Ultima misiune a lui Gulliver

Prin contrast cu seara precedentă, în momentul în care Gulliver intră în lagună vremea se dovedi minunată; soarele își revărsa coroana din ce în ce mai benefică de ultraviolete, ușoara briză topindu-i și atenuându-i tăria în creștere. Liniștită de acum marea se hâțâna plăcut, ca o femeie în brațele unui striper, atingerea sărată pișcându-i, nu neaparat neplăcut, cucuiele.
Cu colăcelul de salvare pe care scria ” FMI- Atotștiutorii” și cu scândura care se dovedise cea mai flotantă parte a renumitului vas, Gulliver începu, pentru prima oară în ultimele 12 ore, să simtă că ar putea supraviețui naufragiului.
Cu toate acestea gândurile triste nu îl părăseau, gânduri generate de pierderea colosală de creiere pe care scufundarea navei amiral a organizației Foame și Muie Intenționate o produsese.
”Ce oameni s-au pierdut, ce oameni” continuă mintea finanțistului să disece. ” Lagardscheizgegesen, Lipskaschlechtekopf, Draghilică, Duisenduisen, Barosomano, Junckerplunker și toți ceilalți să ajungă, doar într-o secundă de ghinion, pe post de Big Mac cu bacon pentru rechinii cu coadă portocalie a acestor ape, incredibil” murmură el pe când, cu mâinile transformate în lopățele conform manualului FMI în caz de naufragiu, încercă să se îndrepte lipăind spre ceea ce părea a fi, destul de departe în fundul lagunei, o tavernă.
”Dar unde dracu am nimerit” se gândi panicat Gulliver, conștient fiind că singura insulă pe care ar fi putut eșua, din drumul către Liliput, nu putea fi decât Blefuscu, o țară despre care adesea marii, iată, predecesori, vorbeau adesea ca fiind unul din succesele economice și sociale ale prestigioasei organizații al cărei șef, o dată cu ghinionul din seara precedentă, devenise Gulliver.
Și prins în deriva ușoară a bucății de scândură spre țărm Gulliver începu a rememora chiar ultima ședință în plen din noaptea dezastrului, ședință atât de importantă că nu fusese acceptată nici măcar prezența agitată și impertinentă a căpitanului navei, în ciuda încercărilor repetate ale acestuia de a se face ascultat.
- Cred că în Liliput se potrivește ca o mănușă setul de măsuri de acum 10 ani din Blefuscu, constatase Lagardscheizgegesem, șeful cel mare sau ”The Big Dog” cum îi spuneau cu neobrăzare ceilalți când îl prindeau cu curul nepupat
- Așa este întărise Barosomano, alintat de ceilalți cu diminutivul ”Tolomacul”, datorită anumitor discontinuități vizibile uneori în cazul frazelor complicate. Deși țin minte că, o perioadă de timp au chițăit, ne-au înjurat și nu au înțeles că erau de fapt norocoși că ne-au găsit pe noi să-i ajutăm
Cu o grimasă de dezgust Junckerplunker, Junky cum îl alintau ceilalți, interveni și el în discuție
- La ce ne puteam aștepta? Un neam de hirsuți, mai ales ele, bărbații preocupați doar cu târâtul după ei în nădragi a diformității ăleia, de care sunt atât de mândri, de parcă vreunei femei din lumea civilizată i-ar păsa de lungimea și grosimea ei, incapabili să lucreze măcar un schimb decent de 15 ore pe zi, dar deprinși de atâtea generații de bancheri inconștienți să mănânce și să bea fără să verifice măcar o dată cât de productiv este curul lor plin de păr.
- Țin minte și acum, completă Draghilică, că atunci când le-am propus acea măsură rezonabilă, luată de altfel mot a mot din manual, privind reducerea apetitului și implementarea de urgență a unei mese pe săptămână, cu tot ce înseamnă asta pentru sănătatea unei nații, plecând de la diabet, obezitate și terminând la reducerea abruptă, conform graficelor noastre din Brobdingnag a numărului și impactului economic al vârstnicilor !
- Și-au recunoscut greșeala, interveni împăciuitor Duisenduisen, sau Duisenduisenduisen cum îl alintau apropiații, că țineți minte tortul ăla mare pe care ni l-au trimis după prima rundă de negocieri, tort pe care au și scris de altfel ” ΠΟΥΤΣΑ”, fără îndoială o denumire de mare preț la ei, că se regăsea și pe steagurile cu care ne așteptau în port, și în gazetele lor de după fiecare din negocierile, altfel prelungite, cu ei.
- Le-a luat 10 ani pentru asta, conchise The Big Dog, dar după cum știți, o dată ce excelentul nostru plan de măsuri a început să funcționeze, nu am mai avut plângeri și cârteli de la ei. De fapt numai și numai politicienii și mai ales șefii acestora, băncile din Blefuscu îi manipulaseră până atunci și sunt convins că o dată ce marea masă a poporului a înțeles bucuriile și semnificația adâncă a unei vieți fără taverne, fără căcăturile alea din tablă pline cu retzina și fără obsesiaiile lor ciudate pentru dans, cluburi și sex, o viață de împlinire prin mine, plantații de măslini și fabricile de prelucrare a căcărezelor de măgar, atât de necesare în etapa aceasta de globalizare a economiei, pentru lalalele din țările noastre civilizate, lucrurile s-au schimbat radical. Cum este de altfel și normal atunci când este vorba de măsuri serioase, gândite de oameni serioși ca noi și implementate, cu seriozitate, la alții.
- Să vedem acuma cum facem și în Liliput spuse, cu ochii mereu spre viitor, Drăghilică, cel care nu ascundea, la beție, faptul că pe jumătate era liliputan, urmare a deciziei mamei sale de a emigra la cules de căpșuni și stors de banane, în urmă cu jumătate de secol în plaiurile mult mai civilizate ale Aleniei natale. Că din câte îmi spunea mama și ăia de pe acolo sunt cam de aceeași factură cu blefuscienii chiar dacă există deosebirile că femeilor lor nu le crește decât excepțional mustață și că ce poartă ei în pantaloni de obicei nu reușește să țină nevasta ocupată decât câteva minute pe zi.
- Mda, confirmă Lagardscheizgegesen, și ăștia sunt de aceeași teapă cu blefuscienii, nu zic nu. Toată ziua ar sta cu sula în sus, 3-4 femei să le-o admire, clondirul umplut de alte 3 și s-ar ciondăni toată ziua între ei din motive de frumusețe.
- Da nu au avut și un război cândva cu Blefuscu ? își aminti Duisenduisenduisen
- Așa este, își aminti Lagardscheizgegesem, a fost într-adevăr urgie mare acum vreo 15 ani. Mă rog, nu neaparat rău de fapt, că am putut să vindem și noi timp de 1 an praștii, coifuri, zale de armură și cârme de am mai făcut o catedrală în Durefldorfungschmitten. Dar s-au bătut într-adevăr boii ăștia un an, de la o prostie
- Păi din ce s-au luat? Întrebase Gulliver
- De la ce să se ia? De la ouă, ca de fiecare dată când apare un conflict regional pe aici.
- Cum de la ouă ?
- Păi iaca așa. Că, după cum se știe atunci când este vorba de măciucă ambele popoare sunt de acord că blefuiscienii o au mai mare, mai groasă, relativ noduroasă și mai greu de obosit decât un păstrăv într-o baltă. Este adevărat că liliputanii contratacă că o au mai mlădie, mai roșie, mai frumoasă și mai finuță, dar în fapt nu se ajunge niciodată la conflict. În ce privește ouăle însă mereu a fost scandal între ei, liliputanii pretinzând că a lor sunt mai mari, mai frumos mirositoare și mai regulate în timp ce cei din Blefuscu zic că ouăle adevărate sunt cele păroase, ghionturoase și nemânjite de atingerea efeminantă a săpunului. Și nici măcar o conferiință de pace de ultimă oră, condusă de cele mai mari cunoscătoare ale celor două popoare nu a reușit să aplaneze conflictul, care s-a lăsat cu mii și mii de deboșări, până au semnat pacea
”Ce tâmpenie”, își aminti Gulliver, acum că aproape ajunsese la tavernă ”dar acestea au fost ultimele cuvinte pe care acei oameni minunație le-au rostit”.
Într-adevăr, ședința de analiză economică aprofundată fusese în acest moment nevralgic întreruptă de ceea ce părea a fi apă de mare, pătrunzând prin toate încheieturile corăbiei FMI. Panica și un cor de țipete luară locul discuției raționale de înainte și, apucând fiecare câte un colac (cu excepția Tolomacului care a sărit în apă cu gantera în brațe) specialiștii au sărit din fregată, încercând să își salveze viața, cu excepția eroică a lui Lagardscheizgegesem care, respectând procedurile FMI, a mai rămas un pic să pună în ordine procesul verbal.


Cei trei blefuscieni se uitau distrați la cratura blondă și cu aer sever care, proaspăt ieșit din apă își construia o imagine cât mai serioasă, îndepărtând cu o mână algele din păr și scoțându-și cu cealaltă chiloții din cur. Atenția celor trei creaturi păroase și măslinii era însă mai atrasă de un mic miracol pe care amestecarea cu apă a unei poțiuni magice din clondirul ce trona pe masă părea a-l evoca, și procastrinau admirând aspectul tulbure al băuturii astfel create, înainte de a o sorbi cu înghițituri mici, dar plescăieli mari.
- De ce nu sunteți la muncă și ce este aici? intră în discuție Gulliver, cu autoritatea cu care, ca șef, cel puțin interimar, al FMI se simțea dator să o adopte
- Ce vrea pulă ăsta, Manolakis? replică respectuos, cu ochii la imperfecțiunile deranjante pe care apa le aducea gustului și aspectului ouzo
- Nu știu, dar sincer îmi pare mai frumușel decât Anastasia mea de acasă și chiar ceva mai frumos bărbierit, așa că, ținând cont că nu am mai futut de 5 ore...
- Muncim, frate, replică Panagiotis, singurul care ura ouzo, motiv pentru care era la al treilea clondir de retzina
Gulliver simțea că se îneacă de draci.
Undeva în Schwersvengerul natal admirabilii muncitori aleni așteptau cu abacuri, lalele și săpunuri nevândute, iată în zadar, ca acest popor bicisnic și puturos să se pună la muncă, să cumpere și să prospere. După cum promiseseră iar și iar și chiar juraseră public, pe zeitatea locală, ” ΠΟΥΤΣΑ”, că o să facă, numai și numai iată ! ca să se întoarcă, din prima clipă în care ochii vigilenți ai FMI s-au închis (mai mult sau mai puțin definitiv) la apucăturile lor dezgustătoare dintotdeauna.
- Bine măi animalelor, adică noi pompăm în voi bani, dar mai ales sfaturi, expertize, planuri de salvare, filozofii superioare de viață și viziune și voi stați aici, într-o tavernă fără îndoială ilegală, scărpinându-vă la coaie și bând ca porcii? Voi știți ce datorii aveți ? Voi știți care este cursul drahei zilele astea? Voi ...
Din nefericire instructiva și articulata lecție de principii economice și bunele sfaturi care ar fi urmat fură curmate brusc de Manolakis care, deși nu înțelegea o boabă din alenă aprecia, mai ales după un repaos sexual prelungit după criteriile locului, o voce melodioasă, pițigăiată și trăncănitoare când auzea una.
Astfel că, o perioadă de timp după aceea, perioadă care ar fi părut mai scurtă unei femei, lecția impromptu de economie globală și de finanțe moralizatoare fu întreruptă de ceea ce, blefuscianului de rând îi părea doar o călduroasă acceptare a unui naufragiat.
Și de-abia la final, când cei trei reluară băutul, din discuția lor, înțelese în fine Gulliver, și prin el FMI, ce însemna de fapt ” ΠΟΥΤΣΑ” .

Leave a Reply

Your email address will not be published.