Politicianul român și pericolele inexistente

 

Una din zonele de funcționare admirabilă ale politicianului român este, desigur, apărarea de pericolele inexistente.
Bineînțeles că atunci când pericolul există, fie că ia foc câte o sală care nu ar fi trebuit să fie autorizată, că se prăbușește vreun avion care nu ar fi trebuit să decoleze sau că vine vreo vijelie cu adevărat periculoasă, acțiunea politică este lentă, ineficientă și miroase crunt a nepăsare și mușamalizare.
Când însă pericolul este unul mai degrabă abstract, vreo ploicică cu grindină, niște teroriști imaginari sau posibilitatea atât de verosimilă de a fi invadați de bulgarii, de rușii sau de ungurii geloși pe meleagul nostru strămoșesc, politicianul român se activează și ia măsuri. Închide școli. Face apeluri. Cumpără coverte, tocmește rachețoaie sau așează tot felul de scuturi defensive.
Orice ar putea să dea bine în locul în care politicianul se simte perfect, ca limbricul în colon, respectiv la televizor, înconjurat de consilieri și extrem de îngrijorat și de activ.
Pentru că nimic nu îi priește unui belitor de pulă aflat în plin mandat decât câte un cod galben, roșu sau portocaliu care să îi dea prilejul să strălucească în toată capacitatea lui vizionară și organizatorică ce îi lipsește cu desăvârșire în celelalte afaceri cotidiene, de exemplu ameliorarea vieții și destinului de zi cu zi al nostru.
Pentru că singura urgie pentru care nici unul din politicienii noștri nu par a lua, de 27 de ani, măsuri, este propria lor existență.