Comunicate Medicale

Revista MEDICA | MedicalNet.ro

Jun 22

Lumea înainte și după era antibioticelor – Dr. lleana Lucia Brînză: „Ne îndreptăm spre o posibilă lume care nu va mai avea ca arsenal terapeutic antibioticele”

Creşterea alarmantă a rezistenţei bacteriilor la majoritatea claselor de antibiotice cunoscute reprezintă una dintre temele majore dezbătute astăzi la nivel global. Pentru a semnala importanţa acestei probleme, anual,  Organizaţia Mondială a  Sănătății (O.M.S.) și instituțiile de profil organizează întâlniri excepţionale cu privire la rezistenţă antimicrobiană, care prezintă cele mai importante noutăți și trasează direcțiile de urmat. Sub tema „Antibioticul – partener și adversar”, dr. Ileana Lucia Brînză şi dr. Liliana Chițanu au vorbit despre acest subiect în cadrul simpozionului cu numărul 57 Farma Practic, organizat de compania de comunicare medicală Houston NPA în perioada 16 – 17 iunie 2017 la Gura Humorului.

„La absolut toate grupele de medicamente existente azi au apărut tulpini rezistente la antibiotice. În plus, din 1980 până azi nu a mai fost descoperită nicio clasă de antibiotice ca arsenal terapeutic pe care să le folosim în infecţiile microbiene”,  a declarat dr. Liliana Chițanu, proaspăt întoarsă de la Conferinţa Europeană de boli infecţioase pediatrice de la Madrid, în cadrul căreia au fost dezbătute subiecte pe această temă.

Utilizarea excesivă şi incorectă a antibioticelor accelerează răspândirea bacteriilor rezistente la acestea, însă există în plus o serie de mulţi alţi factori ce contribuie la creşterea gradului de rezistenţă, de exemplu consumul de alimente animale şi vegetale contaminate cu bacterii rezistente, transmiterea lor de către persoane ce pot călători cu uşurinţă în orice loc al lumii.

„Încă din anii 1990 s-a constatat că, la nivel mondial, 50% dintre antibiotice erau folosite de către medicina veterinară. De ce ne interesează şi cum se reflectă acest lucru asupra noastră? Animalele devin astfel purtătoare de bacterii rezistente, la fel şi legumele care pot fi contaminate – lucru care duce la infectarea directă a omului cu bacterii rezistente. Acestea bacterii, însă, pot să apară şi la pacienţii care sunt trataţi, şi care le pot transmite persoanelor din anturajul lor, dar şi la pacienţii spitalizaţi care suferă diferite intervenţii. Dar şi datorită faptului că am devenit un mare sat planetar, bacteriile rezistente la antibiotic pot fi aduse de călători”, a explicat dr. lleana Lucia Brînză.

La nivel european, situaţia privind rezistenţa anti-microbiană este atent monitorizată. Există o reţea online ce permite transmiterea infomaţiilor de la stat la stat şi coroborarea lor astfel încât fiecare dintre ţări să poată avea o viziune clară asupra situaţiei curente. În România, contrar practicii altor ţări membre UE, modul de gestionare al datelor referitoare la rezistenţa anti-microbiană implică o analiză generală, care transmite o informaţie statistică globală şi nu o situaţie defalcată pe eşaloane medicale.

Clasificarea în 2016 a principalelor tulpini rezistente la antibiotic a condus la concluzii îngrijorătoare. Conform datelor prezentate de dr.  Ileana Lucia Brînză, se observă apariţia unor tulpini rezistente la mai multe clase de antibiotice, o parte dintre acestea apărute destul de recent, în jurul anilor ’80. „Ne aflăm în situaţia riscantă de a nu mai avea cu ce trata pacienţii noştri pentru diverse patologii, atât în ambulatoriu cât şi în spital”, a subliniat  medicul de familie brăilean.

În cadrul conferinţei a fost menţionat  şi un studiu realizat în 2015, care anunţă apariţia unei noi clase de atibiotice. „Aceaste noi antibiotice reprezintă o paradigmă ca modalitate de producere, având în vedere că sunt produse prin mijloace foarte moderne, care ne dau speranţa că rezistenţa la antibiotice va apărea mult mai târziu”, a declarat dr. Liliana Chițanu în faţa celor peste  200 de persoane  prezente la eveniment.

Cu toate acestea, estimările actuale confirmă ideea că ne îndreptăm spre o posibilă lume care nu va mai avea ca arsenal terapeutic antibioticele”, a punctat dr. lleana Lucia Brînză.    

Dacă în 2017 vorbim, la nivel global, de 700.000 de decese cauzate de rezistența la antibiotice şi 25.000 în Europa, în 2050, așa cum a estimat O.M.S în 2016, numărul deceselor va ajunge la 1 milion la nivel global şi 390.000 la nivel european.

Buna comunicare şi informarea publicului larg în privinţa mijloacelor de apărare aflate la îndemână  reprezintă două dintre căile de bază utile în combaterea acestei probleme. „Este necesară aprofundarea cunoştiinţelor privind afecţiunile ce trebuie tratate cu antibiotice şi evitarea recurgerii necontrolate la antimicorobiene (…) Ne dorim ca antibioticul să fie în permanenţă un prieten pentru pacienţii noştri şi niciodată un adversar”, au subliniat în încheierea prezentării dr. Liliana Chițanu şi dr. Ileana Lucia Brînză.

Președintele Colegiului Farmaciștilor Dâmbovița: „Privim neputincioși cum pacienţii suferă din cauza lipsei medicamentelor”

Creditat EFC şi EMC, simpozionul Farma Practic s-a adresat în principal farmaciştilor şi asistenţilor medicali și de farmacie din judeţele Sovata, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Botoşani şi s-a bucurat de prezenţa  a trei președinți de Colegii de Farmacie: Bacău, Suceava, Dâmbovița.

Cu privire la situația actuală a domeniului farmaceutic  din România și necesitate unor schimbări în sistemul medical, dr. Carmen Bâte, președintele Colegiului Farmaciștilor Dâmbovița a declarat:  „Sunt de părere că schimbările nu  înseamnă întotdeauna progres sau lucruri benefice, dar trebuie să ajungem la o normalitate. Dacă prin anii 2000 – 2010 consideram că ne apropiem de o normalitate, acum, în 2017, nu mai cred asta – ne simţim din ce în ce mai vulnerabili şi fără putere, fără şansa de a rezolva probleme despre care, odată, credeam că suntem capabili să le rezolvăm. Acum nu mai depind de noi şi asta este foarte grav. În primul rând pentru că nu avem acces la medicamente, la fel şi pacienţii noştri. Nu depinde doar de noi, farmaciştii, să rezolvăm acest lucru, există Ministerul Sănătăţii, Direcţia Farmaceutică – acestea sunt politici statale care trebuie rezolvare de către autorităţi. Noi nu avem această putere şi privim neputincioși cum pacienţii suferă din cauza lipsei medicamentelor, o problema foarte gravă pentru anul 2017”.

Coordonatorul științific al  evenimentului  a fost   prof. univ. dr. farm. Dumitru Lupuleasa, care le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa acizilor graşi într-o dietă, un subiect dezbătut tot mai mult de nespecialişti în domeniu şi mediatizat intens în ultima perioadă. „Foarte mult timp s-a crezut că nutriţia este importantă numai în prima etapă a vieţii – în etapă de creştere, de dezvoltare şi mai apoi de menţinere în parametrii, însă, după o serie întreagă de studii de nutriţie moleculară şi după ce s-a descoperit că o serie întreagă de nutrienţi pot să inhibe expresia unor gene din partiul celular, lucrurile au căpătat o importanţă mult mai mare”, a punctat președintele Colegiului Farmaciștilor din România.

Printre lectorii invitați în cadrul manifestării științifice s-au aflat farm. Oana Caba, farm. Ana Maria Stejar, dar și prof. univ. dr. Alexa Ioana Dana,  care a atras atenția asupra importanței educației pentru domeniul farmaceutic: „O bună comunicare între medic, farmacist și pacient nu este responsabilitatea autoritatiilor şi nu cred că poate fi cuantificată în programele de guvernare ale Ministerului Sănătăţii, ţine de educaţia fiecăruia dintre noi începând din perioada de formare, punând un accent deosebit pe perioada universitară, atât a farmacistului cât şi a medicului. Iar pacientul poate fi ajutat să colaboreze mai bine prin programele de popularizare, prin mass media (…) Însă, nu numai pacientul trebuie educat, ci si medicul și farmacistul”.

 Următoarele Ediții Farma Practic:

  • 15-16 septembrie 2017, Farma Practic Ed. 58 – Gura Humorului, județe în focus – MM, BN, NT, SV, HR;
  • 06-07 octombrie 2017, Farma Practic Ed. 59 – Eforie Nord, județe în focus – CL, CT, IL, TL, B, BR;
  • 10-11 noiembrie 2017, Farma Practic Ed. 60 – Băile Herculane, județe în focus – AR, TM, CS, HD, MH;
  • 24-25 noiembrie 2017, Farma Practic Ed. 61 – Băile Herculane, județe în focus – OT, DJ, VL, GJ, AG, TR, CS.

Pentru detalii și înscrieri:
Daniela Popescu: daniela.popescu@houston.ro, 0756.030.316, www.farmapractic.ro, www.houston.ro

Alte evenimente de interes pentru farmaciști și asistenți de farmacie:
Conferința Națională de Medicina Sexualității, ediția a XVII-a, cu participare internațională, 27- 29 octombrie 2017, Ana Hotels, Poiana Brașov.

Relația cu presa: Rodica Buliga: rodica.buliga@houston.ro, 0733.076.382.

Tags: , , , ,

Leave a comment