Imaginile cu demonstranții deplasați la Palatul Cotroceni sunt în felul lor la fel de instructive ca cele arătând 200000 de oameni luminând cu lanternele Piața Victoriei.
În primul rând trebuie să atrag atenția asupra faptului că numărul lor a scăzut.
Acum 20-25 de ani, atunci când ciumații roșii suflau în trâmbița propagandei nu veneau doar câteva mii de lighioane din astea, ci câteva zeci de mii. Și veneau de obicei cu bâte, cu lămpașe și cu o forță distructivă mult mai mare. Cu aceeași minte slabă și autoinflare (”IMGB face ordine”, ”Minerii fac ordine”) de a considera că, din universul lor de 4 clase aprofundate, s-ar putea vreodată extrage vreo semnificație organzatoare a societății.
Bașca faptul că pe atunci bivolimea de manevră pesedistă era mai zdravănă și mai în putere
Faptul că în 2017 în afara unor babe cu creierele cât nuca și a unor pensionari care au mâncat prea mult parizer cu Antena 3 deschisă nu s-au putut strânge mase mai semnificative în fața palatului Cotroceni arată că 27 de ani de batjocură și de dezmembrare ale clasei muncitoare din România a restrâns capitalul electoral al PSD strict la asistații social.
În al doilea rând, indiferent ce s-a dorit prin organizarea acestei contramanifestații jalnice, efectul nu poate fi decât accentuarea radicalizării manifestanților adevărați, prin reconfirmarea cu exemple a ceea ce se bănuia oricum în Piața Victoriei – respectiv disproporția mintală, de exprimare și de viziune între celle două grupuri de români pe care politicul nostru încearcă, ca și acum 25 de ani, să îi întoarcă unii contra celorlalți.
Să fiu înțeles. Nu am o problemă cu faptul că cei de la Cotroceni sunt proști de bubuie și nici cu faptul că aceștia sunt, în acest moment, cei mai vajnici apărători ai guvernării roșii.
Am o problemă doar cu faptul că forțe politice ce se revendică naționale, obsedate de progres și de democrație consideră că își pot atinge înălțătoarele obiective tot prin metodele folosite acum 27 de ani de antemergătorul lor, Iliescu.