Paradoxuri guvernamentale

Pare că ne pregătim să savurăm un nou paradox românesc, respectiv acela că a fost nevoie ca un partid să câștige, pentru prima oară de 20 de ani încoace, cu autoritate alegerile, ca să avem și noi parte de instabilitate guvernamentală.

Când se câștigau alegerile cu câte 28% rezultau guverne stâncoase, greu de răsturnat de opoziție.

Acum când PSD și ALDE (un partid care poate fi acuzat de multe, dar nu și de faptul că ar mina aranjamentul care le asigură accesul la ciolan) au împreună procente fără număr, se pare că guvernele rezultate sunt absolut progerice, dându-și obștescul sfărșit cu frecvența cu care fată mâțele: o dată la câteva luni.

Din motivele pe care le știm cu toți: miniștri prea proști să treacă până și evaluările propriului partid, sondaje defavorabile (chiar cele comandate de propriul partid), legile țării (care nu se potrivesc cu activitățile ministeriale ale reprezentanțior guvernului) și, evident, o lipsă de respect față de Naș care, în țări mai civilizate, s-ar lăsa cu aruncatul vinovatului la pești.

Acuma eu nu mă plâng; dacă tot mi-a fost sortit să trăiesc 4 ani de pesedism, măcar să fie haioși.

Leave a Reply

Your email address will not be published.