Regrete postelectorale

 

Acum două luni am votat cu USR.

Nu am avut un motiv special pentru aceasta, altul decât acela că, în anul 2016, am vrut să votez și nu am avut cu cine altcineva.

Eu fac parte dintre antipesediștii dezamăgiți de prestația lui Băsescu, dezamăgiți de PNȚ, apoi de PNL, și care nu ar vota vreodată un partid intolerant doar pentru că se pretinde naționalist și patriotic.

Ca urmare, de peste 10 ani, eu nu am cu cine vota drept care nu am mai fost decât sporadic la vot, în principiu din motivul negativ de a nu fi votat vreun căcănar, gen Ponta.

În 2016 însă am simțit că absenteismul de la vot, pe care eu îl privesc de fapt ca un mesaj puternic, poate singurul pe care clasa politică îl merită, este greșit. Că de fapt pe stimabili nu îi interesează câți români îi votează ci cât de mare este cașcavalul la care ajung în urma votului. Și că mesajul dat de câteva milioane de absenți și dezgustați de politică nu va ajunge vreodată nici în tărtăcuța bovină a unui Șerban Nicolae, nici în mințile perverse ale unui Dragnea sau Tăriceanu.

Așa că am vrut să votez și, în context, USR a părut o opțiune mai puțin negativă decât altele.

A părut.

Spre deosebire de alți oameni de pe pământ eu recunosc când nu am dreptate.

Nu este vorba de moțăiala din parlament a câte unuia, nici de modul naiv de a face politică, nici de bâlbâiala politică și verbală a liderului. Nici de lipsa vreunei acțiuni coerente, alta decât aceea de a se lipi de protestul celor din stradă, și nici de incapacitatea de a forma alianțe.

Este vorba de vulnerabilitatea în fața acuzațiilor de corupție.

Buieînțeles că nu știu în acest moment dacă în scandalul cu finanțarea USB sau din povestea cu terenul lui Nicușor, așa cum sunt ele prezentate în rugurile aprinse pe la televiziunile mâncătore de rahat,  există mult sau puțin adevăr. Faptul că există această vulnerabilitate este pentru mine suficientă ca să mă îndepărtez, sperând că poate la alegerile viitoare voi găsi un partid, vreo asociație sau vreun independent pe care să îl votez fără să îmi pară, din nou, rău.