După un început bun zmeul trecuse în defensivă şi în ultimele minute îşi apăra cu disperare viaţa. Loviturile păreau să vină de pretutindeni şi adversarul părea că dansează, evitând cu uşutinţă înţepăturile de paloş şi loviturile de scut. Se retrăsese pas cu pas înspre intrarea din grotă şi, acolo îşi găsi sfârşitul când, împiedicându-se în preşul cu „Bine aţi venit !” coborâ garda o secundă, suficient pentru ca muchia poşetei să evite scutul, lovindu-l în tâmplă. Se prăbuşi şi îşi găsi sfârşitul sub crunta lovitură a unghiilor de acrilat ale Ilenei Cosânzeana, care prinzând momentul se năpustise, ca o adevărată dansatoare de zumba asupra victimei.
Prinţesa tocmai îşi recupera suflul cu câteva mişcări Pilates de bază când din fundul grotei se auzi vocea sufocată de emoţie a lui Făt Frumos :
- Horică !! Ce ai păţit Horică ?
Chipul frumos al prinţului era întunecat, în ciuda aspectului colorat pe care colanţii siclam, maieul şi şepcuţa de piele i-l dădeau şi era evident că omul suferea
- Ce i-ai făcut, namilă cu ţâţe ? se tângui el uitându-se cu reproş la Ileana
- Am venit să te salvez, iubitule, să putem fi fericiţi până la sfârşitul vremurilor ! exclamă uimită campioana... Nu te puteam lăsa în ghearele monstrului ăsta...
- Ai venit pe dracu să te ia, ce dracu femeie, nu ai primit scrisoarea ?
- Scrisoarea asta ? desfăşură prinţesa hrisovul înmiresmat... Sigur că am primit-o şi de asta am venit
- De asta ai venit? Nu ştii să citeşti şi ai venit să ţi-o citesc eu?
Textul din scrisoare suna
„Dragă Ileana,
V-aţi speriat degeaba. Horică nu a venit aşa cum vă temeaţi ca să te fure pe tine, ba chiar îţi garantez că nu te-ar fi furat nici să fi fost în comă pe un pat cu rotile. Este un zmeu mai special, foarte îngrijit care m-a ajutat din prima noapte să îmi descopăr bisexualitatea şi care de atunci mă tratează frumos ca pe o doamnă. Îmi aduce flori, mă dezmiardă şi îmi spune „ţucă mică”. Mă face fericit şi va trebui să înţelegi asta. Pare că nu o să mai ajung la nuntă, aşa că rămâi cu bine şi o viaţă frumoasă mai departe”
- Păi am citit printre rânduri ! Era clar un strigăt de ajutor căruia i-am răspuns ...
- Care „printre rânduri”, scria să vii să-l răpui pe Horică ? Care strigăt de ajutor psihopato că dacă ştiam că vii curtea asta era înţesată de dobermani. Nici măcar nu ai luptat frumos, cu paloşul şi sabia... Ce şanse putea să aibă bietul Horică dcând l-ai atacat cu Vuitonul ăsta demodat şi cu unghioaiele alea de neam prost cu model făcut probabil de un macac îmbătat?
Buzele prinţesei începură să tremure şi ochii i se umplură de lacrimi. Într-o clipă de iluminare înţelesese adevărul şi, luptându-se cu tristeţea, furia şi revolta, sufletul ei încerca să îl cuprindă.
- Nemaivorbind de buzoaiele alea rujate pe întuneric, sprâncenele pensate în timpul unui puseu de glaucom şi mărgeluţele astea asortate la conţinutul intestinal
Revolta femeii luase calea mâniei şi, reluând poziţia de atac zumba scrâşni la nesimţit:
- Vuittonul este din colecţia de iarna trecută, modelul de unghiuţe este elaborat de însuşi Merlin, iar mărgeluţele astea sunt singurele care mergeau cu condurii, blestematule ! Pot să accept multe de la iubit, să întârzie câteva luni de la nuntă, să comită vreo vreo indiscreţie amoroasă sau să aibă mici oscilaţii de orientare sexuală, dar asta nu... Apără-te canalie !
Verde Împărat se lăsa cu dificultate înduplecat.
- Îl iubesc tată, îl iubesc şi vreau, şi trebuie să mă mărit cu el !
- Aşa ziceai Ileano şi cu ălalalt, cu Făt Frumos şi de atunci râde tot regatul, regatele vecine, regatele vecine ale acestora şi aşa mai departe că era să te măriţi cu un homălău. Cântă menestrelii că scoţi heterosexualitatea din oameni cum scoate teascul zeama din struguri şi ţie îţi arde de măritiş...
- Am avut ghinion o dată, dar cu Şarmantul este cu totul şi cu totul diferit ...
- Ce diferit, fata mea, ce diferit? Că este mai epilat decât tine, foloseşte acelaşi balsam de păr şi când îşi pune paloşul la şold zici că are scolioză. Bărbat e ăsta?
- Ştii că mie îmi plac persoanele mai intelectuale, nemaivorbind că nu mi-ar plăcea vreunul care să trebuiască să îi dau şi a doua palmă în caz de diferenţe de opinii
- Oricum unde este stârpitura, dacă tot zici că vrea să te ceară de nevastă ?
- S-a dus să îmi facă o surpriză... Secret mare, dar eu ştiu, că mi-a zis slujnica. A plecat de dimineaţă să îmi aducă de la pet shop un căţeluş drăguţ, că ştie cât iubesc animalele. Că aşa este el, când ştie că îmi place ceva ...
- Păi pet shopul este după colţ? Sau s-a dus la cârciuma aia vietnameză după căţel?
Discuţia dintre cei doi fu întreruptă de intrarea unui bărbat cu aspect de coşar.
- Iertare, luminate împărate, iertare pentru veştile triste pe care urmează a vi le spune
- Vorbeşte omule dar stai mai departe că miroşi a pucioasă... Fumezi fără filtru ?
- Nu luminatule, nu fumez deloc, dar am dat azi dimineaţă peste Edgar, balaurul. Veşti oribile prinţeso, nenorocire, majestate! L-a prins pe Şarmant şi îţi transmite prin mine că, dacă nu îi viraţi în cont 75000 de ţechini până mâine îl perpeleşte cum perpelesc nemţii beţi bratwurstul pe grătar....
- Păi cum a ajuns bălălăul ăla în puterea balaurului? Că balaurii au solzi, sunt mari şi miros a şemineu, până şi cârtiţele ştiu să se ferească de ei.
- La pet shop. Edgar moţăia acolo, mai se bagă printre cutii acolo când e vânt afară şi luminăţia sa prinţul l-a cumpărat de la ovrei, mai ales după ce acesta i-a arătat pedigriul de ciobănesc mioritic. A fost înşelat, măria ta !
- Păi nu l-a dus sfecla pe Şarmant că ciobăneştii nu au trei capete şi nici solzi?
- L-a convins ovreiul că ăsta este din Bucovina şi că acolo aşa sunt ciobăneştii. Oricum, nu mai contează, nenorocire mare. Trebuie să plătiţi!
- Dacă o să plătesc eu vreodată ceva pentru ăla să mă duceţi neaparat să îmi facă RMN la cap. Lasă-l să se joace cu ciobănescul, mama lui de handicapat.
- Mă duc eu să îl salvez tată, anunţă împlacabilă Ileana Cosânzeana.
Bătălia cu balaurul fu cruntă şi prelungită. Vuitonul scosese din funcţie două din cele trei capete, dar nici prinţesa nu arăta prea bine, cu sprâncenele pârlite şi fondul de ten înegrit. Bătălia atârna de un fir de aţă şi de-abia cînd Ileana a început să turuie, să blesteme, să critice şi să batjocorească straiele, dotarea masculină şi manierele dragonului acesta înţelese că a pierdut şi că este timpul ca să îşi ia zborul, nici o pradă, mai ales una ca prinţul, nemeritând atâta cicăleală.
Şchiopătând prinţesa se târî în hrubă în căutarea prinţului Şarmant, ochii căzându-i peste trupul adormit al acestuia.
Frumosul lui păr era aşezat pe marginea patului, fiind aparent de producţie chinezească din păr de yac domesticit şi pentru o clipă femeia se uită nedumerită la chelia lucioasă ce circumscria un ultim smoc de păr ciudat de longeviv, pieptănat cu înfrijire sub forma unei şuviţe dezgustătoare. În lipsa armurii pectoralii filiformi se desenau cu subtiilitate peste aspectul de xilofon nou nouţ al cuştii toracice sub care o burtă de berar la pensie acoperea penisul punctiform.
Respiraţia prinţului era extrem de regulată, după cum putea număra cu uşurinţă urmărind apariţia şi retragerea de maree la solstiţiu a secreţiilor nazale abundente şi, admirându-l în tăcere femeia înţelese dintr-o dată avantajele celibatului penrtu o femeie de vârsta, nobleţea şi averea ei.
- Bine fata mea, poţi să te măriţi, cedă într-un final împăratul. Nici ăsta nu îmi place prea mult dar măcar nu este nici homălău ca primul şi nici bicisnic retardat ca al doilea
- Ăsta este bărbat adevărat, spuse şi Ileana Cosânzeana, strângând cu afecţiune braţul lui Striperilă la piept
- Tată, iubito, o să îmi dau toată silinţa să fiţi mulţumiţi de mine. O iubesc pe fata domniei voastre ca pe ochii din cap !
- Da, ce să zic, dă-le mai cu efect, că nu cred că dacă era farmacistă la Farmacia inimii mai te îndrăgosteai tu de ea aşa. Dar asta este, trebuie să o mărit, pe tine te vrea, să facem nunta.
- Împrejurarea că este prinţesă, moştenitoare a regatului şi putred de bogată este de mică importanţă dacă o compar cu lucrurile frumoase, drăguţe şi folositoare pe care le turuie într-una, observă cu sinceritate prinţul. Abia aştept să o iau de nevastă ca să pot beneficia permanent de acestea.şi nu pe sărite, ca până acuma.
- Bine copii, se aprobă, doar ce te rog, Striperilă, până la nuntă să nu îi cumperi nici un căţeluş...
- De ce?
- Aşa, din prudenţă.
- Incredibil, urlă împăratul, la întoarcerea de la Oficiul stării civile
- Ce ghinion, tată, ce ghinion, scânci şi Ileana
- Ce a mai păţit ăsta? A plecat să se regăsească în Tibet ? S-a jucat cu hydra în băiţă ? I-a atins vreun om sfânt pleoapele şi şi-a recăpătat vederea?
- Nu se cunoaşte, încă, tată ...
- Eşti nemăritabilă fata mea. Nu o lua personal, e de bine, nu e mare lucru, dar trebuie să înţelegi asta. Cumpără-ţi un cuplu de pisici şi în vreo 5 ani o să mieunaţi cu zecile la lună. Sau apucă-te de tricotat, mers în mâini sau zugrăvit cărţi poştale, dar gata, cu măritatul mai subţire de acuma, că dacă îmi ciulesc urechile parcă îl şi aud pe Împăratul Roşu râzând de mine
Ileana nu îi dădea atenţie tatălui, observând pe măsuţa din iatac un pergament fixat de un pumnal cu mâner de aur . Cu mâinile tremurânde deschise scrisoare şi citi:
„ La ora la care citeşti aceste rânduri şi baţi din drâmbă de răsună castelul, Striperilă este la mine. Poate că ai văzut şi tu cu ochiul ăla bun că Stripy este bărbat adevărat, armăsar de rasă şi nu material de corcit măgăriţele saşii ca tine. Ştiu că eşti psihopată şi agresivă dar, cu mine, nu o să îţi meargă la fel de uşor cum ţi-a mers cu Horică sau cu Edgar, fie numai pentru faptul că şi eu fac Zumba, Pilates şi tehnici de respiraţie. Eu zic să cauţi iubiţii pe bază de Duracell şi să mă laşi, următorii ani, să mă bucur eu de trombonul lui Striperilă. Cathy, sgripţuroaica”
Bătălia între cele două a început cu câteva ore de îmbufneală reciprocă şi priviri chiorâşe, întrerupte de replici agresive la adresa coafurii, machiajului, calităţii încălţămintei, culorii şuviţelor şi siluetei. Apoi, în ritmul combativ al zumba, ungiile sclipiră în aer şi, într-o încleştare pe viaţă şi pe moarte, cele două femei se apucară de păruit. Smocurile roşcate ale zgripţuroaicei se amestecau cu cele blonde ale prinţesei într-o înfruntare titanică, urmărită cu înfrigurare de trecători, jucători şi pariori.
Bătălia decurgea cu înfrigurare de mai mult de două ore când, într-un final, cu o mişcare nesăbuită sgripţuroaicei i se desfăcu o unghie. În faţa audienţei inmărmurită de oroare aceasta părăsi înlăcrimată câmpul de bătălie în timp ce, câştigătoare, prinţesa pătrunse în conacul acum părăsit ale „putorii ăleia”.
Acolo o aştepta iubitul, un pic tensionat dar în mod evident extrem de inocent şi de nerăbdător să fie eliberat din cătuşele ce îl legau de pat, de chiloţeii tanga cu picăţele pe care, în 2 săptămâni de teroare, trebuise să îi poarte şi ajutat să elimine bilele de oţel pe care psihopata i le băgase în cur.
Înţelegând cât de mult s-a luptat iubitul ei cu zgripţuroaica, Ileana a fost extrem de înţelegătoare cu situaţia creată şi, lăsându-i strict timp să-şi tragă nădragii, l-a dus din conac direct la ofiţerul stării civile.
A fost o nuntă ca-n poveşti şi povestea spune că cei doi au trăit extrem de fericiţi, deşi unii răuvoitori au sugerat că uneori prinţul a mai fost văzut cu zgripţuroaica.