că și-au depus demisiile, lăsând bucuria de a îngriji buzoieni și de a se holba la fluturașii de salariu și cardurile de sănătate, altora.

Din fericire pentru localnici Buzăul este un paradis încă nedescoperit al Europei, plin de bucurii cotidiene și frumusețe, așa că sunt convins că găsirea altor fraieri în halate nu are cum să fie un impediment.

Cu toate acestea autoritățile locale par a fi ciudat de îngrijorate de posibilitatea ca în lipsa șpăgarilor spitalul să fie transformat în muzeu sau moschee, așa că au cerut de urgență asistența uneia din cele mai frumoase minți în domeniu, domnul ministru Băncioiu, singurul capabil să convingă medicii buzoieni să rămână la posturi măcar până în momentul în care, la anu, ultima babă astmatică va fi terminat de votat.

Sunt la fel de convins că venirea ministrului va rezolva problemele cu siguranța cu care o minge la Tănase rezultă în gol, omul fiind după cum am văzut cu toții un geniu, fie și numai pentru că de mai mult de o lună a reușit, numai cu vorbe goale, să mențină sistemul funcțional.

Cu toate acestea nu pot să nu detectez o potențială problemă în faptul că, de aproape 30 de ani, de când practic eu medicina, nu am auzit vreun coleg, student, asistentă, gipsar, brancardier, infirmieră sau îmbălsămător care să îmi vorbească, măcar o dată, despre existența, la el sau la vreun cunoscut, al celui mai mic chef de a se duce să lucreze în Buzău.

Ca urmare înclin să cred că nici măcar o capacitate a sistemului ca domnul Băncioiu nu va putea să asigure împiedicarea transformării spitalului în capelă, minus dacă va face risipa de a spori salariile nesătuilor în halate.

Dar în acest caz cine îi va convinge pe medicii din Alexandria, Huși, Tecuci, Zalău sau Zimnicea să nu-și dea demisia?

Oprea și J.A.I.

La Bruxelles zilele acestea a avut loc consiliul extraordinar al JAI.

Google a fost de data aceasta nemilos cu mine atunci când am vrut să aflu ce pizda mă-sii înseamnă ”JAI” și de la ce vin inițialele, dar am dedus totuși că este o întâlnire a celor mai ascuțite creiere de sub chipiu din comunitatea europeană, respectiv a miniștrilor de interne ai țărilor UE.

Și au fost minți strălucite, având în vedere că noi am fost reprezentați de un om de vocație a cărui carieră militară a pornit cândva de la gradul de locotenent în periculoasa armă a intendenței, numai și numai pentru a se descoperi în rucsac, exact în anii ascensiunii politice,  bastonul de general maior de Justiție militară, respectiv domnul Gabriel Oprea.

După cum se știe Uniunea Europeană este asaltată zilele acestea de un număr foarte mare de imigranți sirieni, imigranți care reprezintă o mulțimea eclectică de oameni, unii folositori și agreabil a fi naturalizați, alții ceva mai teroriști și cu predilecție spre pet și maieuri suflecate pe burtă, adecvați mai degrabă pentru popularea țărilor cu meleag strămoșesc, cu varietăți delicioase de semințe comercializate la orice oră la non stop și cu politicieni bătuți în cap.

Deși eclectică, masa de sirieni are o chemare comună, și aceasta se numește Germania, țară care a câștigat prin unele șmecherii și aparențe (autostrăzi, sisteme sociale bine puse la punct și nivel de trai) încrederea imigrantului indiferent de religie, modalitate de acces sau înclinație spre terorism.

În ciuda acestei chemări, drumul acestor oameni spre Noua Sirie dintre Elba și Rin este se pare un pic anevoios datorită atitudinii reprobabile a fel de fel de țări și țărișoare interpuse geografic, care, prin fel de fel de metode (armată, tunuri cu apă, garduri sau, în cazul nostru, prin indicatoare și panouri cu ”Bine ați venit”) încearcă să întrerupă marșul jihadistului de rând spre cecurile de asistență socială semnate de Fraulein Angela.

În fața acestei situații inedite mințile ascuțite ale Uniunii caută permanet soluții, identificându-se două viziuni esențiale, respectiv cea care ar ține cont de voința imigranților, cu riscul de a rezulta, peste câteva zeci de ani, în eliminarea ultimilor titulari cu păr blond din echipa campioană mondială, la cea mai egalitaristă, de impunere a unor cote obligatorii tuturor statelor europene.

Din fericire și noroc chior suntem reprezentați cu cinste la aceste discuții, de un general care a pus piciorul în prag cu fermitate în cursul JAI arătând că țara noastră nu va vota în favoarea unei cote de imigranți obligatorie. Mai mult, omul a arătat că resursele noastre permit relocarea a doar vreo 2000 de arăbeți, cu condiția ca aceștia să fie ceva mai oțeliți decât cei dinaintea lor, cât să nu izbucnească în lacrimi și milogeli față de grăniceri de a fi expulzați la intrarea în țară.

De fapt din luarea de poziție a domnului Oprea taman acest element a fost relativ trecut sub tăcere, respectiv modalitatea în care am putea convinge 2000 de oameni, fie ei și cu mintea mai slabă, să se reloce la noi, un loc binecuvântat din care de peste 25 de ani se relocă absolut oricine are vederea bună, chef de muncă și bani de avion?

Gestul patriotic al domnului Oprea, în măsura în care va continua să fie sprijinit de elemente ale realității, de la poienile pline de peturi și sticle goale, drumurile peticite, cozile de la fisc sau mutrele zâmbitoare de la știri ale politicienilor noștri, ar putea însemna, o dată pentru totdeauna, eliminarea riscului major pe care o imigrație masivă de sirieni ar fi reprezentat-o pentru buna funcționare a unor localități ca Fetești, Tecuci, Mila Domnului sau Cocârlați, inclusiv riscul de a înlocui maramele și vânătăile ortodoxe ale locuitoarelor acestor meleaguri cu burka, iașmalâcul și bobârnacele invadatorilor musulmani.

Omniscienții

Din constatările mele, expresia curentă cea mai puțin utilizată de români nu este nici ”Mulțumesc frumos”, nici ”Luați de la mine” ci ”Nu știu”.

Față de alți oameni de pe Pământ, românii sunt în fapt atoateștiutori, fiind rare ariile de funcționare socială, filozofie profundă, fotbal, politică, dar și medicină, teologie, meteorologie, construcții sau istorie în care cetățeanul nostru tipic să nu aibă, indiferent de pregătire, QI și moment al zilei, opinii ferme și credințe de nezdruncinat.

Ocazional nivelul cunoașterii este numai parțial, cum ar fi de exemplu la acei pacienți ai mei care, atunci când sunt întrebați ce înălțime au, explică senini că au ”un metru și ceva”, de parcă s-ar fi crezut până în momentul conversației că au de fapt aproape un metru.

Dar îi înțeleg – persoanele respective nu doresc să fie interpretate de mine ca fiind ignorante și nici nu doresc să se expună la marginalizarea, condamnarea, disprețul și torturile la care, probabil, cei care recunosc cinstit că nu știu, ar fi supuse.

Aria expertizei noastre populare este mult mai amplă. Cuprinde, de exemplu, modalitățile complet abordabile prin care Simona Halep ar fi putut să o învingă, practic fără să transpire, pe Serena Williams, așezarea în teren cea mai bună cu care Steaua ar fi putut, dacă s-ar fi interesat la interlocutor, să acceadă în grupele ligii, dar și subiecte mai subtile cum ar fi obiectivele reale ale imigrației siriene, strategia de scurtă și de lungă durată a ocultei mondiale, gândurile ascunse ale iredentiștilor maghiari, modalitățile superioare de progres a societății și dorințele intime ale Celui de sus, prezentate cu obscuritate în biblie, dar complet transparente românului înarmat cu atotcunoaștere.

Toată această admirabilă înțelegere este, zilele noastre, blagoslovită suplimentar prin accesul la internet și decizia propietarilor facebook de a nu taxa nici crearea de conturi, dar nici emiterea de idioțenii repetate, măcar cu vreun buton de ”dislike”, ”emeză” sau ”marș”.

Pe de altă parte este adevărat și că o altă trăsătură a românului care le știe pe toate este ghinionul, reprezentat în mod particular de modalitatea antipatică prin care realitatea, adesea, îi contrazice credințele și convingerile. Politicieni, sprijiniți prin puterea bojocilor, ajung adesea după alegeri în prime time, la Jilava, remedii naturiste infailibile rezultă în amputații, sau fonduri de garantare și investiții sigure care se dovedesc a fi amplasate, în ziua de retragere a economiilor, în mijlocul vreunui lac. Toate aceste evenimente și altele asemănătoare apar destul de curent în viața românului omniscient, arătând clar că suntem un popor nu numai extrem de iluminat dar și blestemat să aibă o ghină extrem de libertină sexual.

Momentul în care românul atinge apogeul acestui tip de cunoaștere este, de obicei, momentul în care acesta începe să îi învețe pe alții. Prin postări, bloguri, articole de presă sau fie numai prin explicații cu voce răsunătoare adresate comesenilor. Pentru că o altă particularitate a genului acesta de înțelepți este și generozitatea cu care își fac cunoscute, la nevoie cu flegma, invectiva și palma, convingerile, precum și capacitatea limitată a acestora de a locui strict în fășiuța subțire de cortex alocată.

În această lume competitivă eu mă simt pe undeva dezavantajat, fie și numai pentru faptul că, deși sunt convins că nu cunosc o mulțime de răspunsuri adecvate, mi-am formulat în principiu o groază de întrebări complet valide. Constat adesea că adevărurile mele, chiar parțiale, sunt mai rar contrazise de realitate decât convingerile imuabile ale altora și îmi place să cred că, deși constituită din boimi, lumea mea interioară are o anumită coerență.

Dar mai ales am trăit pe propria piele și sunt convins că oricare din lucrurile pe care le simt și le cred ar putea fi, peste o zi sau peste o viață, contrazise, astfel că nu mi- e rușine să spun că ”nu știu” chiar în arii în care, evident, cunosc mai multe ca alții.

Bineînțeles însă că nu sunt înclinat să exagerez cu asta.

Rumpelstiltskin și torcătoarea fermecată

Victor I-ul din Pont era din ce în ce mai îngrijorat.

Oamenii din împărăţie îi păreau acum, după alegeri, nesăţioşi şi agitaţi ca un balaur ţinut o săptămână pe salate.

Păreau să aibă permanent numai cârteli de exprimat, cerinţe de verbalizat şi înjurături de vocalizat, atât în faţa palatului cât şi de fiecare dată când, singur sau împreună cu soţia, Oltcitana, ieşea în public.

Era suficient să apară cupeul prezidenţial pentru ca, nepăsători la buciumul girofarului, în loc să elibereze banda, cete de cetăţeni agitaţi să se proptească în calea lui să îi tot urle cu grobianismul persoanelor manipulate, incapabile de a înţelege politica mare:

- N-ai zis că măreşti salariile la zânele din sistemul public, mincinosule?

- Ai zis că o să plăteşti câte 20000 de galbeni fiecărui zmeu întors din diaspora, dacă te votează, Pinochio cu coaie mici ce eşti !

- Unde sunt locurile de muncă promise gnomilor din mine în campania electorală? panaramă cu sifoane ce eşti !

- Nu ai zis că scazi TVAul şi impozitele în sectorul strategic al spiriduşelii, mongoloid cromozomopat ce eşti ?

- Unde este relaxarea fiscală pentru balauri mici şi mijlocii, creier de veveriţă sclerozată?

Cupeul îşi făcea loc cu dificultate printre flegmele care creşteau în intensitate ca un muson la Panjaab, în timp ce Oltcitana remarcă cu îndreptăţire:

- Ce primitivi, Victoraş, ce primitivi !

- Da, n-ai ce face. O biată minoritate încă manipulată de Hăhăilă.

- Bani, bani, bani. Mereu zic numai de bani. Ţi-e silă, zău aşa, de această incapacitate de a înţelege mesajul nostru social democrat

- Şi când te gândeşti că linia noastră politică este menită să îi facă din ce în ce mai robuşti şi mai fericiţi... Uite, de exemplu, de când cu mărirea taxelor pe carne, ouă şi lapte practic am eradicat hipercolesterolemia şi nimeni nu poate contesta avantajele ecologice ale noului sistem de încălzire centralizată pe bază de pilote pe care l-ai propus. Dar ce înţeleg boii- că îi ţinem în frig şi foame !

- Nemaivorbind de decizia genială de neasfaltare, menită a strânge legăturile în sânul familiilor şi comunităţilor locale!

- Oricum, cred că am totuşi o soluţie şi pentru pretenţiile astea exagerate a lor. Vor bani? Să le dăm bani !

- Păi de unde Victoraşule, că ce scoţi tu pe cur dimineaţa nu cred că ăştia or să vrea să-şi bage în portofel...

- Păi uite, am vorbit de dimineaţă cu Mugur Eternul, guvernatorul. I-am zis din nou de micile probleme pe care le avem uneori, din partea unor grupuri de extremişti care au interpretat tendenţios o parte din mesajele noastre electorale şi l-am rugat să bage tiparniţa în boale să le închidem gura la păduchioşii ăştia

- Excelent... Şi ce a zis?

- A fost un pic ciudat. M-a rugat să îmi dau jos ochelarii şi s-a jucat un pic cu fruntea mea. Ştii că dacă o plesneşti uşor cu buricele degetelor face un zgomot de minge bătută de perete? Asta a constatat şi omul, care mi-a recomandat să port cercei din metal masiv, că am capul un pic prea uşor. M-a întrebat dacă văd luminiţe, dacă mă sperii de foc şi dacă aud voci şi abia după aia mi-a spus că nu poate face aşa ceva, dar că are o soluţie încă mai bună pentru mine.

- Care?

- Cică ştie de o fată deosebită. Una Petreuşa, Nela Petreuşa. Doxată rău. Tocmai intră în al 10-lea an la prestigioasa facultate de arte economice Harvadz din Camelot, practic mai are puţin şi îşi dă licenţa. Cică ar fi perfectă ca ministru de finanţe...

- A ! cred că o ştiu. O ştii şi tu, e gagica aia cu mutra dulce de copil născut mult înainte de vreme pe care o tot întâlneai pe la bibliotecă atunci când copiai în draci pentru teza ta de doctorat. Fata lui Mario, băiat de-al nostru, luptător în structuri.

- A, mi-o aduc aminte... Dar nu e o găină fără minte de fapt?

- Toţi economiştii sunt. Măcar asta are şcoala la Harvadz, nu o să aibă ce să îi zică lumea.

- Păi să o numesc atunci? Că nu văd ce avem de pierdut, în cel mai rău caz, dacă or să fie cu adevărat probleme complicate de rezolvat, o să stea cu buzele strânse şi privirea în gol, ceea ce de obicei ajută

- Ajută mult, dă un aer de competenţă implicită. Hai că ne-am scos. Tare eşti deştept, abil şi priceput, bărbate.

- Sunt, sunt. Aşa zicea şi mama, aşa zici şi tu şi sunteţi amândouă femei cu bun simţ.

 

 

 

 

Nela se plimba de-a lungul şi de-a latul biroului încercând să găsească soluţia salvatoare. Nu era uşor, aşa că din timp în timp mai arunca o privire fugară pe coala de hărtie din faţa ei, încercând să îşi dea seama dacă şi unde a greşit. Viaţa de ministru de finanţe se dovedea grea şi plină de provocări, nici nu se compara cu dimineţile fără griji ale studenţiei ei prelungite din Camelot.

Un ciocănit discret în uşă îi atrase atenţia:

- A sosit reprezentantul Fondului, o anunţă secretarul, un anume Striper Bălăngilă

- Pofteşte-l te rog, spuse experta în finanţe

Persoana care intra era un om între două vârste, cu un aer serios, început de chelie şi un accent fonfăit, caracteristic etnicilor de origine germană din Helvia

- Bună ziua doamna ministru. Eu sunt Rumpelstiltskin, spiriduşul şef al Fondului Binefacerii prin Îndatorare Perpetuă şi m-am prezentat să vă ajut.

- Bună ziua. Nela Petreuşa, expert financiar, ministru de finanţe, ultimul an la Harvatz. Vă mulţumesc că aţi venit, avem nevoie de ajutorul şi asistenţa fondului.

- Lucraţi, văd, constată spiriduşul, aruncând o privire pe foaia de hîrtie de pe birou...

- Da, una din numeroasele probleme care apar în ziua unui ministru dedicat, mă tem ...

- Aşa pare constată Rumpelstiltskin, aruncând o privire fugară pe foaia pe care scria „produs intern brut 2763542 galbeni, la 34.5  galbeni pe cap de locuitor rezultă că avem 80102,6 locuitori, dar de ce dă cu virgulă ?????”. Înţeleg că lucraţi la un pic de statistică avansată, nu ?

- Da, probleme, mereu probleme. Dar cea mai mare problemă de fapt să ştiţi că este lipsa banilor. Analizez de peste 2 luni structura bugetului, a plăţilor şi a impozitelor şi am ajuns, poate şi datorită capacităţii mele extraordinare cu cifrele, să deduc că ne-ar mai trebui bani. Aur. Ţechini. Guldeni. Mocho dinero.

- Robusteţea concluziei domniei voastre mă covârşeşte. Presupun că aveţi şi un plan de măsuri pentru aceasta...

- Desigur că am...

- Nu îmi spuneţi... lăsaţi-mă să ghicesc. A ! doriţi să sporiţi investiţiile străine, bazându-vă pe atragerea capitalului investitorilor în paralel cu lansarea unor programe guvernamentale de regenerare a infrastructurii?

- ...

- Sau nu e asta, de fapt mizaţi pe capitalul autohton, plănuind o modelare activă a fiscalităţii pentru relansarea activităţii economice, mai ales la nivelul antreprenorial?

- Vorbiţi vă rog mai rar şi dacă se poate pe româneşte ...

- Sau de fapt şi de drept consideraţi că un program strategic solid de creştere a competenţelor, de refacere gradată a infrastructurii şi de regândire a managementului în regat ar fi de fapt soluţia?

Chipul tinerei ministrese se bosumflase. Privirile se fixaseră cu tenacitatea unei rachete de croazieră Tomohalk pe o muscă imaginară aflată pe peretele din spatele neamţului şi buzele erau mai strânse decât sfincterele unui puşcăriaş aflat prima noapte în celulă. Pe porţiunea de frunte aflată sub breton tot felul de cute se întretăiau ca nişte valuri ce trădau hula din cortexul deja suprasolicitat.

Într-un final buzele se descleştară cu dificultate şi marea expertă îngăimă:

- De fapt, domnule Rumpelstiltskin soluţia aşa cum o vedeam eu era mult mai simplă. Mă gândeam să ne împrumutaţi dumneavoastră banii, eventual nerambursabil?

- Eu?

- Nu dumneavoastră personal, fondul. Câteva milioane de galbeni măcar.

- Vreţi bani de la noi ? De asta m-aţi chemat?

- Da, păi nu asta faceţi voi

Un râs lăuntric îl străbătu pe Rumpelstiltskin. Îşi amintea cu claritate şedinţa de board în care propunerea de a credita împărăţia lui Victor I-ul fusese primită cu ilaritate şi bună dispoziţie.

Krugelschmitherlichen de exemplu sugerase că mai bine ar încerca să lanseze galbenii cu catapulta în lac, fiind destul de probabil să nimerească vreun crăpcean mai apatic, obţinând astfel un profit cu mult mai mare.

Schmerlenschmachelstenter supralicitase sugerând că mai bine ar schimba toţi galbenii în bancnote şi şi-ar face coifuleţe din ele, pierzând desigur suma dar măcar protejându-se de insolaţie şi melanom.

Doar el, Rumpelstiltskin, îşi ridicase vocea prin hohotul general şi propusese să se ducă totuşi la amărâţii ăia, că poate or avea vreun plan coerent de redresare.

Acum că se lămurise nu îi rămăsese decât să prezinte decizia fără a paraliza cognitiv femeia din faţa lui.

- Şi cum v-aţi gândit să vi-i trimitem? În trăsuri blindate? Cam ce culoare să aibă?

- Nu contează prea mult, atâta vreme cât sunt destule.

- Mda, nu se poate, că nu aţi terminat autostrada... Păi mai bine să veniţi să le luaţi cu vaporul ...

- Să ştiţi că ideea asta e de valoare...

- Mda, nici asta nu se prea poate, că v-a vândut Hăhăila flota. Dar ştiţi ceva, am o idee cu mult mai bună !

- Vă ascult, făcu ochii şi gura mare economista

- Uite o să vă trimit o torcătoare magică. Made in Helvia, la chiar Rumpelstiltskin and sons ltd. Practic costă doar 100000 de galbeni. Este o torcătoare binecuvântată de zânele din cele 7 ţinuturi şi care transformă orice material textil de la lâna mieilor, pletele zmeilor sau flocii zânelor în aur alb de 24 de carate. La numai acest preţ de nimic, dacă sunteţi harnici şi staţi la tors toată ziua în 6 luni aici o să fie El Dorado.

Mintea ministresei analiză cu intensitate şi competenţă propunerea bancherului. În ciuda blocajelor inerente unei astfel de întreprinderi, oportunitatea în sine părea deosebită aşa că, mai târziu în zi, cu un cec în mână şi un zâmbet pe buze, Rumpelstiltskin părăsi ministerul.

 

 

 

Scandalul era în toi.

Atât Petreuşa cât şi Victoraş şi Oltcitana erau sleiţi şi cu mâinile pline de bătături de la tors.

În cele câteva săptămâni de eforturi, deşi folosiseră cele mai de calitate şi exotice materiale, de la banala lână de berbec în rut, cânepă psihedelică sau in, până la păr din urechile balaurilor, mustăţi de turcoaice sau sprâncene de djin, nici măcar o pulă botswaneză nu ieşise din torcătoare. Baloturi de sfoară cu aspect mai mult sau mai puţin dubios erau depozitate prin colţurile odăii, în ciuda maniei ministresei de a le lua repetat la mână doar, doar o zări vreo urmă de aur.

- Nu vi se pare că astea de-aici au început să se preschimbe? întrebă ea cu speranţă, ţinând în mână produsul toarcerii părului epilat donat de Federaţia Prinţeselor Platinate

- Nu e nici un aur, tuta dracului, mormăi cu obidă Victoraş în timp ce Oltcitana îşi ridică dezaprobatoare privirile din torcătoare.

- Te-a păcălit ăla. Uite am primit azi un porumbel de răspuns de la fond care pretinde că Rumpelstiltskin nu mai este angajat acolo. I-ai cerut măcar un act de identitate, sfertocreierato?

Cearta ce ameninţa să cuprindă oamenii politici fu întreruptă de scârţâitul uşii de la intrare. Mugur Eternul se zgâia la ei în timp ce cu mâna dreaptă îşi făcea cruci. Un zgomot de iniţiere a expectoraţiei străbătu sala, acoperind scârţâitul maşinii de tors în timp ce bătrânul guvernator observă

- Aş vrea să vă scuip, să nu vă deochi, dar este, în mod evident, prea târziu. Ce faceţi aici de vă zdrăngănesc scăfârliile ?

- Bani. Am achiziţionat ultima torcătoare în domeniu, made in Helvia, cu mânere cromate, încărcare automată şi garanţie extinsă, dar, ori nu am citit instrucţiunile, ori facem ceva incorect că, aparent, tot ce obţinem sunt aceste fire dezgustătoare, explică Petreuşa

- De asta v-am chemat, explică şi Victoraş. Presupun că aţi mai văzut genul acesta de utilaj şi aş fi vrut să ne arătaţi cum poate fi, spre binele patriei, folosit.

Un Mugur consternat se uita la cei trei.

52 de ani de servire a patriei din postura de guvernator nu îl pregătiseră vreodată pentru această întrebare ţintită.

La ce ar putea o torcătoare cu vărf ascuţit să folosească unei ţări în recesiune?

- Păi să ştiţi că ar exista o utilizare. Şi depinde cu totul de voi.

- Orice. Ce trebuie să facem? strigară la unison cei trei lideri

- Daţi furca încoace... desfaceţi-vă la pantaloni şi aplecaţi-vă în faţă cu toţii.

Atâta știe, atâta face

Atunci când Antena 3, în mod particular domnul Gâdea, face o dezvăluire incendiară, procesul în sine seamănă destul de mult cu cel prin care o găină pestriță și cu gât golaș, răsfutută în cloacă de cocoși, rățoi, bibiloi și varani, anunță depunerea vreunui ou memorabil. Se cotcodăcește ca la apariția dihorului, se screme  și se răsscreme pentru ca în final, în locul unui produs de concepție cu caractere de ou de struț, să se constate o mogâldeață plină de găinaț, de care i-ar fi jenă și unei vrăbiuțe cufurite.

Cam așa fu și cu ”deconspirarea” activității de securist a lui Băsescu din anii 80.

A fost nevoie de mai puțin de câteva ore pentru ca veridicitatea și caracterul original al ”documentului exploziv” prin care fostul triton de Cotroceni, actualmente pensionar cu transaminazele crescute, să fie invalidate cu ușurință, fără spectroscopie de masă, cine știe ce operațiuni de matematică superioară sau ajutor divin, ci prin banala constatare a unor discordanțe în fondul și forma documentului.

Eu personal nu știu dacă Băsescu a fost sau nu colaborator al securității. Pe de altă parte cred, deși nu cu exactitate, că domnișoarele pe care le mai putem vedea în minijupe pe centură sug pula șoferilor.

Tot fără probe deci pot crede, în adâncuri, și că un comandant de navă de pe vremea lui Ceaușescu, marinar care ulterior s-a dovedit a fi miraculos de înarmat cu dosare politice și alte informații privilegiate despre oponenții politici, ar fi putut să ajute, pentru binele țării desigur, suspomenita organizație de patrioți din vremea lui Ceaușescu.

Bănuiesc toate acestea, dar nu m-aș apuca să le dau ca fapte sigure, de frica de a nu fi dat în judecată de centurista ajunsă respectabilă.

Cei de la televiziunea varanică nu au, se pare, aceleași scrupule ca și mine.

Presupun că dacă aș sta să editez pe computer un document secret intergalactic prin care să se arate că Traian Băsescu, nume de cod Klingonul, este de fapt un romulan sub acoperire, implicat în asasinarea lui Jon Snow și mâna dreaptă a lui Sauron, a doua zi acesta ar fi în prime time la Antena 3, subiect de urlete, ochi dați peste cap și țâțâieli ale corifeilor care se mai adună, în fapt de seară, să facă câte o sinteză.

Cineva, nu zic cine, om important dar care zilele acestea mănâncă arpacașul statului, le-o fi zis că scopul cel mai nobil al unei televiziuni și datoria sfântă a unui jurnalist este să arunce cu căcat în oponentul politic, fie că-l nimerește sau nu, în speranța că din izul acestuia va rămâne ceva în memoria olfactivă a tolomacilor care deschid televizorul.

Din păcate însă pentru anteniști Băsescu este mai obișnuit cu căcatul decât este tenia și dacă este să se organizeze un duel de tip ”în ciorapi să ne mirosim”, nu există om politic mai competent și mai relaxat decât el.

Mai mult, într-un context în care mult mai util pentru noi toți ar fi să îl uităm pe fostul președinte al dezbinării, mizeriei morale și recesiunii, iată că activitatea maniaco-tembelă a Antenei 3 ni-l readuce în prim plan și nu oricum, ci în calitate de nedreptățit. De om a cărui dreptate trebuie să i-o respecți, deși în sinea ta presupui oricum că nu a fost chiar virginal în interacțiile de centură cu securitatea.

Tărărea zi de zi a unei scăfârlii predominant goale este un impediment pentru oricine, dar cu atât mai mult pentru niște ”ziariști” care, dacă tot manipulează,  ar trebui să manipuleze în direcția disconfortării unui personaj și nu în cea a reabilitării acestuia, a prilejuirii de noi discursuri politice și a negării unui trecut dubios prin simpla demontare a unui fals grosolan.

Dar fraza ”atâta știe, atâta face” este un motto taman bun de pus atât la intrarea în Antene cât și, în bandă, la fiecare emisiune a domnului Gâdea.