Unul din visele oricărui băiat este și acela de a achiziționa, măcar o dată în viață, un tanc.
Este probabil o prostie, pe care cititoarele nu vor putea să o înțeleagă, dar nu te poți pune cu genul acesta de dorințe băiețești, mai ales când apar la un adult.
De exemplu domnul Ion Dumitru, politician socialdemocrat și fost parlamentar român și-a putut îndeplini acest vis în 2004 când a cumpărat, pentru regia pe care o căpușa, Romsilva, un astfel de utilaj, la numai câteva sute de mii de lei, bani publici. Adaosul comercial pentru echipamentul forestier susmenționat a fost unul moderat, de numai 1744% (Romsilva plătind 294330 de dolari pe fierătania luată la licitație de expertul în căpușare cu 6250 de dolari).
Unora mai puțin nuanțați li se poate părea un adaos mare, chiar nesimțit, dar acesta a fost de fapt sub standardele omului care, pe alocuri, practica și 20000% atunci când obiectele erau cu adevărat indispensabile (costume, ace de cravată și altele asemănătoare necesare, citez omul: pentru „diferenţierea ierarhică, inclusiv prin vestimentaţie”).
Tancul este se pare un tanc frumos, de 36 de tone, care ce e drept a fost achiziționat mai mult pentru activitate de buldozer decât pentru bombardamente. Este parcat și acum la ocolul silvic din Moroieni pentru că în lipsa invaziilor secuiești și la un consum de 80 l de motorină pe ora nimeni nu a apucat să se joace cu el. Este însă se pare un bun refugiu, în caz de furtună sau ploaie de munte pentru găinile și pisicile din zonă.
Persoane incapabile de empatie și de capacitatea de a înțelege băiețescul din baroni au târât pe bietul Dumitru prin tribunale în cele ce s-au dovedit a fi două procese.
Primul proces a fost destul de lung dar corect, rezultând în achitarea omului, pe motivul de bun simț că Romsilva era oricum pe plus deci își permitea mii de căpușe, nu numai una nesătulă socialdemocrată. Acest principiu judiciar, probabil unic în Europa, propun a fi botezat ”Are balta pește”.
Un al doilea proces a decurs totuși un pic mai anevoios pentru marele om politic și reprezentant al intereselor dâmbovițene de stânga din parlament, terminându-se în 2013 prin pedepsirea exemplară, 3 ani, este drept cu suspendare, a samsarului de tancuri ucrainiene.
Mai mult instanța, într-un puseu de inumanitate de natură a slăbi temeliile orânduirii socialdemocrate românești, a cerut ca omul să mai și plătească Romsilvei despăgubiri ca și cum micile sume extrase de aceasta de-a lungul anilor sub formă de comisioane nu ar fi fost de fapt o dreaptă răsplată pentru norocul regiei de a avea atâta vreme la conducere un specialist.
La plată însă s-a dovedit că omul este sărac lipit.
Adevărat că în perioadele lui bune, de până cu o zi dinainte de pronunțare, parlamentarul avea câte ceva - aproximativ 50 de hectare de teren arabil, 20 de hectare de pădure, mai multe terenuri intravilane, care însumate dau circa 6 hectare. Alte imobile: trei case de locuit sau de vacanţă (Târgovişte, Cândeşti, Tătărani), apartament şi garsonieră (Târgovişte), hale de 8.450 de metri pătraţi (Nucet) şi magazie (Cândeşti).
Un minim necesar ca să nu te simți jenat la vreo consfătuire cu colegii de partid.
Din păcate însă în chiar anul 2013, cu puțin timp înainte de pronunțarea sentinței, omul a pierdut toate acestea semnând cu inconștiență un act de donație pentru sora lui astfel că atunci când au apărut portăreii să recupereze o parte din sângele supt de baron de la stat acesta le-a putut arăta buzunarele întoarse pe dos și, între acestea, pula pe care el o are mereu pregătită pentru firmele, bugetele și organizațiile de stat.
La un moment dat juriștii Romsilva, care sunt niște persoane extrem de competente și de scrupuloase, au solicitat instanței să invalideze actul de donație, considerând cu primitivism că acesta nu ar fi doar o expresie a iubitrii fraternale a socialdemocratului nostru buclucaș cât o dorință de a continua pișarea cu jet pe regia parazitată prin sustragerea de la plată.
Actualmente însă domnul Dumitru a decis, surprinzător pentru apropiații lui care îi știu viziunea corectă și, aș zice eu chiar altruistă, față de instituțiile statului să nu facă această plată cu pretextul extrem de solid al tardivității cererii de anulare a donației. Mai ales că, susține omul, (honni soit qui mal y pense), donația nu a avut absolut nici o legătură cu vreo eventuală sustragere de la plată.
Așa că zilele acestea se așteaptă decizia Curții Supreme în această problemă dar nu mă îndoiesc că domnii acestei instituții vor face dreptate și vor lăsa, ca de obicei de altfel, pe toată lumea mulțumită, respectiv pe domnul Dumitru cu cariera lui politică, surioara cu terenurile, Romsilva cu tancul și pe noi, puliști plătitori de impozite, cu buzele umflate.