Filip se pricepea la sărutat.
Începu cu o mângâiere blândă, de catifea, discretă ca una din paresteziile ce anunţă o criză de tetanie; buzele tânărului crescură în intensitate, gradat, peste buzele întredeschise ale prinţesei, într-o ascensiune bine gradată şi, într-un final, jucăuşă, limba îşi făcu apariţia ca o veveriţă sfielnică intrigată de bufniturile alunelor coapte căzute printre crengi.
De-abia când mâna stângă a prinţului se încleştă, ca o mână de urangutan dezechilibrat de o cracă, de sînul drept al prinţesei, aceasta deschise în fine ochii.
- Puterea dragostei adevărate, murmură impresionată regina mamă, în timp ce zgomotul plesniturii răsună în liniştea dormitorului princiar.
- Te-ai trezit iubita mea, constată şi Filip, mângâindu-şi urechea peste care palma prinţesei lăsase o imperceptibilă dâră de sânge.
- Slavă cerului, mai completă şi majestatea sa.
- Pârtie !! strigă Aurora, împingându-l cu putere pe Filip. Pârtie !! continuă ea năpustindu-se spre toaleta la care nu mai fusese de atâta vreme.
- Bravo, prinţe, constată încântat regele. Te-ai dovedit mai puternic decât blestemul şi mai priceput decât eram eu în tinereţe, observă el, în ciuda pufnetului sonor al soţiei
- Peste aşa o ştachetă ar sări şi melcii cu osteoporoză, fără elan, constată regina.
- Vorbeşti acuma, vorbeşti, dar ai uitat cât de fericită ai fost atunci când prinţul tău, mandea, am rupt blestemul...
- Cred că hârşâitul bărbii tale nerase din seara aceea ar fi trezit şi un raton anesteziat, deşi posibil ca halena să o fi făcut dinainte, în cazul unei vieţuitoare cu nasul atât de fin, fie ea în comă
- Lasă că după 20 de ani fără Colgate nici guriţa ta nu mirosea chiar a viorele contratacă, un pic nechibzuit, regele
- Eu prinţ ca tine, neras, cu gulerul prins alandala şi cu tunica atârnând neglijent din armură chiar nu mai văzusem.
- Sunt convins că te topeai de dorinţă când m-ai văzut atât de neconvenţional
- Da, de dorinţa unei perfuzii cu diazpam. Ca aia care mi-am pus-o după noaptea nunţii.
- Păi, judecând retrospectiv, nici eu nu am fost prea inspirat. Ţin minte că, mergând spre Castelul Fermecat mă tot întâlneam cu fel de fel de prinţi şi cavaleri... Făt Frumos, de exemplu, se jura sus şi tare că şi-ar fi sărutat mai degrabă iapa, Harap Alb că mai mult decât să – ţi tragă pilota pe faţă nu a putut face, iar Şarmantul mi s-a confesat că, în ziua în care a intrat în iatacul tău, heterosexualitatea lui a primit o aprigă lovitură.
Filip asculta frumoasele amintiri depănate de viitorii lui socri gândindu-se că, spălată şi aranjată, Aurora nu ar fi arătat chiar atât de prost. Un gând uşor neliniştit îl străbătu totuşi auzind pe cei doi:
- Dar, mamă, nu înţeleg... Şi tu ai suferit de acelaşi blestem?
- Da, mă rog, am omis a trece asta în anunţ. Vezi, acum vreo 100 de ani, pe vremea bunicii mele Tatiana, cu ocazia logodnei acesteia, s-a făcut o mică petrecere de burlăciţe, pentru zânele, vrăjitoarele şi prinţesele cu care aceasta era prietenă. Chef mare, cocktailuri, stridii, iarbă şi, la final, şi vreo doi stripperi, zmei din Moldova. Fum a ieşit din băieţii ăia, pare că s-au lăsat pe viaţă de răpit prinţese. Din păcate însă s-a dovedit că unul din ei era, part time, paparazzi aşa că a doua zi toată tărăşenia a apărut în Cancan, cu poze şi cu titlul „Ruj anatomic pentru majestatea sa prinţul”.
Scandal mare la curte. Prinţul a dorit într-o primă fază să renunţe la căsnicie, interpretând cu primitivitate imaginile din ziar ca fiind un comportament subvirginal al prinţesei şi a fost nevoie de declaraţia directorului publicaţiei care să recunoască, după trei zile de discuţii şi 4 degete tăiate, că totul a fost o făcătură şi pozele nişte falsuri ordinare.
- Deci nu bunicul dumneavoastră a aruncat blestemul?
- Nu, nici vorbă. Omul era pâinea lui Dumnezeu. Până şi în ce-l priveşte pe unchiul meu, mulatrul, nu a bănuit vreodată că explicaţia cu melanodermia infantilă ar putea fi întrucâtva eronată. Nu, nu luminăţia sa, stuchi-l-ar mâţele de om minunat, dar a pus mâna pe ziar şi Arabela, Zâna Încruntată.
- Cine e Arabela?
- O băbăciune ce locuieşte în Codrul Virginelor. Fostă colegă de şcoală cu Tatiana, preşedinta clubului de şah şi olimpică, faza pe regat, la torsul lânii. Tocilara şi turnătoarea clasei, mândră nevoie mare că, spre deosebire de celelalte colege prinţese, a intrat la o universitate particulară de zânărit. Femeia tocmai îşi dăduse licenţa şi, când a văzut că nu a fost invitată la paranghelie, a luat foc.
- Şi a aruncat un asemenea blestem pentru atât de puţin?
- Era şi ea la începutul carierei. Se pare că tot ce dorise fusese un blestem simplu de tip „Trezi-le-ai zdrahonul doar molfăindu-l” dar cumva i-a ieşit „Trezitu-te-ai numai molfăită bine”. În plus a şi scăpat toată sticla de praf de zână, că îi tremura şi încă îi tremură mâinile ca la un rezident la vizita profesorului, aşa că blestemul a devenit ereditar.
- A, dar baba mai trăieşte?
- Sigur. Dar este greu de ajuns la ea în codrul ăla al ei.
- Da? De ce?
- Păi Codrul Virginelor se numeşte aşa pentru că este de nestrăbătut pentru orice fiinţă vie, cu excepţia celor virgine. Practic nu a mai călcat nimeni pe acolo de 30 de ani. Executăm criminalii aruncându-i acolo. Plus că nici nu merită, că baba este un pic spasmofilică după atât de multă viaţă în puritate trupească.
- Nu vă faceţi griji. M-aş duce eu dar vă daţi seama că aşa mândrie de bărbat ca mine nu apucă să facă nici trei paşi în desiş, exageră un pic prinţul. O să o trimit în schimb pe Aurora când îşi revine.
„Tare aş vrea să o văd şi pe asta” gândi mama soacră, fără să mai comenteze.
Pregătirile pentru nunta princiară erau în toi, deşi o parte din aranjamente păreau destul de anevoioase.
În iatacul domniţei Aurora şi mama ei reluaseră controversa din seara precedentă
- Nu prea vreau, mamă, nu prea vreau. Tu te-ai uitat la el?
- Da tu te-ai uitat la taică-tu? Şi sincer să fiu acuma, după atâţia ani de eforturi ale mele, arată bine.
- Tot mi-o bagi pe asta cu tata, dar uită-te la Filip. Slăbănog cu burtă nu mai văzusem până la el şi şi-a şi lăsat căcatul ăla coliliu să îi crească pe faţă de parcă ar fi umorist la Circul de Stat din Minsk. Păi nu mai bine mai dorm eu 3-4 ani că o veni şi vreun pământean la mine, că nu oi fi sluta slutelor
- Te înţeleg draga mea, dar chiar nu se mai poate. Ăsta e al cincilea în ultimii 10 ani şi, sincer, de-abia l-am găsit. Nu îţi dai seama câte afişe, fluturaşe, şi mesaje publicitare am dat. Pe ăsta l-a agăţat tac-tu cu un cont fals pe Facebook, să nu crezi că a fost uşor. Dacă pleacă va trebui să umblăm după hipsteri prin baruri şi atât de jos nu vreau să ajungem, la urma urmei suntem o dinastie milenară.
- Mă mai şi freacă la cap toată ziua cu blestemul. Că ce face el dacă îi fac fată, că nu are chef să îi adoarmă aia, că nu este OK, să mă duc în Codru să vorbesc cu Arabela. Că ce face dacă îi fac mai multe fete, vinde zestrea să facă incubator. Că neaparat să mă duc.
- Mda, urăsc bărbaţii ăştia care îşi imaginează că dacă dormi de la 16 ani eşti neaparat virgină. Aşa era şi taică-tu a doua zi după noaptea nunţii, tot se scărpina în cap, ofta şi mă fixa întrebător...
- Păi nu e problemă mare, că i-am zis că sunt alergică la polenul de fag, dar simt eu că, de când m-a văzut îndopându-mă cu miere nu mă prea crede. Oricum, sincer mamă, tare aş mai aştepta....
În sala de jocuri Filip şi regele jucau o tablă.
- Zău aşa tată, nu zic că mandatul de premier este chiar rău, dar având în vedere că totuşi vorbim de un blestem poate că nu ar fi de prisos şi un mic supliment. De exemplu exclusivitatea la bătucirea trotuarelor, la schimbarea bordurilor şi achiziţionarea de abacuri pentru funcţionărime ar putea compensa un pic această surpriză.
- Fiule, nu zic nu, dar am şi eu baronii mei, nu pot să îi trimit la vârsta lor la muncă cinstită. În plus nu văd ce rău poate fi să ai două, trei fete adormite, eu mă rog de Liga Zânelor de peste 20 de ani să o adoarmă la loc pe nevastă.
- Vorbiţi aşa acuma, dar o să vedeţi că, peste ani, când vom vedea sânge din sângele nostru dormind toată ziua, cu unica speranţă ca vreun aventurier nespălat să o zăbălească contracost nu o să vi se mai pară atât de comic.
- Nu e chiar aşa... Uite şi la Aurora, dacă nu ar fi sforăit atât de tare aş fi lăsat-o şi acuma să doarmă. Dar, sincer, mă săturasem să petrec noapte de noapte cu ochii pe pereţi şi tampoanele în urechi sperând că o să îşi schimbe partea.
- Oricum cred că ar trebui mers la Arabella. Nu poate fi atât de greu să o convingem, mai ales că blestemul, aşa cum fusese el gândit iniţial, nici măcar nu este o chestie rea.
- Da, din păcate mă-sa s-ar fi dus, înainte de căsătorie, dar era alergică la frunzele de stejar şi uite că Aurora nu poate din cauza sensibilităţii la polenul de fag. Aşa ghinion într-o familie, mai rar.
- Dar nu o putem suna?
- Nu este de mult în aria de acoperire că nu am găsit pe nimeni să construiască releul.
- Porumbei, ceva?
- Cad seceraţi la intrarea în pădure.
- Mă gândesc eu la ceva.
Filip avansa anevoios prin codrul des. Douăzeci de ani de masturbaţie compulsivă îşi găseau fireasca răsplată acum când, aparent, lianele şi tufişurile se trăgeau miraculos din faţa lui. Călcase peste destule schelete la intrarea în pădure pentru a recunoaşte că blestemul ciudat ce atârna deasupra acesteia era extrem de palpabil şi, deşi asigurat de pavăza invizibilă a castităţii sale nemărturisite, tot îşi dorea să termine misiunea cu repeziciune.
Casa Arabelei era destul de discretă şi fusese la un pas de a o rata. Mieunatul celor 5-6 pisici ce o străjuiau îi atraseră totuşi atenţia, aşa că bătu la uşă cu timiditate. O femeie încruntată între două vârste răspunse:
- Cine este acolo ?
- Mă numesc Filip, o caut pe doamna, pardon domnişoara Arabela, Zâna Încruntată
- A, păi mai mergi jumate de oră şi o găseşti, răspunse femeia
- Vă mulţumesc, sărut mâna, răspunse prinţul când, cu un hohot de râs femeia îl opri:
- Eu sunt, tolomacule, chiar credeai că sunt o sută de zâne în pădurea asta? Vezi dacă nu ai mâncat peşte când erai mic?
- Mda, teribil de amuzant.
- Nu te întreb cum de ai reuşit să intri în pădure, că văd cu ochii liberi. Tu şi peste 10 ani o să poţi culege ciuperci liniştit prin zonă. Zi mai bine cu ce treabă pe aici?
- Păi, cum v-am zis, sunt Filip şi m-am îndrăgostit de Aurora, fata împăratului. Urmează să mă însor dar mi-e frică că blestemul pe care l-aţi aruncat asupra familiei să nu îmi urmărească eventualele progenituri, aşa că am venit să vă rog, dacă aveţi timp şi plăcere, să îl ridicaţi.
- Fata e chioară? se interesă zâna
- Nu, e un pic vorbăreaţă, alergică la tot felul de lucruri, cam dezordonată, mereu obosită şi câteodată enervantă, dar nu cred că este şi chioară. De ce întrebaţi?
- Aşa, fără vreo intenţie. Uite, flăcău care este treaba – blestemul ăsta l-am făcut pe vremea când eram doar stagiară şi credeam că am talent. Dar pare că nu este deloc aşa. Ţineam de exemplu cu Dinamo şi am vrut să îi binecuvântez să nu piardă niciodată vreun meci de Liga Campionilor şi uite că se fac acuma 243 de ani de când nu au mai luat campionatul. Mi-am dorit să fac din oraşul meu natal, Constanţa, o nouă Copacabana şi de atunci a ajuns Mazăre la al 10lea mandat şi campion regional de samba. Când am vrut să am şi eu un parc plin de curăţenie în jur, a doua zi era păduricea asta în loc. În general am tot avut ghinion cu blestemele şi, sincer, prefer să nu mai fac şi alte trăznăi.
- În alte situaţii aş zice şi eu să folosiţi bagheta doar pentru grataj, dar în contextul problemei mele vă conjur totuşi să încercăm să găsim o soluţie.
- Păi o soluţie pare să fie de fapt... dar nu prea îmi convine
- Este ceva ce pot face eu?
- Păi, cu ani în urmă, la cursul de „Desfacerea blestemelor” ştiu că profesoara ne învăţa că, o dată cu pierderea virginitatăţii, unei zăne i se desfac toate blestemele de până atunci, fie şi numai pentru a se putea concentra pe relaţie. Dacă nu ai fi atât de liminar din punct de vedere al esteticii generale am putea încerca...
- Mamaie, tu ai văzut un pic scheletele din pădure?
- Eu nu zic că nu ar putea fi şi riscuri, nemaivorbind că personal numai la gândul de a-mi pierde virginitatea cu tine încep să le invidiez.
- Altă soluţie nu o fi oare?
- Nimic la care să mă pot gândi de fapt. Ştiu eu, să faci numai băieţi.
- Off, dumnezeule, pare că nu am de ales.... Hai să o facem.
- OK. Ia însă gluga aia te rog şi stinge lumina.
Filip se execută şi se apropie timid de zână când, un gând neplăcut îl străfulgeră
- Şi zici că Dinamo de-acum poate să ia campionatul?
- Dacă merge, da
- În cazul ăsta rămâi cu bine, strigă prinţul şi o luă la fugă, cu gluga încă pe faţă.