O veste bună care se tot vehiculează în ultima vreme este aceea că salariile medicilor, dar şi ale bugetarilor în general, se vor majora. Şi că majorarea va fi, de data aceasta, una care contează (chiar dacă nu va rezulta în cine ştie ce val de imigranţi cu diplome, doritori să se îmbogăţească, pe meleagul nostru).
De altfel pentru o parte din bugetari, demnitarii, problema s-a şi rezolvat, har domnului, printr-o ordonanţă de urgenţă.
Ceilalţi bugetari mai au doar de aşteptat oleacă, până ce parlamentul, în înţelepciunea sa, va vota noua lege a salarizării (medicii, profesorii, poliţiştii şi pompierii nefiind subiect nici de ordonanţă, nici de urgenţă)
Sume destul de mari sunt vehiculate în presă, ca şi categoriile de şeptel cărora li se va umple troaca cu lucerna de la buget.
Deja mă gândesc să trec la motorină aditivată, dar...
Dar sunt totuşi câteva mici probleme
O primă problemă ar fi una generală, legată de destinul general al legilor în Românica. Acestea se împart în mare în două, respectiv în cele care sunt implementate şi cele care nu ajung să fie implementate vreodată (cum ar fi cea care stipulează că educaţia ar trebui să primească 6% din PIB)
O a doua problemă este legată de faptul că toată această creştere este condiţionată de alte manevre politice, gen acceptarea noului cod fiscal. Ceea ce lasă desigur loc supoziţiei că, în caz de nenorocire, bugetarii vor primi aceeaşi valută botswaneză dintotdeauna, dar şi identitatea celor responsabili politic (desigur alţii decât cavalerii social democraţi) pentru asta.
A treia problemă este legată de instituţiile internaţionale care, probabil, vor presa cu putere ca toată această generozitate financiară să fie minimalizată, amânată şi compensată cumva. Din punct de vedere al băncilor centrale ţările responsabile îşi hrănesc populaţia cu un pumn de orez pe oră, nu cu creşteri bugetare şi îşi diminuează deficitele la minimul strict necesar stipendierii investitorii străini, aşa că mă îndoiesc că nu vor reacţiona viguros la elaborarea, dar mai ales la implementarea unei eventuale legi
A patra problemă este legată de calendarul eventualelor creşteri salariale. Atingerea sumelor promise este proiecată, ca de obicei în cazul creşterilor de la noi, undeva în viitor, oricum după alegeri. Ca urmare sumele în plus de care se vorbeşte vor fi constituite dintr-o mică creştere palpabilă de către botul bizonului şi o a doua, mult mai consistentă, imaginară şi supusă toanelor principalelor caracteristici ale politicianului român – bunul simţ şi respectarea promisiunilor. Ceea ce va face, mai mult ca sigur ca, din cele 70 % creştere, 10 % să fie bănuţi pe card şi 60% plătibili la pulivară, după alegeri.
Şi asta numai dacă nu o veni un altul ca Băsescu care să explice clar că de fapt bugetul, situaţia internaţională, indicii bursieri şi responsabilitatea lui politică îi cer să taie de fapt salariile şi pensiile.
În fine ultima problemă şi probabil cea mai importantă este aceea că bătălia politică de la noi nu permite nici unui partid să îl lase pe celălalt să marcheze puncte electorale mărind salarii sau pensii. Câtă vreme numele lor nu vor fi asociate electoral cu creşterea, făţiş sau mai puţin făţiş, toate celelalte partide vor conlucra să omoare capra socialdemocrată, aflată în curs de hrănire cu electorat pentru două legislaturi.
Motiv pentru care tare mă îndoiesc că o astfel de lege va trece prin toate fazele până la alegeri.
După care, desigur, nu se va mai interesa nimeni de tăntălăii cu balele scurse în aşteptarea creşterilor promise.
Poate mă înşel, cine ştie, dar eu personal nu am început încă cheltuirea milosteniei guvernamentale pentru că eu nu cred că aceasta va fi vreodată mai mult decât praf aşezat pe ochii noştri holbaţi.