Victor I-ul din Pont era din ce în ce mai îngrijorat.
Oamenii din împărăţie îi păreau acum, după alegeri, nesăţioşi şi agitaţi ca un balaur ţinut o săptămână pe salate.
Păreau să aibă permanent numai cârteli de exprimat, cerinţe de verbalizat şi înjurături de vocalizat, atât în faţa palatului cât şi de fiecare dată când, singur sau împreună cu soţia, Oltcitana, ieşea în public.
Era suficient să apară cupeul prezidenţial pentru ca, nepăsători la buciumul girofarului, în loc să elibereze banda, cete de cetăţeni agitaţi să se proptească în calea lui să îi tot urle cu grobianismul persoanelor manipulate, incapabile de a înţelege politica mare:
- N-ai zis că măreşti salariile la zânele din sistemul public, mincinosule?
- Ai zis că o să plăteşti câte 20000 de galbeni fiecărui zmeu întors din diaspora, dacă te votează, Pinochio cu coaie mici ce eşti !
- Unde sunt locurile de muncă promise gnomilor din mine în campania electorală? panaramă cu sifoane ce eşti !
- Nu ai zis că scazi TVAul şi impozitele în sectorul strategic al spiriduşelii, mongoloid cromozomopat ce eşti ?
- Unde este relaxarea fiscală pentru balauri mici şi mijlocii, creier de veveriţă sclerozată?
Cupeul îşi făcea loc cu dificultate printre flegmele care creşteau în intensitate ca un muson la Panjaab, în timp ce Oltcitana remarcă cu îndreptăţire:
- Ce primitivi, Victoraş, ce primitivi !
- Da, n-ai ce face. O biată minoritate încă manipulată de Hăhăilă.
- Bani, bani, bani. Mereu zic numai de bani. Ţi-e silă, zău aşa, de această incapacitate de a înţelege mesajul nostru social democrat
- Şi când te gândeşti că linia noastră politică este menită să îi facă din ce în ce mai robuşti şi mai fericiţi... Uite, de exemplu, de când cu mărirea taxelor pe carne, ouă şi lapte practic am eradicat hipercolesterolemia şi nimeni nu poate contesta avantajele ecologice ale noului sistem de încălzire centralizată pe bază de pilote pe care l-ai propus. Dar ce înţeleg boii- că îi ţinem în frig şi foame !
- Nemaivorbind de decizia genială de neasfaltare, menită a strânge legăturile în sânul familiilor şi comunităţilor locale!
- Oricum, cred că am totuşi o soluţie şi pentru pretenţiile astea exagerate a lor. Vor bani? Să le dăm bani !
- Păi de unde Victoraşule, că ce scoţi tu pe cur dimineaţa nu cred că ăştia or să vrea să-şi bage în portofel...
- Păi uite, am vorbit de dimineaţă cu Mugur Eternul, guvernatorul. I-am zis din nou de micile probleme pe care le avem uneori, din partea unor grupuri de extremişti care au interpretat tendenţios o parte din mesajele noastre electorale şi l-am rugat să bage tiparniţa în boale să le închidem gura la păduchioşii ăştia
- Excelent... Şi ce a zis?
- A fost un pic ciudat. M-a rugat să îmi dau jos ochelarii şi s-a jucat un pic cu fruntea mea. Ştii că dacă o plesneşti uşor cu buricele degetelor face un zgomot de minge bătută de perete? Asta a constatat şi omul, care mi-a recomandat să port cercei din metal masiv, că am capul un pic prea uşor. M-a întrebat dacă văd luminiţe, dacă mă sperii de foc şi dacă aud voci şi abia după aia mi-a spus că nu poate face aşa ceva, dar că are o soluţie încă mai bună pentru mine.
- Care?
- Cică ştie de o fată deosebită. Una Petreuşa, Nela Petreuşa. Doxată rău. Tocmai intră în al 10-lea an la prestigioasa facultate de arte economice Harvadz din Camelot, practic mai are puţin şi îşi dă licenţa. Cică ar fi perfectă ca ministru de finanţe...
- A ! cred că o ştiu. O ştii şi tu, e gagica aia cu mutra dulce de copil născut mult înainte de vreme pe care o tot întâlneai pe la bibliotecă atunci când copiai în draci pentru teza ta de doctorat. Fata lui Mario, băiat de-al nostru, luptător în structuri.
- A, mi-o aduc aminte... Dar nu e o găină fără minte de fapt?
- Toţi economiştii sunt. Măcar asta are şcoala la Harvadz, nu o să aibă ce să îi zică lumea.
- Păi să o numesc atunci? Că nu văd ce avem de pierdut, în cel mai rău caz, dacă or să fie cu adevărat probleme complicate de rezolvat, o să stea cu buzele strânse şi privirea în gol, ceea ce de obicei ajută
- Ajută mult, dă un aer de competenţă implicită. Hai că ne-am scos. Tare eşti deştept, abil şi priceput, bărbate.
- Sunt, sunt. Aşa zicea şi mama, aşa zici şi tu şi sunteţi amândouă femei cu bun simţ.
Nela se plimba de-a lungul şi de-a latul biroului încercând să găsească soluţia salvatoare. Nu era uşor, aşa că din timp în timp mai arunca o privire fugară pe coala de hărtie din faţa ei, încercând să îşi dea seama dacă şi unde a greşit. Viaţa de ministru de finanţe se dovedea grea şi plină de provocări, nici nu se compara cu dimineţile fără griji ale studenţiei ei prelungite din Camelot.
Un ciocănit discret în uşă îi atrase atenţia:
- A sosit reprezentantul Fondului, o anunţă secretarul, un anume Striper Bălăngilă
- Pofteşte-l te rog, spuse experta în finanţe
Persoana care intra era un om între două vârste, cu un aer serios, început de chelie şi un accent fonfăit, caracteristic etnicilor de origine germană din Helvia
- Bună ziua doamna ministru. Eu sunt Rumpelstiltskin, spiriduşul şef al Fondului Binefacerii prin Îndatorare Perpetuă şi m-am prezentat să vă ajut.
- Bună ziua. Nela Petreuşa, expert financiar, ministru de finanţe, ultimul an la Harvatz. Vă mulţumesc că aţi venit, avem nevoie de ajutorul şi asistenţa fondului.
- Lucraţi, văd, constată spiriduşul, aruncând o privire pe foaia de hîrtie de pe birou...
- Da, una din numeroasele probleme care apar în ziua unui ministru dedicat, mă tem ...
- Aşa pare constată Rumpelstiltskin, aruncând o privire fugară pe foaia pe care scria „produs intern brut 2763542 galbeni, la 34.5 galbeni pe cap de locuitor rezultă că avem 80102,6 locuitori, dar de ce dă cu virgulă ?????”. Înţeleg că lucraţi la un pic de statistică avansată, nu ?
- Da, probleme, mereu probleme. Dar cea mai mare problemă de fapt să ştiţi că este lipsa banilor. Analizez de peste 2 luni structura bugetului, a plăţilor şi a impozitelor şi am ajuns, poate şi datorită capacităţii mele extraordinare cu cifrele, să deduc că ne-ar mai trebui bani. Aur. Ţechini. Guldeni. Mocho dinero.
- Robusteţea concluziei domniei voastre mă covârşeşte. Presupun că aveţi şi un plan de măsuri pentru aceasta...
- Desigur că am...
- Nu îmi spuneţi... lăsaţi-mă să ghicesc. A ! doriţi să sporiţi investiţiile străine, bazându-vă pe atragerea capitalului investitorilor în paralel cu lansarea unor programe guvernamentale de regenerare a infrastructurii?
- ...
- Sau nu e asta, de fapt mizaţi pe capitalul autohton, plănuind o modelare activă a fiscalităţii pentru relansarea activităţii economice, mai ales la nivelul antreprenorial?
- Vorbiţi vă rog mai rar şi dacă se poate pe româneşte ...
- Sau de fapt şi de drept consideraţi că un program strategic solid de creştere a competenţelor, de refacere gradată a infrastructurii şi de regândire a managementului în regat ar fi de fapt soluţia?
Chipul tinerei ministrese se bosumflase. Privirile se fixaseră cu tenacitatea unei rachete de croazieră Tomohalk pe o muscă imaginară aflată pe peretele din spatele neamţului şi buzele erau mai strânse decât sfincterele unui puşcăriaş aflat prima noapte în celulă. Pe porţiunea de frunte aflată sub breton tot felul de cute se întretăiau ca nişte valuri ce trădau hula din cortexul deja suprasolicitat.
Într-un final buzele se descleştară cu dificultate şi marea expertă îngăimă:
- De fapt, domnule Rumpelstiltskin soluţia aşa cum o vedeam eu era mult mai simplă. Mă gândeam să ne împrumutaţi dumneavoastră banii, eventual nerambursabil?
- Eu?
- Nu dumneavoastră personal, fondul. Câteva milioane de galbeni măcar.
- Vreţi bani de la noi ? De asta m-aţi chemat?
- Da, păi nu asta faceţi voi
Un râs lăuntric îl străbătu pe Rumpelstiltskin. Îşi amintea cu claritate şedinţa de board în care propunerea de a credita împărăţia lui Victor I-ul fusese primită cu ilaritate şi bună dispoziţie.
Krugelschmitherlichen de exemplu sugerase că mai bine ar încerca să lanseze galbenii cu catapulta în lac, fiind destul de probabil să nimerească vreun crăpcean mai apatic, obţinând astfel un profit cu mult mai mare.
Schmerlenschmachelstenter supralicitase sugerând că mai bine ar schimba toţi galbenii în bancnote şi şi-ar face coifuleţe din ele, pierzând desigur suma dar măcar protejându-se de insolaţie şi melanom.
Doar el, Rumpelstiltskin, îşi ridicase vocea prin hohotul general şi propusese să se ducă totuşi la amărâţii ăia, că poate or avea vreun plan coerent de redresare.
Acum că se lămurise nu îi rămăsese decât să prezinte decizia fără a paraliza cognitiv femeia din faţa lui.
- Şi cum v-aţi gândit să vi-i trimitem? În trăsuri blindate? Cam ce culoare să aibă?
- Nu contează prea mult, atâta vreme cât sunt destule.
- Mda, nu se poate, că nu aţi terminat autostrada... Păi mai bine să veniţi să le luaţi cu vaporul ...
- Să ştiţi că ideea asta e de valoare...
- Mda, nici asta nu se prea poate, că v-a vândut Hăhăila flota. Dar ştiţi ceva, am o idee cu mult mai bună !
- Vă ascult, făcu ochii şi gura mare economista
- Uite o să vă trimit o torcătoare magică. Made in Helvia, la chiar Rumpelstiltskin and sons ltd. Practic costă doar 100000 de galbeni. Este o torcătoare binecuvântată de zânele din cele 7 ţinuturi şi care transformă orice material textil de la lâna mieilor, pletele zmeilor sau flocii zânelor în aur alb de 24 de carate. La numai acest preţ de nimic, dacă sunteţi harnici şi staţi la tors toată ziua în 6 luni aici o să fie El Dorado.
Mintea ministresei analiză cu intensitate şi competenţă propunerea bancherului. În ciuda blocajelor inerente unei astfel de întreprinderi, oportunitatea în sine părea deosebită aşa că, mai târziu în zi, cu un cec în mână şi un zâmbet pe buze, Rumpelstiltskin părăsi ministerul.
Scandalul era în toi.
Atât Petreuşa cât şi Victoraş şi Oltcitana erau sleiţi şi cu mâinile pline de bătături de la tors.
În cele câteva săptămâni de eforturi, deşi folosiseră cele mai de calitate şi exotice materiale, de la banala lână de berbec în rut, cânepă psihedelică sau in, până la păr din urechile balaurilor, mustăţi de turcoaice sau sprâncene de djin, nici măcar o pulă botswaneză nu ieşise din torcătoare. Baloturi de sfoară cu aspect mai mult sau mai puţin dubios erau depozitate prin colţurile odăii, în ciuda maniei ministresei de a le lua repetat la mână doar, doar o zări vreo urmă de aur.
- Nu vi se pare că astea de-aici au început să se preschimbe? întrebă ea cu speranţă, ţinând în mână produsul toarcerii părului epilat donat de Federaţia Prinţeselor Platinate
- Nu e nici un aur, tuta dracului, mormăi cu obidă Victoraş în timp ce Oltcitana îşi ridică dezaprobatoare privirile din torcătoare.
- Te-a păcălit ăla. Uite am primit azi un porumbel de răspuns de la fond care pretinde că Rumpelstiltskin nu mai este angajat acolo. I-ai cerut măcar un act de identitate, sfertocreierato?
Cearta ce ameninţa să cuprindă oamenii politici fu întreruptă de scârţâitul uşii de la intrare. Mugur Eternul se zgâia la ei în timp ce cu mâna dreaptă îşi făcea cruci. Un zgomot de iniţiere a expectoraţiei străbătu sala, acoperind scârţâitul maşinii de tors în timp ce bătrânul guvernator observă
- Aş vrea să vă scuip, să nu vă deochi, dar este, în mod evident, prea târziu. Ce faceţi aici de vă zdrăngănesc scăfârliile ?
- Bani. Am achiziţionat ultima torcătoare în domeniu, made in Helvia, cu mânere cromate, încărcare automată şi garanţie extinsă, dar, ori nu am citit instrucţiunile, ori facem ceva incorect că, aparent, tot ce obţinem sunt aceste fire dezgustătoare, explică Petreuşa
- De asta v-am chemat, explică şi Victoraş. Presupun că aţi mai văzut genul acesta de utilaj şi aş fi vrut să ne arătaţi cum poate fi, spre binele patriei, folosit.
Un Mugur consternat se uita la cei trei.
52 de ani de servire a patriei din postura de guvernator nu îl pregătiseră vreodată pentru această întrebare ţintită.
La ce ar putea o torcătoare cu vărf ascuţit să folosească unei ţări în recesiune?
- Păi să ştiţi că ar exista o utilizare. Şi depinde cu totul de voi.
- Orice. Ce trebuie să facem? strigară la unison cei trei lideri
- Daţi furca încoace... desfaceţi-vă la pantaloni şi aplecaţi-vă în faţă cu toţii.